Bajo las Alas de mi Dios

 Estaba ocupada con muchas cosas y tenía mucho que hacer, pero su alma y su mente meditaban profundamente sobre ciertas circunstancias. Quería descubrir qué pensaba Dios, cuál era la verdad. 

Por lo tanto, guió sus pensamientos y los sometió al poder de la Palabra; las conclusiones resultantes la llevaron a descubrir un poquito más la perspectiva del inmenso corazón de Dios. Porque tenía un solo objetivo: agradar a su Salvador, el Dios Altísimo.

Me he puesto a pensar en mis caminos, y he orientado mis pasos hacia tus estatutos (Salmo 119:59 NVI).

El Salmo 119, era uno de sus pasajes favoritos, y pensó en sus muchos versículos que la guiaba en su propósito. Se sentía humilde ante la santidad del Señor. 

¡Oh, Señor!, ¿por qué no consideramos lo que siente tu corazón? 

Afligida en su interior pero, con amor desde lo más profundo de su ser, se postró ante Dios y con voz temblorosa elevó una oración a su Salvador: 

Oh, Señor, dame entendimiento para aprender Tus mandamientos. ¡Sálvame, pues te pertenezco y escudriño Tus preceptos! En Tus preceptos medito, y pongo mis ojos en Tus sendas.

En Tus decretos hallo mi deleite, y jamás olvidaré Tu palabra. ¡quiero meditar en Tus decretos! 

Ábreme los ojos, para que contemple las maravillas de Tu ley. Tus estatutos son mi deleite; son también mis consejeros. Todo el día medito en ella. 

Aparto mis pies de toda mala senda para cumplir con Tu palabra. No me desvío de Tus juicios porque Tú mismo me instruyes. 

¡Cuán dulces son a mi paladar Tus palabras!¡Son más dulces que la miel a mi boca! De Tus preceptos adquiero entendimiento. ¡Cuánto amo yo Tu ley! 

Tu palabra es una lámpara a mis pies; es una luz en mi sendero. Señor, acepta la ofrenda que brota de mis labios; enséñame Tus juicios. Tus estatutos son mi herencia permanente; son el regocijo de mi corazón.

Haz brillar tu rostro sobre tu siervo; enséñame Tus decretos.

Considera mi aflicción, y líbrame...Que llegue mi clamor a tu presencia; dame entendimiento, Señor, conforme a Tu palabra.

Inclino mi corazón a cumplir Tus decretos para siempre y hasta el fin...

Como un niño en brazos de sus padres, se sentó bajo la protección de Sus alas. Que nada ni nadie le arrebate este precioso deseo de agradar a Dios. 

Y se oyó una voz de los cielos que decía: —Este es mi Hijo amado, en quien me complazco. Mateo 3:17 Esa fue la declaración de Dios sobre Su Hijo, Jesús. 

Como hijos de Dios que somos, y por esto damos gracias a Dios, debemos anhelar escuchar al menos: 

¡Dichosa es Carmen (pon tu nombre), cuyo deleite está en la ley del Señor, que medita en Su ley buscando cómo agradar a Dios en todos sus caminos! 

Este es mi precioso deseo - agradar a Dios. ¿Y el tuyo cual es?

Ascultarea Specifică - Are nevoie de Curaj și Îndrăzneală

 

Uneori doar mă așez înaintea Domnului și cuget la ascultarea și credincioșia mea față de El, așa identific și observ aspectele care îmi distrag atenția, aspectele care mă copleșesc, sau acele aspecte care mă obosesc sau îmi stopează înaintarea mea pe calea Lui.

Extenuarea mea mă face să mă opresc ca să pot identifica lucrurile care îmi împiedică înaintarea sau dezvoltarea mea cu Dumnezeu. 

Nu cutez bine să îmi fac curaj și să îndrăznesc să umblu în călăuzirea Duhului, când deja, vrăjmașul are grijă imediat să trimită răcnetele sale ca să mă oprimeze în a fi ceea ce cred că așteaptă Dumnezeu să fiu sau să fac. Sanbalat încearcă prin diferite strategii să mă oprească, să îmi facă rău, să mă sperie, etc. 

Și de fiecare dată când mă lupt în privința aceasta, promit că data viitoare nu o să mă mai las intimidată de vrăjmaș și închisă în cercul de neputință care îl formează în jurul meu prin învinuiri. 

Căci aceasta se întâmplă, de fiecare dată când încerc, îmi fac curaj în a umbla în și sub călăuzirea Duhului Sfânt în anumite aspecte mai concrete, iar că diavolul, stă gata cu învinuirile sale, batjocorindu-mă de cine sunt. Și puțin câte puțin îmi blochează orice curaj sau îndrăzneală care o aveam în a cuteza să umblu prin credință în lucrurile pregătite mai dinainte de Dumnezeu pentru mine special. Toate acuzațiile lui, nu numai că mă blochează, dar dezvoltă în inima mea sentimente de inferioritate, emoții distructive care pun în evidență greșelile mele - ca fiind tot ceea ce mă definesc.

Dar ce bine căci cunosc, că doar puterea și harul Lui Cristos mă învrednicesc înaintea Tatălui! 

Însă subtil, tare subtil sentimentele și emoțiile negative îmi influențează curajul și îndrăzneala și mă trezesc din nou neputincioasă și fără curaj de a împlini voia specifică a chemării mele de Domnul.

Dacă ești, este ceea mai bună armă în a aduce în vinovăție sau a pierde siguranța de cine suntem. Prin această afirmație Isus a fost ispitit, de diavolul în mod direct (Luca 4: 1-13), prin cei apropiați, familia sa (Ioan 7:5-6),  de Petru (Matei 14:28), apoi de bătrânii norodului, preoții cei mai de seamă și cărturarii (Luca 22:66-70), de fruntași și ostași (Luca 23:35-39), de iudei (Ioan 10:24). 

Va folosi această strategie ori de câte ori decidem să ascultăm și să umblăm în a face acel ceva anume, acel ceva specific ce Dumnezeu îți spune ție și mie special.  Diavolul știe căci atunci când un om este sătul de starea sa de mediocritate și generalitate, va dori să afle acel ceva specific care Dumnezeu îl cheamă, îl împuternicește și apoi îl trimite să îl facă, căci în inima credinciosului există acest dor de a-L glorifica pe Dumnezeu.

E mai ușor să umbli în ascultare de Domnul când doar asculți de generalitățile care le găsim în Scriptură, dar e mult mai greu să rămâi în ascultare atunci când trebuie să alegi umblarea specifică care ți-a fost pregătită de Dumnezeu ție special.

Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. Matei 22:14

pues muchos son llamados, pero pocos escogidos. Mateo 22:14 RV2020

Dumnezeu face chemarea tuturor, căci dorința Sa este ca toți oameni să fie mântuiți (Ioan 3:16,17 - 1Timotei 2:4,6 - Tit 2:11 - 2Petru 3:9 - 1Ioan4:10 - Romani3:21,22, etc) dar, puțini aleg să parcurgă drumul ascultării în toate și în totul, fiind credincios și cucernic pe cale, onorând Numele Celui care l-a împuternicit prin chemare.

Cuvântul grecesc tradus prin „ales” este eklektos, care înseamnă „selectat, ales” și poate fi tradus și prin „ales”. Deși Dumnezeu este cel care cheamă, oamenii trebuie să primească chemarea, alegând să se supună Celui ce l-a chemat; a fi „ales” necesită o decizie personală. Depinde de fiecare persoană să accepte chemarea lui Dumnezeu și să acționeze în consecință, căci nu este suficient să ai în mână invitația ca să poți intra la ospăț. Dar lucrul care vreau să îl subliniez de această dată, este: ascultarea în lucrurile specifice care însoțesc chemarea fiecăruia.

Uneori acționez ca Ghedeon, cerând confirmarea trimiteri (Judecători 6:14, 36-40); alteori mă comport ca și Ieremia - sunt un copil (Ieremia 1:6), altă dată, ca și Petru - dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape (Matei 14:28), câteodată precum Moise - Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară... Exod 4:10

Însă dorința de a-L glorifica pe Dumnezeu mă impulsionează să caut mereu călăuzirea de a umbla în ascultare de lucrurile specifice chemării pe care am primit-o! Este mult mai ușor, mai comod să mă conformez. Mă ridic și lupt ori de câte ori mă împiedică vrăjmașul, căci am o țintă: doresc ca Tatăl să își  găsească plăcere în mine, căci inima mea dorește să fiu plăcută Mântuitorului care mi-a dat salvarea și răscumpărarea. 

De aceea, în pofida acestor piedici prin care vrăjmașul încearcă să mă oprească și să mă înfrice - alerg cu stăruință în alergarea care îmi stă înainte - luptând să ascult de Dumnezeu în lucrurile specifice - lucrând în colaborare cu Duhul Său Cel Sfânt pentru a fi plăcută Tatălui.

Mulțumiri fie aduse Tatălui nostru care zilnic ne ajută, ne îndreaptă și ne sprijină cu brațul Său puternic. Ne încurajează zilnic prin promisiunile Lui, pentru ca niciodată să ne lăsăm biruiți de răcnetele vrăjmașului. Slavă Ție Isuse, Mântuitorul nostru, căci la Tine găsim iertare pentru nevegherile și slăbiciunile noastre - iartă și spală vina noastră, te rugăm în umilință Isuse...Tu ești Cel care ne învrednicești ca să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie (Evrei 4:16). Mulțumim Duhule Sfinte pentru călăuzirea și direcționarea în căile plăcute Celui care este Sfânt. Amin

Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întărește-te și îmbărbătează-te’? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” Iosua 1:9

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. 2 Timotei 1:7

nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. Isaia 41:10

Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap”, zice Domnul.

Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, căci Eu sunt cu tine, ca să te scap”, zice Domnul. Ieremia 1:8,19

Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Matei 28:20

Singurătatea

Viața are etapele ei, și prin aceste etape uneori ne aflăm singuri, alteori ne simțim singuri, și poate altă dată, suntem lăsați singuri... Oricare ar fi circumstanțele, singurătatea este neplăcută și uneori dureroasă.

Am citit diferite studii despre singurătate, am citit cărți despre autori care s-au confruntat cu singurătatea, și am citit Biblia, unde am observat că mulți oameni de-a lungul istoriei, au experimentat singurătatea în viețile lor, iar aceasta pe mine mă ajută să cunosc, căci toți vom trece prin stări sau momente de singurătate. Eu însumi am experimentat în diferite etape, singurătatea, de aceea am putut identifica pericolele care pot să ne afecteze viața.

Caracterul și temperamentul fiecăruia ne vor ajuta mai mult sau mai puțin în impactul cu așa zisă perioadă de trecere "prin singurătate". Unii suferă mai mult, alții se descurcă mai bine în gestionarea sentimentelor  a emoțiilor, a circumstanțelor. Însă, adevărul este că, indiferent de vrem sau nu să recunoaștem, pe toți ne afectează, într-o oarecare măsură singurătatea, indiferent de cum am ajuns acolo.

Poate uneori alegem să ne retragem singuri, ca Isus, alteori ne simțim singuri, ca Ilie, sau poate chiar am fost dați uitări sau părăsiți precum spune Iov. Și puțin câte puțin din fiecare circumstanță s-a format un cerc care ne înconjoară: cercul singurătății. 

Am citit în studii, că unul dintre cele mai îngrozitoare sentimente pe care un om le poate trăi și unul dintre acele sentimente pe care fiecare persoană încearcă, cât poate de mult, să le evite - este sentimentul că ești singur și părăsit. În ciuda faptului că tecnologia ne ajută să ne putem conecta mai repede și foarte ușor cu oricine de oriunde, totuși statisticele spun că tinerii de vârsta 18-24 de ani este cea mai afectată, 35% declarând că se simt singuri, depășind 20% în cazul celor peste 75 de ani, deoarece accentul actual pus pe succesul individual și profesional a slăbit legăturile tradiționale de vecinătate și comunitate. 

Tema singurătății este luată în vizorul celor de la OMS( Organización Mundial de la Salud) ca fiind o amenințare globală.

Oare nu ar trebui să fim mult mai atenți în a trata această problemă ca să nu ne cauzeze daune ființelor noastre, familiilor noastre, comunităților noastre?

M-am dus cu gândul că și Isus a trecut prin momente când a experimentat acest sentiment al singurătăți...

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Matei 27:46, Marcu 15:34

Eu una aș fi fost fără speranță dacă totul se oprea aici...Dar Luca menționează cum Isus dă la o parte durerea singurătăți și alege să se încreadă în ceea ce cunoștea despre Tatăl Său: Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Luca 23:46

Când ne trezim în pustiul singurătății, singura noastră nădejde este că El - Dumnezeu - este cu noi! 

Chiar dacă tindem să credem că suntem singuri, sau că am fost părăsiți și lăsați singuri și abandonați, însă niciodată nu trebuie să credem că suntem singuri în cercul singurătății! Dumnezeu este în/cu noi!

Sentimentele și emoțiile noastre trebuiesc gestionate corect, după cunoașterea Cuvântului, și să alegem să credem că în ciuda faptului, cum ne simțim, El este credincios Cuvântului Său, El este Omniprezent, așa că, nu este nici un loc unde să fim noi ca El, Dumnezeu să nu fie prezent! Ce minunat!

Atunci când singurătatea ne înghite, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm atenția de pe ce nu avem, pe ceea ce avem. 

Și ce anume avem? Avem pe Dumnezeu Însuși! Avem cea mai bună hrană - Cuvântul Său, care este dătător de viață! Avem o comunitate unde Cristos ne-a așezat - Biserica Sa! Avem Totul în Cristos Isus Domnul și Mântuitorul nostru!

M-am uitat la două definiții și la diferențele care le deosebesc. Ce înseamnă a se plictisi și ce înseamnă singurătate.

A SE PLICTISI =  A cădea într-o ușoară depresiune sufletească (cauzată de lipsa de ocupație, de monotonie, de singurătate, etc.)

SINGURĂTATE = Care nu este însoțit de nimeni, fără tovarăș, fără altcineva. Singuratic, părăsit, retras, izolat. 

O definiție afirmă că „singurătatea este o conștientizare dureroasă a faptului că ne lipsește un contact apropiat și semnificativ cu ceilalți”. Implică un sentiment de gol interior, izolare și o dorință intensă. De asemenea, te poți simți trist, anxios sau inferior pentru că nu te poți conecta cu alte persoane sau cu o anumită persoană.

În schimb a fi singuri este o alegere a noastră de a ne odihni, a medita,  a ne ruga,  a studia, de a căuta directive pentru a merge mai departe, a ne inspira, a comunica cu Dumnezeu; pot fi en motive, dar singurătatea este ceva diferit. Singurătatea este un sentiment emoțional care ne generează stări de anxietate, tulburare, depresie, nemulțumire de viață, etc. 

"...am rămas numai eu singur..." 1 Împărați 19:10, spune Ilie...dar, era singur Ilie, sau se simțea singur? Obadia îi vorbește de 100 de proroci, iar Dumnezeu îi dă o cifră considerabilă pe lângă a ceea ce el crede a fi singurul; șapte mii de bărbați ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal și a căror gură nu l-au sărutat. 

Ilie se simțea singur, și sentimentul singurătății emoțional generează o reacție pe atât de penibilă cât și absurdă, mai ales după biruința extraordinară de pe muntele Carmel:

"El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienupăr și dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei." 1 Împărați 19:4

Multe persoane nu știu că suferă de singurătate, și chiar foarte mulți vor nega problema aceasta. De ce? Deoarece ei își umple timpul cu multe, multe lucruri, deoarece încearcă să acopere simptomele singurătății cu ocupații, ca să nu iasă la iveală solitudinea ce o trăiesc înlăuntrul lor, astfel fără să realizeze se formează dependențele. 

Totdeauna se apelează la ceva: telefon, cumpărături, filme, divertisment, mâncare, televizor, rețele sociale, distracție, droguri, alcool, sex, relații neadecvate, jocuri, etc.

Așa se formează dependențele; din a încerca să tratăm o boală sufletească, spirituală, duhovnicească cu lucruri neadecvate, nefolositoare, cu lucruri materiale, încercând să umplem golul singurătății.

În spate la orice dependență există lucruri de care omul fuge. Orice persoană care ajunge să fie dependentă (de  alcoolism, droguri, tutun, exces de mâncare, cumpărături, dependent de pornografie, masturbare; dependent de rețele sociale, de like-uri, cumpărături, haine, muncă, jocuri, sport, etc) îți va spune că niciodată intenția lui la început nu a fost să ajungă acolo unde se află acum: un dependent de lucruri care îl distrug.

Dependență = înrobit, obligat. Dependența este reprezentată de pofta nestăpânită și continuă pentru ceea ce a dezvoltat-o. Se creează un mecanism motivațional bazat pe plăcere, dar care produce pagube. Este orice modalitate de prevenție sau adaptare la stres. Este modul prin care încercăm să reducem stresul pe care îl simțim. Dependența este și o nevoie inconștientă de a umple un gol interior sau o nevoie inconștientă de a ”amorți” ceea ce simțim.

Dependența este atât psihologică, cât și comportamentală. Ia se prezintă în două tipuri: dependență de substanțe(chimice) și dependență de comportament(adicții fără substanțe chimice). 

Dependențele sunt caracterizate prin dorință, constrângere și incapacitatea de a spune STOP utilizării unor substanțe sau obiceiuri disfuncționale. Dependențele creează efecte precum depresie, singurătate, sinucid, însă obiceiurile sunt o deprindere câștigată prin supunere la anumite acțiuni, care mereu trebuie actualizate, adică totdeauna este nevoie de efort pentru a păstra acel obicei, însă la dependență nu îi trebuie efort sau alegere, ea te face incapacitat și neputincios de a alege; înrobit în fața independenței.

Persoanele care se confruntă cu dependențele confundă dependența cu obiceiul. 

Dependența – este o componentă psihologică/ fizică în care persoana este în imposibilitatea de a controla aspectele dependenței fără ajutor din cauza condițiilor mentale sau fizice implicate.

Obiceiul – se face prin alegere. Persoana are puterea să aleagă când să se oprească și se va opri. Obiceiul este o deprindere câștigată prin repetare și disciplină consecventă. Cu siguranță, există și obiceiuri bune și obiceiuri rele, dar componenta psihologică/ fizică apare doar la dependență, nu și la obicei. Mulți dependenți neagă că au renunțat la voință și insistă să repete: „Pot renunța oricând la asta”.

Ce facem și la ce apelăm atunci când ne simțim închiși în cercul singurătății, când ne plictisim, când suntem triști, neînțeleși, nevalorați, etc? 

Redau doar câteva exemple ale alegerilor noastre atunci când tratăm rău și greșit stările noastre:

Când ești plictisit → telefon, filme, rețele sociale, jocuri, mâncare, etc

Când ești trist, supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic, deznădăjduit (m-am săturat, sunt lipsit de energie, nu am nici un chef, sunt singur, sunt obosit de tot și de toate, nu mai pot) → izolare și noncomunicare cu oricine ar vrea să te ajute - în schimb se apelează la lucruri care pe moment îți amorțește și îți înlătură sentimentele și emoțiile cu care te lupți, etc.

Când te simți singur → accepți orice anturaj, numai să scapi de sentimentul de singurătate.

Când ești neînțeles → oricine e bun dacă te susține sau îți oferă aprobare; oricine sau orice lucru e bun dacă îți oferă plăcere și ușurare pe moment, etc.

Când suntem răniți sau abandonați → ne izolăm, cârtim, ne plângem de ceilalți cât și de situațiile prin care trecem, etc.

Când nu suntem apreciați sau valoroși ca persoane → Instinctiv vedem doar aspectele negative; ne plângem constant de milă, pierdem "măsura dreaptă", căutăm refugiu în ce ne împlinește, etc.

Putem să enumera multe exemple, dar cel mai bine este să ne oprim fiecare și să comparăm acțiunile noastre și să tratăm bine cu ajutorul Duhului și cu directivele Bibliei stările noastre emoționale, astfel ne dezvoltând dependențe dăunătoare.

Care sunt stările cu care te confrunți și ce daune aduc acestea în viața ta?

Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. Psalmul 46:1 (VDC)

Doamne, Dumnezeul nostru...Tu ești adăpostul ființelor noastre când totul din jur se prăbușește! Domnul este sprijinul nostru când toate puterile noastre se epuizează! Tu, Dumnezeul Cel Mare, ești ajutorul nostru în orișice necesitate am întâmpina!

Ești singură dependență bună și necesară în viețile noastre, care niciodată nu ne va distruge - dependența de Tine Dumnezeu! Această dependență nu va fi o slăbiciune ci ea este sursa noastră de putere, pace și odihnă. 

Dar această dependență de Dumnezeu se manifestă diferit de cele descrise mai sus, deoarece cere din partea noastră implicare,  comuniune constantă, ascultare și recunoașterea faptului că fără îndrumarea Lui nimic nu putem face.

Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Ioan 15:5 (VDC)