Era împreună cu ceilalți, fusese chemată și propusă să joace un joc împreună cu mai mulți, în care trebuia să îți alegi câteva valorile, iar aceste valori trebuiau puse în dezbateri de cealaltă echipă. Așa că, fiecare și-a reunit echipa: unii pentru ași alege valorile, iar ceilalți să își pregătească argumente contradictorii cu care ar putea ataca. Scopul acestui joc era: cei care reprezentau valorile să rămână până la sfârșit neschimbători și să nu își schimbe opinia a ceea susțineau ca valoare în ciuda contraatacurilor. Era interesant, așa că acceptă propunerea.
Era o zi frumoasă, iar locația era și mai frumoasă. Doar privind la peisajul care te înconjura, aveai o pace și un entuziasm, care te făcea să tragi aer adânc în piept și să te bucuri. Un loc verde, cu suișuri și coborâșuri, cu alei lungi și șerpuite printre brazi și copacii falnici care se înălțau. Florile gingașe intensificau uluitor frumusețea locului. Soarele strălucea intens, iar razele sale luminoase pătrundeau în peisaj creând efecte puternice între zonele perfect luminoase și cele umbrite, întunecoase.
Pentru o clipă a rămas tăcută și meditativă..."oare cum de se afla aici, și de ce"? Nu își amintea cum ajunsese în acel loc; oare de ce nu avea habar de asta? Dar, deodată auzi susurul blând al Creatorului șoptindu-i: "Vei face o treabă nemaipomenită! Cum ai observat tu claritatea dintre locurile luminoase și cele umbrite, tot astfel ceea ce am sădit Eu în tine va străluci fără pic de umbră. Numele Meu va fi lăudat și înălțat."
Era obișnuită cu vocea Lui, cu toate acestea de fiecare dată era surprinsă și buimăcită uneori de cum ea, putea sta de vorbă cu El, de cum îi schimbase Dumnezeu viața și ce clar Îi recunoștea glasul. Pentru câteva momente stătu în acea conversație cu Creatorul care era Cel mai în măsură să o direcționeze spre ce dorea El ca ea să prezinte. Îi mulțumi Lui Dumnezeu pentru Duhul Lui care mereu o învăța, și îi dădu slavă Mântuitorului care mereu o salva din orice circumstanță, situație. Toată puterea, gloria, slava și onoarea erau pe deplin ale Lui! Dar, El era tare bun cu ia, căci, fără să priceapă, totuși împărtășea bucuria cu ea. Se ridică plină de entuziasm și poate peste măsură de încântată, și se îndreptă spre locul unde avea să se țină jocul.
Era un loc amplu, luminos: ca o poiană. Trecu pe lângă echipa contrară care glumeau și se distrau de minune ca și cum ar fi câștigat deja competiția. Unul din băieți în entuziasmul de care erau cuprinși, după ce ea trecuse de ei, spuse ceva necuviincios, la care ceilalți îl aprobară. Ea se înfioră, dar cu toate acestea, îi scuzară oarecum: "încerca să mă distragă și să mă intimideze," își zise în sinea ei.
În câteva minute erau cu toți așezați în cerc: cei aflați în mijloc erau cei care trebuiau să își susțină valorile până la capăt, iar cei de pe marginea cercului, erau cei care vor contraataca. Poziția era oarecum strategică, ca să te simți încolțit din orice unghi, fără urmă de scăpare.
Era o atmosferă foarte jubilară. Care mai de care vorbeau și asigurau că nu vor putea reuși să fie învinși. Însăși ea o făcu. "Va fi o încântare pentru mine să vă spun NU, NU, NU la toate ofertele voastre."
În tumultul acela, fiul ei la câțiva pași de ea, i se adresă :" Mami..." Dar înainte ca să poată răspunde, unul din cei din echipa adversă, de pe margine, începu să râdă și să își bată joc de fiul ei.
"Hei, cum se poate încă să îi spui mami? Spune-i și tu pe nume, nu mai ești un copil!" Toți cei de pe margini au început să râdă și să glumească disprețuitor.
Era cea mai de preț valoare pe care ea o avea să o apere, fără ca ceilalți să știe că deja jocul începuse, iar ea avea de gând să profite de această situație. Toate celălalte valori derivau din aceasta. Se dusese destul de aproape de persoana aceea, care era un băiat calificat cu cunoștințe, învățat, pe care ea îi stima lucrarea și slujirea. Își drese glasul, inspiră profund, și oarecum vroia ca cuvintele ei să aibă tonul și timbru Celui pe care Îl reprezenta...
