Yeshua trăiește în mine

"Un mic ungher unde Dumnezeu îmi vorbeste."
Secretul vieții: Trăiește! Nu doar exista.

sâmbătă, 11 aprilie 2020

Îți aduc mulțumire

Cuprinsă de îndoieli și întrebări, privind cum mulți se duc pe calea pe care toți se vor duce, mi-am pus întrebarea: ești gata să pleci?
Nu moartea stârnește teama în noi, o nu, ci nesiguranța; știm unde ne ducem și ce va fi de noi?

Cuprinși de valurile lumii, ne-am legat de pământ, și uităm că suntem cu toți trecători.
Că ceea ce-i veșnic și prețios, valoros, comoara de preț, suntem noi; căci Tatăl pe Fiul Său iubit L-a jertit, o da, pentru noi!

Dăm slavă, mărire Celui ce-a murit pe Calvar, căci din Mâna Lui primim mireasma iubirii sublime cu care ne leagă de cer, dăruindu-ne a Sa nemurire.
O, da ce har, ce mare har să fii atins de a Lui iubire, copleșit să te închini și să nu te saturi să Îl adori...

Așa în starea aceasta smerită de har, doresc să rămân, ca Tu mereu, o Mielule Sfânt să fii Înălțat, și totdeauna glorificat.
Îți aduc pe veci, mulțumirea, căci Tu pentru mine ai murit, și apoi ai înviat, ca eu, să trăiesc veșnic în Împărăția Ta!


Îți mulțumesc Isuse căci în ciuda faptului că nu aveam nimic bun pentru ca să mă iubești, totuși m-ai răscumpărat prin iubirea Ta.
Îmi cunosc bine mișelia și păcatele, de aceea mulțumirea se revarsă prin cuvinte pline de farmec ce clocotesc în toată ființa mea și mă fac să exclam: Ești bun Dumnezeu! Ești Sfânt, ești Măreț! Ești Glorios, o da, ești Minunat! Ești Salvator, Domn și Mântuitor, al meu personal.
Te iubesc din inimă, te iubesc, te iubesc...

miercuri, 1 aprilie 2020

Indiferent de circumstațe, Dumnezeu este același


Credința mea nu este bazată
Pe lucrurile pe care le poți face
Am învățat să Te ador pentru ceea ce Ești!

De la El vine Da și Amin
De la El și de la nimeni altcineva
A lui Dumnezeu fie lauda!

Dacă Dumnezeu face ceva, El este Dumnezeu
Dacă nu face, El este Dumnezeu
Dacă poarta se deschide, El este Dumnezeu
Dar dacă se închide, continui să fii Dumnezeu!

Dacă boala vine, El este Dumnezeu
Dacă vindecat sunt, El este Dumnezeu
Dacă totul merge bine, El este Dumnezeu
Dar dacă nu, continui să fii Dumnezeu!

Eu nu Îl laud pentru ceea ce El face
Eu Îl ador pentru ceea ce Este!
Orice s-ar întâmpla, mereu vei fi Dumnezeu
Indiferent de circumstanțe
Ridică mâinile…
Și închină-te întotdeauna zicând:
Dumnezeu este Dumnezeu!

      Astăzi am primit această cântare cu aceste versuri uimitoare. De mult nu mai ascultasem ceva asemănător, cu versuri atât de profunde...care m-au condus în genunchi, înaintea Celui Sfânt. Să stai plecată literalmente în fața Lui, copleșită de prezența Lui. Să te ridici și să continui în aceiași stare de adorare toată ziua, cu lacrimi în ochi, cu sentimente puternice care îmi copleșesc ființa, care mă fac să mă închin, și să mă închin...ce promisiuni mărețe se găsesc în aceste simple cuvinte! El este Dumnezeu! Indiferent de circumstațe El întotdeauna continuă să fie Dumnezeu! Nu se schimbă, rămâne pe tron, Suveran și Stăpân în veci de veci!
Chiar am învățat să Îl ador pentru ceea ce El este?  

”Eu am învățat să te ador nu pentru ceea ce faci, ci pentru ceea ce Ești!”
„Eu nu Te laud pentru ceea ce faci, eu Te ador pentru ceea ce Ești!”
„Indiferent de circumstanțe, mă închin...Tu ești Dumnezeu!”
      Aseară, după ce am terminat de citit Biblia, am notat ca rezumat: „Domnul este temeiul meu”(Exod. 15:2). Și mi-am pus întrebarea aceasta: „Este Domnul inspirația mea a tot ceea ce fac? În acțiuni, vorbe, fapte, gânduri, etc?”  Răspunsul meu era nu. Dar, cu un strigăt lăuntric, am zis: îmi doresc mult lucrul acesta, Doamne! Ființa mea să fie mereu inspirată de Tine în tot ceea ce fac!
Astăzi El mi-a trimis aceste versuri. „El este Dumnezeu”. 
Chiar dacă aș încerca să exprim împlinirea și satisfacția care mi-au adus aceste versuri , nu aș putea...Doar continui să mă închin, și să învăț să Îl ador pentru ceea ce El este!
Vă chem să învățăm împreună să Îl adorăm nu pentru ceea ce El face, ci pentru ceea ce El ESTE!