"De ce ar trebui să îmi spună pe nume? Voi toți îmi spuneți pe nume! Însă doar copii mei pot să îmi spună mamă, doar ei au privilegiul acesta! De ce ar renunța la acest privilegiu fiul meu? De ce aș renunța eu la acest privilegiu să mi se zică mamă? Dumnezeu a investit/așteptat mii de ani ca noi să putem să-I zicem Tată; când Fiul Său a venit, El ne-a arătat cât de mult tânjește Dumnezeu ca noi să Îl numim: TATĂ, cât de mult Își dorește să ne fie TATĂ! Doar știi exemplele din Evanghelii, când ucenicii Îi cer Lui Isus să îi învețe să se roage, iar El începe cu acest cuvânt atât de tandru și iubitor: Tatăl nostru care ești în ceruri... Apoi nu ai observat cât de mult Isus Îl prezintă pe Dumnezeu, înaintea ucenicilor cât și a celorlalți, ca Tată? E uimitor, să știi! E ceva extraordinar, cum Isus Cristos ne învață, ne arată, și ne dovedește că avem pe Tată ca Dumnezeu! Nu știu dacă realizăm aceasta când rostim acest uimitor adevăr:
Dumnezeul Atotputernic, Unic, Veșnic, Cel Sfânt, Cel Viu, Cel Bun și Milostiv...îți pot înșira toate atributele Lui, dacă este cazul! Acest Dumnezeu ESTE TATĂL NOSTRU! WOW! E uimitor și uluitor!
Acest cuvânt - TATĂ - atunci când îl rostești, să știi că El cuprinde toate atributele lui Dumnezeu. E nemaipomenit, așa-i?
Acest incredibil cuvânt când îl rostesc mă poziționează într-o relație de familie uluitoare, având ca Tată pe Dumnezeu; El este Tatăl iar eu fiica Sa. Nu mai suntem un oarecare, suntem fiii Lui! Să Îl ai pe Dumnezeu pentru tine ca Tată, este că El este autoritatea supremă ce o ai peste viața ta, El este mai presus de orice și oricine. Dumnezeu a dat ce-a avut mai scump, pe Fiul Său ca să primim acest drept de fii ca să putem să avem intrare la Tatăl! Atunci cum am putea renunța la dreptul care ni s-a dat?
Iată deci ce valoarea am primit și ce prețioasă trebuie să fie aceasta pentru fiecare dintre noi! Suntem copii Lui, iar Dumnezeu este Tatăl nostru! Va trebui să trăim ca atare, ca fii de Dumnezeu, căci El este Tatăl nostru! Nu mai suntem niște simpli oameni! Va trebui să onorăm statutul pe care l-am primit. Wow, nu e minunat și extraordinar? Cine merita să primească așa ceva? Niciunul dintre noi! Nimeni! Sunt onorată și în același timp nevrednică că am primit o astfel de comoară, o astfel de valoare! O voi păstra cu scumpătate și voi trăi ca fiică a Lui, onorând dreptul care mi l-a dat Tatăl!
Trebuie să trăim conform a ceea ce suntem; să Îi dăm cinstea și onoarea care I se cuvine. O trăire reverențioasă, supusă și în ascultare de voia Lui. Așa că nu, nu voi renunța să mi se spună mamă, cum nici nu voi renunța să merg la Dumnezeul meu și să pot să Îi spun "Ava" adică "Tată!" Sunt copleșită de acest adevăr și nespus de bucuroasă, căci Dumnezeul Atotputernic, Adevărat, Cel Glorios și Cel de necuprins, care a făcut cerurile cu galaxiile lui uimitoare, pământul și tot ce este pe el, El este Cel care m-a întocmit după chipul și asemănarea Lui, El Este Tatăl meu! Sunt onorată că m-a ales să-I fiu fiică!
Trăise fiecare cuvânt rostit cu o intensitate maximă, și se simțea copleșită de dragostea Tatălui. Fiecare colțișor din ființa ei tânjea să răspundă acestei dragoste: Eu Îl iubesc pentru că El m-a iubit întâi!
Era ceva straniu, dar n-au contraatacat, n-au zis nimic; îi vedea oarecum stingheriți, chiar dacă nu ziceau nimic.
"Oare cum va reacționa la următorul atac? Va putea rămâne pe poziție?"
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu