Un an din nou s-a scurs..."Ai adunat sau ai risipit?"
joi, 31 decembrie 2015
sâmbătă, 26 decembrie 2015
Il iubim pentru ca El ne-a iubit intai
1Ioan 4:19 " Noi Il iubim pentru ca El ne-a iubit intai."
<<"Isi roti privirea peste multimea care forfotea fara ca nici unul macar sa il observe ca era acolo. Era obosit de viata care o avusese si de care nu se alesese nimic. Piepul il durea de atata amaraciune; si ca si cum nu ar fi deajuns, aceasta taraia in urma ei o vina de care nu putea nicicum sa scape. Ofta adanc. Ii veni in amintire, o parte ce nu mai stia daca facuse parte din viata lui sau era un vis mai de demult. Isi stranse hainele zdrentuite in jurul lui si se lasa purtat de acea dulce amintire... Era o zi frumoasa, cu cer senin...si el, doar un copil. Ii ramasese atat de clar intiparit chipul tatalui sau iubit ca pentru un moment crezu ca il simti din nou alaturi. Isi aminti de toate povetele si dragostea pe care o simtise cand petrecuse acea zi impreuna. Nu intelegea de ce isi amintea atat de putin... Dar, cum sa isi aminteasca cand avea un trecut atat de incarcat cu faradelegi, pacate si tot felul de rele. Era chiar fugar de justitie avand de platit datoriile facute. Cum ajunsese aici? Nici nu isi mai amintea. Ce folos ar avea sa se mai gandeasca, oricum nimeni nu ii mai pasa de el, poate doar celor care il cautau sa il vaneze. Doar acea amintire vaga ii mai linistea sufletul. Se ghemui mai tare si ofta, incerca sa se agate de acea amintire...O atingere il facu sa tresare. De multa vreme nu mai simti atingerea cuiva. Nici nu indraznea sa isi ridice ochii, fiind sigur ca fusese gasit de camatari. Dar spre uimirea lui auzi o voce blanda: " Prietene, haide ridicate, te invit sa vii in casa mea." Era sigur ca omul acesta nu stia cine este, si ce trecut avea, ca de altfel la fel ca ceilalti nici nu ar fi indraznit sa se opreasca in dreptul lui. Dar omul acela se parea ca nu il interesa ca cei din jur sosoteau, ci il fixa cu privirea si vazu atata dragoste ca da curs maini lui intinse. Il urma sovaind nestiind daca era o capcana sau poate ca visa. Dar decisese sa mearga dupa omul acela atat de misterios. Insusi omul misterios se ingriji in toate de el, ii pregati o baie buna, haine noi si curate, il imbraca si cand a fost gata, au iesit intr-o gradina uimitor de frumoasa sa serveasca cina. Era incantat de tot ceea ce se intamplase, dar o voce il nelinistea. Dar decisese sa fie rabdator si sa mai astepte sa vada ce are sa se mai intample. A doua zi din nou aceasi purtare de grija; cu atata dragoste era abordat ca era coplesit de acesta iubire care nu o simtise niciodata. Intrecea sau mai bine zis nici nu putea fi comparata cu dragostea tatalui sau din amintirea lui vaga. Uitase intru-totul cum era sa fii iubit si ingrijit. Stapanul casei care il invitase aparu in pragul usii care dadea inspre gradina si il chema in casa. O nelinistie ii cuprinse intreaga fiinta, si din rasputeri incerca sa se stapaneasca. Cu siguranta afla tot adevarul sau visul incepea sa se transforme in cosmarul dinainte. Nici nu indrazni sa dea ochii cu omul acela, ci sovaind si cu privirea in jos intra in casa. Ca si cum ar fi stiut ce este in sufletul lui, stapanul casei i se adresa: "-Prietene, nu iti fie teama! Vreau sa iti dau o veste buna." O veste buna? Acum chiar confuzia lui se accentua. "-De astazi esti un om liber, toate datoriile au fost achitate si platite. Fiul meu a platit totul pentru tine; chiar si pretul mortii. Este darul care ti se ofera prin har; daca vrei il poti accepta sau nu. E decizia si alegerea ta daca vrei sa il primesti si sa ramai in familia noastra." Cum putea sa nu dea curs la felul acesta de dragoste, sau cum putea sa refuze aceasta viata noua? Se arunca la picioarele omului si printre suspine abia i se auzea glasul: Oh, stapane, nu sunt vrednic de dragostea ta... iti multumesc ca mi-ai salvat viata si m-ai iubit asa de mult... Toata amaraciunea, vina, si durerea disparuse, fiind inlocuite de o pace de nedescris...">>
Matei 11:28 "Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna."Dumnezeu a facut Totul pentru noi. Ne-a iubit intai, si totusi majoritatea refuza darul Lui Dumnezeu. Nu il poti iubi pe Dumnezeu daca nu Il cunosti, de aceea Ioan spune: "Noi il iubim pentru ca El ne-a iubit intai." Este ca si cum ar raspunde acul magnetului. Daca nu Il cunosti cum Il vei putea iubi? Cu cat Ii cunosti mai mult dragostea Domului cu atat Il iubesti mai mult, si nu ramai nepasator ci, ramai ascultator si supus voii Lui.
"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."(Ioan3:16) Dumnezeu a oferit darul Sau omenirii.
"Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi." (Romani 5:8) Acum depinde de fiecare ce alege: sa Il primeasca sau sa Il refuze.
Dumnezeu ne-a iubit intai pentru ca El este dragoste si suntem creatia Mainilor Sale. De altfel noi nu L-am fi putut iubi daca El nu ne-ar fi iubit intai. In firea noastra pacatoasa si rea este sadita bine o samanta - mandria, care numai prin acest fapt se putea elimina: El sa ne iubeasca intai. Din fire suntem foarte orgoliosi, si tare greu ii vine sa accepte/sa ceara ajutor. Observati ce spune Pavel: "Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi , Cristos a murit pentru noi. (Sublinierea imi apartine) Omul este din fire sa pacatoasa si nu putea sa iubeasca pe Dumnezeu, fara sa fi fost iubit intai, si pe langa faptul acesta, omul s-ar fi mandrit si ar fi cazut ca si satan in acelasi pacat - sa se puna deopotriva cu Dumnezeu. Dumnezeu in intelepciunea Sa nemarginita a dorit sa depindem de El si sa zdrobeasca felul nostru pacatos prin acest mod: oferindu-ne iubire in momentul in care noi eram foarte/cei mai pacatosi. Toti gigantii credintei din paginile Scripturii si din orice vreme mai de demult sau din vremea actuala L-au iubit pe Dumnezeu si si-au dedicat viata Lui pentru ca au dat curs iubirii oferite si L-au cunoscut pe Dumnezeu.
Dragostea care o oferim provine din dragostea lui Dumnezeu oferita noua. Dragostea lui Dumnezeu inca este exprimata si astazi pentru noi, oferindu-ne darul Sau cel mai de pret - singurul Lui Fiu. Cristos s-a nascut, a murit si a inviat ca sa ne ofere impacarea cu Dumnezeu. Ce dar mai maret asteptam sau mai dorim?
Isus a spus intr-o imprejurare: "Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata! (Ioan5:40)
<<"Isi roti privirea peste multimea care forfotea fara ca nici unul macar sa il observe ca era acolo. Era obosit de viata care o avusese si de care nu se alesese nimic. Piepul il durea de atata amaraciune; si ca si cum nu ar fi deajuns, aceasta taraia in urma ei o vina de care nu putea nicicum sa scape. Ofta adanc. Ii veni in amintire, o parte ce nu mai stia daca facuse parte din viata lui sau era un vis mai de demult. Isi stranse hainele zdrentuite in jurul lui si se lasa purtat de acea dulce amintire... Era o zi frumoasa, cu cer senin...si el, doar un copil. Ii ramasese atat de clar intiparit chipul tatalui sau iubit ca pentru un moment crezu ca il simti din nou alaturi. Isi aminti de toate povetele si dragostea pe care o simtise cand petrecuse acea zi impreuna. Nu intelegea de ce isi amintea atat de putin... Dar, cum sa isi aminteasca cand avea un trecut atat de incarcat cu faradelegi, pacate si tot felul de rele. Era chiar fugar de justitie avand de platit datoriile facute. Cum ajunsese aici? Nici nu isi mai amintea. Ce folos ar avea sa se mai gandeasca, oricum nimeni nu ii mai pasa de el, poate doar celor care il cautau sa il vaneze. Doar acea amintire vaga ii mai linistea sufletul. Se ghemui mai tare si ofta, incerca sa se agate de acea amintire...O atingere il facu sa tresare. De multa vreme nu mai simti atingerea cuiva. Nici nu indraznea sa isi ridice ochii, fiind sigur ca fusese gasit de camatari. Dar spre uimirea lui auzi o voce blanda: " Prietene, haide ridicate, te invit sa vii in casa mea." Era sigur ca omul acesta nu stia cine este, si ce trecut avea, ca de altfel la fel ca ceilalti nici nu ar fi indraznit sa se opreasca in dreptul lui. Dar omul acela se parea ca nu il interesa ca cei din jur sosoteau, ci il fixa cu privirea si vazu atata dragoste ca da curs maini lui intinse. Il urma sovaind nestiind daca era o capcana sau poate ca visa. Dar decisese sa mearga dupa omul acela atat de misterios. Insusi omul misterios se ingriji in toate de el, ii pregati o baie buna, haine noi si curate, il imbraca si cand a fost gata, au iesit intr-o gradina uimitor de frumoasa sa serveasca cina. Era incantat de tot ceea ce se intamplase, dar o voce il nelinistea. Dar decisese sa fie rabdator si sa mai astepte sa vada ce are sa se mai intample. A doua zi din nou aceasi purtare de grija; cu atata dragoste era abordat ca era coplesit de acesta iubire care nu o simtise niciodata. Intrecea sau mai bine zis nici nu putea fi comparata cu dragostea tatalui sau din amintirea lui vaga. Uitase intru-totul cum era sa fii iubit si ingrijit. Stapanul casei care il invitase aparu in pragul usii care dadea inspre gradina si il chema in casa. O nelinistie ii cuprinse intreaga fiinta, si din rasputeri incerca sa se stapaneasca. Cu siguranta afla tot adevarul sau visul incepea sa se transforme in cosmarul dinainte. Nici nu indrazni sa dea ochii cu omul acela, ci sovaind si cu privirea in jos intra in casa. Ca si cum ar fi stiut ce este in sufletul lui, stapanul casei i se adresa: "-Prietene, nu iti fie teama! Vreau sa iti dau o veste buna." O veste buna? Acum chiar confuzia lui se accentua. "-De astazi esti un om liber, toate datoriile au fost achitate si platite. Fiul meu a platit totul pentru tine; chiar si pretul mortii. Este darul care ti se ofera prin har; daca vrei il poti accepta sau nu. E decizia si alegerea ta daca vrei sa il primesti si sa ramai in familia noastra." Cum putea sa nu dea curs la felul acesta de dragoste, sau cum putea sa refuze aceasta viata noua? Se arunca la picioarele omului si printre suspine abia i se auzea glasul: Oh, stapane, nu sunt vrednic de dragostea ta... iti multumesc ca mi-ai salvat viata si m-ai iubit asa de mult... Toata amaraciunea, vina, si durerea disparuse, fiind inlocuite de o pace de nedescris...">>
Matei 11:28 "Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna."Dumnezeu a facut Totul pentru noi. Ne-a iubit intai, si totusi majoritatea refuza darul Lui Dumnezeu. Nu il poti iubi pe Dumnezeu daca nu Il cunosti, de aceea Ioan spune: "Noi il iubim pentru ca El ne-a iubit intai." Este ca si cum ar raspunde acul magnetului. Daca nu Il cunosti cum Il vei putea iubi? Cu cat Ii cunosti mai mult dragostea Domului cu atat Il iubesti mai mult, si nu ramai nepasator ci, ramai ascultator si supus voii Lui.
"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."(Ioan3:16) Dumnezeu a oferit darul Sau omenirii.
"Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi." (Romani 5:8) Acum depinde de fiecare ce alege: sa Il primeasca sau sa Il refuze.
Dumnezeu ne-a iubit intai pentru ca El este dragoste si suntem creatia Mainilor Sale. De altfel noi nu L-am fi putut iubi daca El nu ne-ar fi iubit intai. In firea noastra pacatoasa si rea este sadita bine o samanta - mandria, care numai prin acest fapt se putea elimina: El sa ne iubeasca intai. Din fire suntem foarte orgoliosi, si tare greu ii vine sa accepte/sa ceara ajutor. Observati ce spune Pavel: "Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi , Cristos a murit pentru noi. (Sublinierea imi apartine) Omul este din fire sa pacatoasa si nu putea sa iubeasca pe Dumnezeu, fara sa fi fost iubit intai, si pe langa faptul acesta, omul s-ar fi mandrit si ar fi cazut ca si satan in acelasi pacat - sa se puna deopotriva cu Dumnezeu. Dumnezeu in intelepciunea Sa nemarginita a dorit sa depindem de El si sa zdrobeasca felul nostru pacatos prin acest mod: oferindu-ne iubire in momentul in care noi eram foarte/cei mai pacatosi. Toti gigantii credintei din paginile Scripturii si din orice vreme mai de demult sau din vremea actuala L-au iubit pe Dumnezeu si si-au dedicat viata Lui pentru ca au dat curs iubirii oferite si L-au cunoscut pe Dumnezeu.
Dragostea care o oferim provine din dragostea lui Dumnezeu oferita noua. Dragostea lui Dumnezeu inca este exprimata si astazi pentru noi, oferindu-ne darul Sau cel mai de pret - singurul Lui Fiu. Cristos s-a nascut, a murit si a inviat ca sa ne ofere impacarea cu Dumnezeu. Ce dar mai maret asteptam sau mai dorim?
Isus a spus intr-o imprejurare: "Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata! (Ioan5:40)
Daca omul din povestirea de mai sus nu ar fi acceptat invitatia binefacatorului sau si nu ar fi gustat din dragostea care i sa oferit, credeti ca l-ar fi putut iubi? Cu siguranta ca nu. Aceasta a facut Dumnezeu pentru omenire, a facut Totul pentru noi, si asteapta ca omenirea sa accepte dragostea Lui ca asfel sa Il putem iubi pe El si pe cei din jurul nostru. Si ce face omenirea? Il scoate chiar si din putinul in care a mai exista o urma a existentei Lui.
Din care categorie de oameni facem parte? Din cei care Il accepta ca Domn si Mantuitor sau cei care Il resping inca o data? Nu putem sa cerem oamenilor sa Il iubeasca pe Dumnezeu, pentru ca nu o vor putea-o face daca nu Ii vor cunoastea si acepta dragostea Lui nemarginita aratata fata de noi. Il vom iubi pe Dumnezeu atunci cand Ii aceptam mana intinsa si alegem sa raspundem dragoste-I Lui ca si omul din povestirea de mai sus.
Doamne, inca un an prin sarbatoarea nasterii Fiului Tau Isus Cristos vorbesti omenirii ca inca mai oferi omenirii darul salvari prin har; ca dragostea Ta inca rascumpara vieti pacatoase si ofera eliberare de sub puterea pacatului si aduce mantuire. Fie ca sarbatoarea nasterii Mantuitorului sa sensibilizeze cat mai multe inimi ca sa raspunda dragoste-I si chemarii Salvatorului nostru Emanuel-Dumnezeu este cu noi!
"Iti multumesc Isuse caci ai luat chip de om si Te-ai nascut in lumea aceasta ca m-ai iubit, jerfindu-Te pentru faradelegile mele. Iti multumesc..."
luni, 30 noiembrie 2015
Daca Luam - Avem Imbracamintea Necesara
Raspunde Domnului, acum...m-am simtit ca si Iov. Il invinuiam pe Domnul, indirect dar asa aratau lucrurile, ca eu nu am putere,intelepciune, pricepere, credinta ca sa fac cutare lucru sau cutare; Doamne imbraca-ma cu putere, cu dragoste, cu rabdare, bunatate, si multe altele, ca sa pot birui; dar de fapt eu eram neglijenta si umblam cu zdrente avand cele mai bune si perfecte haine la dispozitia mea, doar eu trebuia sa le iau si sa le imbrac.
Tatal nostru care este in ceruri, credeti ca ne lasa lipsiti de cele trebuincioase pentru fi partasi firi Lui? Doar suntem copii Lui! Care parinte, si aici ma refer la parinti responsabili si iubitori, nu ii ofera copiilor sai tot ceea ce au nevoie? Poate pamanteste niciodata nu vom avea tot ce dorim, dar duhovniceste El deja ne-a dat totul in Cristos.
Tatal nostru care este in ceruri, credeti ca ne lasa lipsiti de cele trebuincioase pentru fi partasi firi Lui? Doar suntem copii Lui! Care parinte, si aici ma refer la parinti responsabili si iubitori, nu ii ofera copiilor sai tot ceea ce au nevoie? Poate pamanteste niciodata nu vom avea tot ce dorim, dar duhovniceste El deja ne-a dat totul in Cristos.
Plinatatea Lui Dumnezeu este pusa/data la dispozitie noastra. Prin partasia cu Domnul dovedim ca depindem de El si-I spunem nevoile noastre, si El care este credincios fagaduintelor Sale ne da/dat tot ce ne trebuie. Nu zic ca Domul nu ne va mai ajuta sa ne imbracam, nicidecum, ci vor fi situatii ca si in viata omului pamantean cand are nevoie sa fie ajutat, din cauza bolii, a suferintei, a durerii nu reuseste sa se imbrace singur; El este Tatal nostru si totdeauna va fi gata sa ne ofere ajutorul Lui cand cadem de oboseala, sau din neveghere am cazut si a.m.d. El va fi mereu alaturi sa ne incurajeze, sa ne sustina si sa ne intinda o Mana cand este nevoie. Excludem situatiile speciale si vorbim despre faptul ca sta in vointa noastra ca in fiecare zi sa alegem cum ne echipam pentru a fi biruitori, puternici si oameni viteji ai Domnului.
Dar El in intelepciunea Sa, a lasat niste cai prin care sa luam ce ne lipseste, deoarece El nu alimenteaza lenea, comoditatea noastra. Care sunt aceste cai? Care au fost dintodeauna: Cuvantul, rugaciunea, comuniunea, partasia, facerea de bine, milostenia, etc. Daca nu ar fi asa, ne-a credem capabili singuri sa ne ingrijim si am ajunge ca si biserica din Laodicea: "Pentru ca zici: 《Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic》, si nu stii că esti ticalos, nenorocit, sarac, orb şi gol"(Apoc. 3:17) sau ca lenesul din Proverbe 6:6-11. De aceea Domnul a lasat aceste metode. Ori de cate ori stam in prezenta Lui, prin Cuvant, rugaciune, ne vedem necesitatile acute si nevrednicia noastra, dar avand in fata posibilitatea sa ne hranim din El cu tot ceea ce ne lipseste.
Imbracati-va(enysasthe), arata ca credinciosi sunt responsabili de a se imbraca cu toata armatura lui Dumnezeu.
Un rezumat simplificat ar fi: "Domnul ofera, dar eu trebuie sa iau. Dumnezeu pregateste ce avem nevoie dar noi trebuie sa luam."
Daca studiem Biblia, vedem ce ne-a fost dat si ce ne da Dumnezeu, si cat de mult tine de noi sa luam. Sincer veti descoperi lucruri extraordinare! Veti fi uimiti si surprinsi. Axandu-ma pe studiu in tema aceasta, am fost uimita dar si surprinsa cate lucruri ni sa dat, ni se ofera si sunt puse la dispozitia noastra; cate lucruri refuzam sa le luam, si cate nu stim ca le avem si apoi cat de putine folosim.
Evrei 5:12-14 "-ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare
- cine se hraneste doar cu lapte nu este obisnuit cu hrana tare care este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s'a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul."(sublinierea imi apartine) Vedeti ca omul mare s-a deprins prin intrebuintare sa deosebeasca si binele si raul. Ca sa inteleg acest adevar bineanteles m-am uitat in dex la cuvintele cheie din aceste pasaje.
Deprins= exersat, obisnuit; A-si insusi cunostinte intr-un domeniu prin invatatura sau prin practica organizata, sistematica.
Intrebuintare= folosire, consumare, purtare, practicare, aplicare.
A lua= a apuca pentru a avea in posesie si a se servi de el.
Imbraca= a se echipa, a se invesmanta, a-si pune, a-si lua.
Amintiti-va cand intr-o dimineata v-ati sculat tarziu si din graba v-ați imbraca, apoi mai tarziu a-ți observat ca nu erau tocmai cele adecvate pentru a cea zi; sau in cel mai rau caz, cu camasa, ploverul pe dos, papuci desperechiati si a.m.d. Exact asa se intampla si pe plan spiritual; poate pare un pic extrem, dar cred ca trebuie sa ne rezervam timp pentru a lua cele necesare si apoi sa ne imbracam.
"12.Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. Daca luam, atunci avem cu ce ne imbraca.
14.Dar mai presus de toate acestea, imbracati-va cu dragostea, care este legatura desavarsirii." Coloseni 3:12,14Imbracati-va(enysasthe), arata ca credinciosi sunt responsabili de a se imbraca cu toata armatura lui Dumnezeu.
Un rezumat simplificat ar fi: "Domnul ofera, dar eu trebuie sa iau. Dumnezeu pregateste ce avem nevoie dar noi trebuie sa luam."
Daca studiem Biblia, vedem ce ne-a fost dat si ce ne da Dumnezeu, si cat de mult tine de noi sa luam. Sincer veti descoperi lucruri extraordinare! Veti fi uimiti si surprinsi. Axandu-ma pe studiu in tema aceasta, am fost uimita dar si surprinsa cate lucruri ni sa dat, ni se ofera si sunt puse la dispozitia noastra; cate lucruri refuzam sa le luam, si cate nu stim ca le avem si apoi cat de putine folosim.
Evrei 5:12-14 "-ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare
- cine se hraneste doar cu lapte nu este obisnuit cu hrana tare care este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s'a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul."(sublinierea imi apartine) Vedeti ca omul mare s-a deprins prin intrebuintare sa deosebeasca si binele si raul. Ca sa inteleg acest adevar bineanteles m-am uitat in dex la cuvintele cheie din aceste pasaje.
Deprins= exersat, obisnuit; A-si insusi cunostinte intr-un domeniu prin invatatura sau prin practica organizata, sistematica.
Intrebuintare= folosire, consumare, purtare, practicare, aplicare.
A lua= a apuca pentru a avea in posesie si a se servi de el.
Imbraca= a se echipa, a se invesmanta, a-si pune, a-si lua.
Amintiti-va cand intr-o dimineata v-ati sculat tarziu si din graba v-ați imbraca, apoi mai tarziu a-ți observat ca nu erau tocmai cele adecvate pentru a cea zi; sau in cel mai rau caz, cu camasa, ploverul pe dos, papuci desperechiati si a.m.d. Exact asa se intampla si pe plan spiritual; poate pare un pic extrem, dar cred ca trebuie sa ne rezervam timp pentru a lua cele necesare si apoi sa ne imbracam.
"12.Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. Daca luam, atunci avem cu ce ne imbraca.
Apocalipsa 3:18 "te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti, si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale, si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi."
marți, 3 noiembrie 2015
Nu te conforma
"Ferice de omul care se increde in El!"
Ferice= multumire sufleteasca, intensa si deplina; primul grad de sfintenie acordat cuiva.
Inadins am lasat la sfarsit partea a doua a versetului 8 din Ps 34 : "Ferice de omul care se increde in El!" Nu cred ca exclamatia aceasta este doar o continuarie, tind sa cred ca aici se face o deosebire intre doua categorii de oameni: 1-Cei care au gustat ce bun este Domnul, apoi nu pot sa sufere hrana sanatoasa ajungand sa decida in favoarea poftelor lor. 2Tim.4:3,4 "Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute, si isi vor da invatatori dupa poftele lor. Isi vor intoarce urechea de la adevar, si se vor indrepta spre istorisiri inchipuite."
2-Apoi sunt cei care au gustat ce bun este Domnul si continua sa aiba incredere ca tot ceea ce le da Domnul este bun pentru o crestere sanatoasa pentru a fi desavarsiti si cu totul destoinici. 2Timotei 3:1 "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."
Increderea in Domnul este personala ca de altfel si mantuirea. Nu imi este folositoare increderea/credinta parintilor, fratilor, sotului, copiilor si a.m.d., daca eu nu cred in Domnul. Da, ma poate ajuta intr-o oarecare masura doar daca am si eu, cat de mica, dar sa fie. De aceea trebuie ca eu sa am increderea/credinta in Dumnezeu, deoarece pe baza credintei noastre Domnul va lucra in vietile noastre. Credinta/increderea celorlalti o va sprijini pe a mea, dar daca nu am nimic, ce sa sustina?!
De atatea ori ne conformam gandului ca Dumnezeu vede ca nu am credinta, si alergam la oameni sa creada ei pentru noi...
Dumnezeu vede, si inca destul de bine atat problema cat si necredinta/neancrederea noastra; problema este, de ce nu vedem noi ca nu avem credinta/incredere in El? Care sunt cauzele care ne impiedica sa avem acea incredere/credinta care sa lase cale libera Celui Atotputernic si Suveran sa lucreze? Cu durere in suflet, vad toti mai multi oameni flamanzi de lume decat de Dumnezeu. Asteptam ca Domnul Dumnezeu sa lucreze, dar cum, cand vietile noastre sunt atat de sarace spiritual? Stam confortabili, fara sa alimentam credinta/increderea noastra in Domnul si cand vine incercarea, ispita, necazul, hop, ca ne trezim si noi si vrem ajutorul Domnului(asta e inca un semnal bun ca mai avem ceva samanta) nu pe baza credintei noastre, caci stim ca nu avem, ci pe baza credintei celor care o au, de aceea alergam la biserica, ca poate mai exista cineva care sa aiba credinta, in loc sa cautam Izvorul.
Biserica este esentiala, si isi are locul ei. Mijlocirea si ajutorul sunt eficiente atunci cand se unesc laolalta, iar puterea creste. De aceea noi trebuie sa stim importanta cresterii spirituale, ca sa putem beneficia de acesta binecuvantare lasata entru noi.
Suntem inconjurati tot mai mult de o lumea a confortului si tot mai putini oameni cauta disciplina care ajuta la o formarea sanatoasa. Intrebarea de meditatie este: din ce categorie fac parte? Omul care se hraneste in fiecare zi din sursa Vieti, sau omul care se deda tot mai mult poftelor firii?
Iata unul din pasajele in care Scriptura arata omul care se alimenteza bine si este multumit pe deplin in Domnul:
"Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi, si nu se aseaza pe scaunul celor badjocoritori! Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui, si ale caror frunze nu se vestejesc: tot ce incepe duce la bun sfarsit." Psalmul 1: 1-3
Ferice de omul...se poate spune in dreptul tau si al meu acest lucru?
2-Apoi sunt cei care au gustat ce bun este Domnul si continua sa aiba incredere ca tot ceea ce le da Domnul este bun pentru o crestere sanatoasa pentru a fi desavarsiti si cu totul destoinici. 2Timotei 3:1 "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."
Increderea in Domnul este personala ca de altfel si mantuirea. Nu imi este folositoare increderea/credinta parintilor, fratilor, sotului, copiilor si a.m.d., daca eu nu cred in Domnul. Da, ma poate ajuta intr-o oarecare masura doar daca am si eu, cat de mica, dar sa fie. De aceea trebuie ca eu sa am increderea/credinta in Dumnezeu, deoarece pe baza credintei noastre Domnul va lucra in vietile noastre. Credinta/increderea celorlalti o va sprijini pe a mea, dar daca nu am nimic, ce sa sustina?!
De atatea ori ne conformam gandului ca Dumnezeu vede ca nu am credinta, si alergam la oameni sa creada ei pentru noi...
Dumnezeu vede, si inca destul de bine atat problema cat si necredinta/neancrederea noastra; problema este, de ce nu vedem noi ca nu avem credinta/incredere in El? Care sunt cauzele care ne impiedica sa avem acea incredere/credinta care sa lase cale libera Celui Atotputernic si Suveran sa lucreze? Cu durere in suflet, vad toti mai multi oameni flamanzi de lume decat de Dumnezeu. Asteptam ca Domnul Dumnezeu sa lucreze, dar cum, cand vietile noastre sunt atat de sarace spiritual? Stam confortabili, fara sa alimentam credinta/increderea noastra in Domnul si cand vine incercarea, ispita, necazul, hop, ca ne trezim si noi si vrem ajutorul Domnului(asta e inca un semnal bun ca mai avem ceva samanta) nu pe baza credintei noastre, caci stim ca nu avem, ci pe baza credintei celor care o au, de aceea alergam la biserica, ca poate mai exista cineva care sa aiba credinta, in loc sa cautam Izvorul.
Biserica este esentiala, si isi are locul ei. Mijlocirea si ajutorul sunt eficiente atunci cand se unesc laolalta, iar puterea creste. De aceea noi trebuie sa stim importanta cresterii spirituale, ca sa putem beneficia de acesta binecuvantare lasata entru noi.
Suntem inconjurati tot mai mult de o lumea a confortului si tot mai putini oameni cauta disciplina care ajuta la o formarea sanatoasa. Intrebarea de meditatie este: din ce categorie fac parte? Omul care se hraneste in fiecare zi din sursa Vieti, sau omul care se deda tot mai mult poftelor firii?
Iata unul din pasajele in care Scriptura arata omul care se alimenteza bine si este multumit pe deplin in Domnul:
"Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi, si nu se aseaza pe scaunul celor badjocoritori! Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui, si ale caror frunze nu se vestejesc: tot ce incepe duce la bun sfarsit." Psalmul 1: 1-3
Ferice de omul...se poate spune in dreptul tau si al meu acest lucru?
joi, 29 octombrie 2015
Nu te conforma
Nimic de pe acest pamant nu poate macar sa se apropie de placerea care o da prezenta Domnului. De aceea David ne indeamna: "Gustati si vedeti ce bun este Domnul! " Ps. 34:8a
Experientele cu Dumnezeu imi deschide tot mai mult pofta sa caut prezenta Lui, de aceea este nevoie de o relatie personala si reala cu Dumnezeu. Experientele imi vor intari increderea in El.
Nu este asa oare, aproape cu toate lucrurile? Ne alimentam conform gusturilor. Imi place, nu imi place; si adeseori ajungem sa facem sau sa mancam lucruri care in principiu erau disconfortante/dezgustatoare pentru noi. Nu in toate privintele rezultatul este rau, de aceea am sa expun doua exemple.
Exemplu pozitiv: nu imi place pestele, dar pentru ca medicul ma sfatuieste ca este bun pentru sanatatea mea, mai las din carne si incep sa mananc si peste; ajunge sa imi placa chiar foarte mult si rezultatul este caci, calitatea vietii mele imbunatateste.
Exemplu negativ: nu imi place sa beau bautura alcolica, dar fiindca medicul imi recomanda un pahar de vin pentru sub-tensiunea mea, incep sa beau atat cat mi-a fost recomandat dar, acest lucru ajunge sa imi placa mai mult decat trebuie, inrautatindu-mi stilul vietii. Acestea sunt exemple materiale, dar sa expunem un exemplu sufletesc. Presupunem, ca ma cert cu o prietena, ne despartim si inainte sa ne reantanlim, vrajmasul care este gata oricand sa ne serveasca imi pune la dispozitie deserturi dulci ca mierea. Daca nu sunt destul de inteleapta si vegheatoare ma va/voi alimenta in tot acest timp iar, situatia se va inrautati tot mai mult nu numai cu prietena mea ci, incet incet cu toti cei din jur. De ce? Pentru ca alimentatia rea imi va dauna incet tot sistemul ocular extinzandu-se ca o cangrena in toata fiinta mea. Daca ochiul va incepe sa vada rau, atunci toti vor fi mai prejos decat mine. Nimeni nu va putea egala statul meu de om bun. Dar daca, ma voi alimenta conform voii Lui Dumnezeu, relatia se va restaura, nu ca eu am fost mai buna, ci ca am ales sa mananc bucatele Domnului si nu a diavolului. Isus spune in Matei 6: 22, 23a "Ochiul este lumina trupului. Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau va fi plin de lumina; dar daca ochiul tau este rau, tot trupul tau va fi plin de intuneric."
Putem sa ne alimentam sufletul, si sa credem ca il alimentam sanatos, dar se va poate sa nu fie asa.
Un om intelept va stii sa deosebeasca si sa vada pericolul care este ascuns in spatele fiecarui act. Intelepciunea este perseverenta in ascultarea de Domnul, si ascultarea consta sa accept ceea ce El imi ofera ca hrana. Niciodata Domnul nu ne va hrani firea din noi, ci El tocmai ne va da lucruri prin care firea sa moara si duhul sa creasca. Nu trebuie doar sa ne conformam doar a "gusta ce bun este Domnul", ci trebuie sa ne saturam in fiecare zi cu ceea ce ne ofera Domnul Dumnezeu ca hrana; oricat ar fi de dulci prajiturile diavolului, si oricat de bine le-ar prezenta el, platourile lui vor trece prin fata noastra fara ca noi sa ne oprim la ofertele si bunele lui intentii, daca vom fi satui, bineanteles. Asa-i caci cand esti satul nu iti trebuie nici cele mai bune bunatati? Efeseni 5:17-18 "De aceea nu fiti nepriceputi, ci intelegeti care este voia Domnului. Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh." Fiti plini, adica pana la limita capacitati vasului nostru.
Asa-i ca unora nu le plac legumele, pestele, mancare mai nesarata etc.? Dar pentru ca au foarte multe beneficii pentru sanatatea noastra, le mancam. Crede-ti ca Domnul nu stie ca adeseori suntem niste pretentiosi, bosunflati, madarati si a.m.d. ? Tocmai de aceea ne da lucruri care sa combata toate aceste lucruri negative din viata noastra. Unul din exemplele bune pe plan sufletesc este ca se iveste o ocazie cand in mine se dezlantuiesc doua laturi opuse - judecata si mila. Cum voi putea sa biruiesc judecata daca nu lupt impotriva ei, asa-i? Judecata trebuie biruita, deci este o lupta.
Iacov spune in capitolul 2:12-13 "Sa vorbiti si sa lucrati ca niste oameni care au sa fie judecati de o lege a slobozeniei: caci judecata este fara mila pentru celce n-a avut mila; dar mila biruieste judecata." Wow, asa-i ca promisiunea aceasta este minunata? Mila biruieste, nu se spune ca poate va reusi, sau sa incercati cu mila poate biruiti judecata. Nu, aici este o afirmatie extraordinara. BIRUIESTE!
Aceasta este doar o oportunitate cand alegem sa ne hranim sanatos, bineanteles cunoscand Cuvantul putem alege hrana sanatoasa. Nu te alimenta conform gusturilor tale, ci lasa-L pe Domnul sa te hraneasca conform gustului Sau. Sigur vom fi mai buni, mai sanatosi, mai intelepti, mai ageri, mai priceputi, mai rabdatori, ingaduitori, si mai presus de toate mai iubitori trecand prin lumea asta.
"Ferice de omul care se increde in El!"
Va continua...
Experientele cu Dumnezeu imi deschide tot mai mult pofta sa caut prezenta Lui, de aceea este nevoie de o relatie personala si reala cu Dumnezeu. Experientele imi vor intari increderea in El.
Nu este asa oare, aproape cu toate lucrurile? Ne alimentam conform gusturilor. Imi place, nu imi place; si adeseori ajungem sa facem sau sa mancam lucruri care in principiu erau disconfortante/dezgustatoare pentru noi. Nu in toate privintele rezultatul este rau, de aceea am sa expun doua exemple.
Exemplu pozitiv: nu imi place pestele, dar pentru ca medicul ma sfatuieste ca este bun pentru sanatatea mea, mai las din carne si incep sa mananc si peste; ajunge sa imi placa chiar foarte mult si rezultatul este caci, calitatea vietii mele imbunatateste.
Exemplu negativ: nu imi place sa beau bautura alcolica, dar fiindca medicul imi recomanda un pahar de vin pentru sub-tensiunea mea, incep sa beau atat cat mi-a fost recomandat dar, acest lucru ajunge sa imi placa mai mult decat trebuie, inrautatindu-mi stilul vietii. Acestea sunt exemple materiale, dar sa expunem un exemplu sufletesc. Presupunem, ca ma cert cu o prietena, ne despartim si inainte sa ne reantanlim, vrajmasul care este gata oricand sa ne serveasca imi pune la dispozitie deserturi dulci ca mierea. Daca nu sunt destul de inteleapta si vegheatoare ma va/voi alimenta in tot acest timp iar, situatia se va inrautati tot mai mult nu numai cu prietena mea ci, incet incet cu toti cei din jur. De ce? Pentru ca alimentatia rea imi va dauna incet tot sistemul ocular extinzandu-se ca o cangrena in toata fiinta mea. Daca ochiul va incepe sa vada rau, atunci toti vor fi mai prejos decat mine. Nimeni nu va putea egala statul meu de om bun. Dar daca, ma voi alimenta conform voii Lui Dumnezeu, relatia se va restaura, nu ca eu am fost mai buna, ci ca am ales sa mananc bucatele Domnului si nu a diavolului. Isus spune in Matei 6: 22, 23a "Ochiul este lumina trupului. Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau va fi plin de lumina; dar daca ochiul tau este rau, tot trupul tau va fi plin de intuneric."
Putem sa ne alimentam sufletul, si sa credem ca il alimentam sanatos, dar se va poate sa nu fie asa.
Un om intelept va stii sa deosebeasca si sa vada pericolul care este ascuns in spatele fiecarui act. Intelepciunea este perseverenta in ascultarea de Domnul, si ascultarea consta sa accept ceea ce El imi ofera ca hrana. Niciodata Domnul nu ne va hrani firea din noi, ci El tocmai ne va da lucruri prin care firea sa moara si duhul sa creasca. Nu trebuie doar sa ne conformam doar a "gusta ce bun este Domnul", ci trebuie sa ne saturam in fiecare zi cu ceea ce ne ofera Domnul Dumnezeu ca hrana; oricat ar fi de dulci prajiturile diavolului, si oricat de bine le-ar prezenta el, platourile lui vor trece prin fata noastra fara ca noi sa ne oprim la ofertele si bunele lui intentii, daca vom fi satui, bineanteles. Asa-i caci cand esti satul nu iti trebuie nici cele mai bune bunatati? Efeseni 5:17-18 "De aceea nu fiti nepriceputi, ci intelegeti care este voia Domnului. Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh." Fiti plini, adica pana la limita capacitati vasului nostru.
Asa-i ca unora nu le plac legumele, pestele, mancare mai nesarata etc.? Dar pentru ca au foarte multe beneficii pentru sanatatea noastra, le mancam. Crede-ti ca Domnul nu stie ca adeseori suntem niste pretentiosi, bosunflati, madarati si a.m.d. ? Tocmai de aceea ne da lucruri care sa combata toate aceste lucruri negative din viata noastra. Unul din exemplele bune pe plan sufletesc este ca se iveste o ocazie cand in mine se dezlantuiesc doua laturi opuse - judecata si mila. Cum voi putea sa biruiesc judecata daca nu lupt impotriva ei, asa-i? Judecata trebuie biruita, deci este o lupta.
Iacov spune in capitolul 2:12-13 "Sa vorbiti si sa lucrati ca niste oameni care au sa fie judecati de o lege a slobozeniei: caci judecata este fara mila pentru celce n-a avut mila; dar mila biruieste judecata." Wow, asa-i ca promisiunea aceasta este minunata? Mila biruieste, nu se spune ca poate va reusi, sau sa incercati cu mila poate biruiti judecata. Nu, aici este o afirmatie extraordinara. BIRUIESTE!
Aceasta este doar o oportunitate cand alegem sa ne hranim sanatos, bineanteles cunoscand Cuvantul putem alege hrana sanatoasa. Nu te alimenta conform gusturilor tale, ci lasa-L pe Domnul sa te hraneasca conform gustului Sau. Sigur vom fi mai buni, mai sanatosi, mai intelepti, mai ageri, mai priceputi, mai rabdatori, ingaduitori, si mai presus de toate mai iubitori trecand prin lumea asta.
"Ferice de omul care se increde in El!"
Va continua...
marți, 30 iunie 2015
Fericirea mea
Tuturor ne plac finalurile fericite, si cu toti ne dorim sa avem parte de ele. Dar, nu mereu este asa; cel putin din punctul nostru de vedere. Pentru altul poate fi, insa nu si pentru mine. Avem o perspectiva din care privim lucrurile cu asteptari si finaluri fericite. Insa ce se intampla daca nu este asa? Daca final fericit nu vine si e total un haos, esec, dezamagire,etc? Ce se intampla in inimile noastre?
Privind in vechiul Testemant cat si noul, foarte putini au avut parte de finaluri fericite(din perspectiva pamanteasca vorbind). Pe parcursul vietii ei au avut de suferit pentru Numele Lui Dumnezeu, si nu numai sfarsitul a fost nefericit, ci au intampinat dezamagiri, dureri, suferinte, necazuri, ura, etc. Atunci cand au avut parte acesti oameni de finaluri fericite? Ori de cate ori biruiau ura, frica, nemultumirea, nelinistea, groaza, spaima...chiar daca cei mai multi aveau impresia ca au pierdut, ca aveau parte de lucruri nefericite, ei aveau parte de finaluri fericite, avand o deplina biruinta care le aducea adevarata fericire.
Domnul Isus a spus: Ferice va fi de voi cand din pricina Mea va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va si inveseliti-va pentru ca rasplata voastra este in ceruri. (Matei 5:11,12)
David a spus si el: Eu zic Domnului: Tu esti Domnul meu, Tu esti singura mea fericire! (Ps 16:2)
Iar Asaf: Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale (Ps 73:28)
De ce credem tot mai putin ca nu mai avem parte de finaluri fericite? Ne-am pierdut perspectiva sanatoasa:
- rasplata noastra nu este pe pamant
-Domnul Dumnezeu este singura noastra fericire
-fericirea se accentueaza cu cat ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu si ca doar El ne este locul nostru de adapost.
Intrebarea care se pune: astept sa am un final fericit ca sa fiu fericita? Sau fericirea ma insoteste zi de zi, clipa de clipa prin orice lucruri /situatii deoarece imi este indeajuns sa fiu fericita deoarece "Cristos traieste in mine" si aceasta ma face tot timpul fericit, implinit si multumit?
"Harul meu iti este indeajuns"...Ne este indeajuns ca sa fim fericiti totdeauna?
Privind in vechiul Testemant cat si noul, foarte putini au avut parte de finaluri fericite(din perspectiva pamanteasca vorbind). Pe parcursul vietii ei au avut de suferit pentru Numele Lui Dumnezeu, si nu numai sfarsitul a fost nefericit, ci au intampinat dezamagiri, dureri, suferinte, necazuri, ura, etc. Atunci cand au avut parte acesti oameni de finaluri fericite? Ori de cate ori biruiau ura, frica, nemultumirea, nelinistea, groaza, spaima...chiar daca cei mai multi aveau impresia ca au pierdut, ca aveau parte de lucruri nefericite, ei aveau parte de finaluri fericite, avand o deplina biruinta care le aducea adevarata fericire.
Domnul Isus a spus: Ferice va fi de voi cand din pricina Mea va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va si inveseliti-va pentru ca rasplata voastra este in ceruri. (Matei 5:11,12)
David a spus si el: Eu zic Domnului: Tu esti Domnul meu, Tu esti singura mea fericire! (Ps 16:2)
Iar Asaf: Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale (Ps 73:28)
De ce credem tot mai putin ca nu mai avem parte de finaluri fericite? Ne-am pierdut perspectiva sanatoasa:
- rasplata noastra nu este pe pamant
-Domnul Dumnezeu este singura noastra fericire
-fericirea se accentueaza cu cat ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu si ca doar El ne este locul nostru de adapost.
Intrebarea care se pune: astept sa am un final fericit ca sa fiu fericita? Sau fericirea ma insoteste zi de zi, clipa de clipa prin orice lucruri /situatii deoarece imi este indeajuns sa fiu fericita deoarece "Cristos traieste in mine" si aceasta ma face tot timpul fericit, implinit si multumit?
"Harul meu iti este indeajuns"...Ne este indeajuns ca sa fim fericiti totdeauna?
duminică, 31 mai 2015
O inima improspatata de beneficiile harului
Pazeste-ti inima mai mult ca orice, caci din ea ies izvoarele vietii. Proverbe 4:23
Intr-o seara eram in sufragerie pe canapea impreuna cu sotul, stand la povesti inainte de culcare. La un moment dat imi zice: "Draga, ti-a coborat inima la genunchi?" Si-a inceput sa rada...ca sa intelegeti de ce a spus lucrul acesta va trebui sa va spun ca eram imbracata cu o pijama la care paltaloni aveau cate o inima la fiecare genunchi. Nu era prima data cand o imbracam, avand in vedere ca o am de ceva timp. Dar se pare ca de data aceata i s-a parut amuzant. Am ras si eu impreuna cu el, bineanteles dar, imediat mi-a venit cateva ganduri care m-au condus la o meditatie. "Ar fi extraordinar daca inima noastra ne-ar conduce pe genunchi in loc sa ne conduca in locuri departe de Dumnezeu. Ar fi nemapomenit daca inima ne-ar conduce in umilinta, supunere, si recunoasterea autoritatii Lui Dumnezeu. Ar fi intelept daca inima ne-ar conduce la pareri decente despre noi insine. Ar fi minunat daca inima ne-ar calauzi mereu la fapte bune. Ce multe castiguri am avea..."
Gandurile acestea ma purtau de la un lucru la altul. Dragostea Lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe Singurul Lui Fiu ca noi sa traim...aducand ispasire pacatelor noastre. (1Ioan 4:9,10) Inima Lui Dumnezeu a fost mahnita cand omenirea a pierdut orice urma a dragostei pe care El o sadise in inima omului. Rautatea era la culme si Dumnezeu s-a mahnit...in inima Lui. Mahnit=intristat, indurerat, suparat, trist... Un singur om a capatat mila Domnului, Noe. (Geneza6)
Din cate stiu, gandurile nu se intristeaza, dar ele da, produc stari neplacute sau placute. Nici mintea, nici stomacul, etc, nu se pot mahni. Intr-o oarecare masura ele vor fi afectate, in urma stari placute sau neplacute, dar cea care se mahneste si se intristeaza este inima. Dar tot inima este cea care iubeste, se bucura, iarta, daruieste s.a.m.d. Inima este cea care detine controlul simtemintelor. Mintea/gandurile ma pot influenta, dar ele nu simt. De aceea Domnul Isus spune caci visteria omului este inima. Din ea scoatem lucruri bune sau rele, depinde cum suntem, buni sau rai. Inima poate fi un izvor de bogatii, asa cum este inima Lui Dumnezeu. Dragostea Lui pentru omenire L-a condus sa Isi daruiasca Unicul Fiu pentru ca noi sa putem fi salvati si mantuiti. Dragostea Lui pentru mine si tine a fost atat de mare incat si-a intors privirile cand Fiul Sau agoniza in rugaciune in gradina Ghetimani, apoi batut de Insusi creatia Manilor Sale; rastignit pe dealul Golgotei. Niciodata nu vom putea pricepe in totalitate imensa Lui dragoste aratata fata de noi. Nu vom putea pricepe, dar putem iubi ca si El. Da putem iubi ca si Cristos, nu sunt cuvintele mele intr-o clipa de entuziasm, sunt chiar cuvintele Lui: "Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii." (Ioan 13:34)
Cristos nu ne cere sa iubim pe Dumnezeu, asa precum El ne-a iubit. Nu suntem in stare de asa ceva, de aceea a fost nevoie ca El sa o faca. Ci ne cere sa daruim dragostea cu care noi suntem iubiti de El unii altora. Scopul este sa facem ceea ce El a facut.
Cum ar fi viata mea daca in ochii mei, in manile, urechile, vorbele mele...in toate s-ar vedea inima mea?
Cat de folositoare as fi celor din jur daca as trai iubirea ca un mod pratic, nu doar teoretic.
Cum s-ar bucura Domnul, daca as lasa sa curga mai departe dragostea Lui pentru altii, si nu as fi asa de egoista, ingropand ceea ce eu primesc in dar de la El.
Tot ceea ce primim in dar este un talant ce trebuie sa-l punem in negot, nu pentru beneficiul nostru, ci pentru prosperitatea Imparatiei Stapanului. Si imparatia Lui Dumnezeu este formata nu numai din mine, ci din toti acei care sunt ucenicii Domnului Isus Cristos. De aceea Isus ne invata, sa ne iubim unii pe altii.(Ioan 13:34, 15:12,17)
Tot ceea ce am primit si primim este de la Dumnezeu(1Cronici 29:14,16), si ce important este sa investim ceea ce El ne daruieste. Dar mai este un lucru... Daca am cunoaste cata implinire, satisfactie, bucurie ne aduce dragostea aratata... Cat de improspatata este inima noastra datorita beneficiilor aduse de o dragoste daruita... Daca inima lui Dumnezeu s-a mahnit atunci cand omenirea a ajuns atat de departe de scopul pentru care fusese creat, cum credeti ca era inima Lui Dumnezeu atunci cand si-a aratat dragostea fata de noi prin faptul ca a daruit pe unicul Lui Fiu sa moara pentru pacatele noastre, astfel oferind o cale de restaurare? Nu cred ca ar fi fost mahnita, ci din contra cred ca a fost implinita de faptul ca El ne-a iubit intai(1Ioan 4:19), si ne-a iubit pana la capat. (Ioan 13:1), daruindu-ne iertare, mantuire si vindecare. Toate acestea fiindca inima Lui Dumnezeu era/este plina de har; plina de dragoste pentru mine si tine.
Dumnezeu doreste sa dam harul Lui mai departe si cu siguranta sa investim ceea primim prin har. Niciodata nu ne da ceva care sa fie doar al nostru, ci sa impartasim si cu altii, pentru ca darurile(harul) Lui Dumnezeu totdeauna vor aduce castig atunci cand sunt oferite si altora. Nu poti sa vezi beneficiile decat doar atunci cand oferi... Daruiesti, iubesti, ierti, rabzi, te bucuri, suferi, te rogi, studiezi, canti, zambesti, umbli in adevar, sfatuiesti, asculti, inveti, meditezi, si multe altele. Sa nu asteptam sa ni se faca, deoarece de mult a fost facut primul pas. El n-a iubit intai, acum e randul nostru sa facem. Faptele noastre dovedesc cum este inima noastra. Inima Lui Dumnezeu este plina de har fata de noi in fiecare zi, fara sa meritam nici macar un strop din el. Dar cum este inima mea? De ce nu beneficiem de lucrurile care Dumnezeu le-a lasat ca sa avem o inima asemanatoare ca a Lui, si sa ne bucuram asa cum se bucura El? Harul primit si daruit mai departe imi improspateaza inima si o umple tot mai mult viata Lui Cristos.
Sa nu ma las inselata de gandul care cel rau doreste sa il sadeasca in inima mea: "Eu iubesc, dar asa mai in ascuns, sau la distanta". De fapt iubirea mereu are roade care sunt vizibile(1Corinteni 13).
Intr-o seara eram in sufragerie pe canapea impreuna cu sotul, stand la povesti inainte de culcare. La un moment dat imi zice: "Draga, ti-a coborat inima la genunchi?" Si-a inceput sa rada...ca sa intelegeti de ce a spus lucrul acesta va trebui sa va spun ca eram imbracata cu o pijama la care paltaloni aveau cate o inima la fiecare genunchi. Nu era prima data cand o imbracam, avand in vedere ca o am de ceva timp. Dar se pare ca de data aceata i s-a parut amuzant. Am ras si eu impreuna cu el, bineanteles dar, imediat mi-a venit cateva ganduri care m-au condus la o meditatie. "Ar fi extraordinar daca inima noastra ne-ar conduce pe genunchi in loc sa ne conduca in locuri departe de Dumnezeu. Ar fi nemapomenit daca inima ne-ar conduce in umilinta, supunere, si recunoasterea autoritatii Lui Dumnezeu. Ar fi intelept daca inima ne-ar conduce la pareri decente despre noi insine. Ar fi minunat daca inima ne-ar calauzi mereu la fapte bune. Ce multe castiguri am avea..."
Gandurile acestea ma purtau de la un lucru la altul. Dragostea Lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe Singurul Lui Fiu ca noi sa traim...aducand ispasire pacatelor noastre. (1Ioan 4:9,10) Inima Lui Dumnezeu a fost mahnita cand omenirea a pierdut orice urma a dragostei pe care El o sadise in inima omului. Rautatea era la culme si Dumnezeu s-a mahnit...in inima Lui. Mahnit=intristat, indurerat, suparat, trist... Un singur om a capatat mila Domnului, Noe. (Geneza6)
Din cate stiu, gandurile nu se intristeaza, dar ele da, produc stari neplacute sau placute. Nici mintea, nici stomacul, etc, nu se pot mahni. Intr-o oarecare masura ele vor fi afectate, in urma stari placute sau neplacute, dar cea care se mahneste si se intristeaza este inima. Dar tot inima este cea care iubeste, se bucura, iarta, daruieste s.a.m.d. Inima este cea care detine controlul simtemintelor. Mintea/gandurile ma pot influenta, dar ele nu simt. De aceea Domnul Isus spune caci visteria omului este inima. Din ea scoatem lucruri bune sau rele, depinde cum suntem, buni sau rai. Inima poate fi un izvor de bogatii, asa cum este inima Lui Dumnezeu. Dragostea Lui pentru omenire L-a condus sa Isi daruiasca Unicul Fiu pentru ca noi sa putem fi salvati si mantuiti. Dragostea Lui pentru mine si tine a fost atat de mare incat si-a intors privirile cand Fiul Sau agoniza in rugaciune in gradina Ghetimani, apoi batut de Insusi creatia Manilor Sale; rastignit pe dealul Golgotei. Niciodata nu vom putea pricepe in totalitate imensa Lui dragoste aratata fata de noi. Nu vom putea pricepe, dar putem iubi ca si El. Da putem iubi ca si Cristos, nu sunt cuvintele mele intr-o clipa de entuziasm, sunt chiar cuvintele Lui: "Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii." (Ioan 13:34)
Cristos nu ne cere sa iubim pe Dumnezeu, asa precum El ne-a iubit. Nu suntem in stare de asa ceva, de aceea a fost nevoie ca El sa o faca. Ci ne cere sa daruim dragostea cu care noi suntem iubiti de El unii altora. Scopul este sa facem ceea ce El a facut.
Cum ar fi viata mea daca in ochii mei, in manile, urechile, vorbele mele...in toate s-ar vedea inima mea?
Cat de folositoare as fi celor din jur daca as trai iubirea ca un mod pratic, nu doar teoretic.
Cum s-ar bucura Domnul, daca as lasa sa curga mai departe dragostea Lui pentru altii, si nu as fi asa de egoista, ingropand ceea ce eu primesc in dar de la El.
Tot ceea ce primim in dar este un talant ce trebuie sa-l punem in negot, nu pentru beneficiul nostru, ci pentru prosperitatea Imparatiei Stapanului. Si imparatia Lui Dumnezeu este formata nu numai din mine, ci din toti acei care sunt ucenicii Domnului Isus Cristos. De aceea Isus ne invata, sa ne iubim unii pe altii.(Ioan 13:34, 15:12,17)
Tot ceea ce am primit si primim este de la Dumnezeu(1Cronici 29:14,16), si ce important este sa investim ceea ce El ne daruieste. Dar mai este un lucru... Daca am cunoaste cata implinire, satisfactie, bucurie ne aduce dragostea aratata... Cat de improspatata este inima noastra datorita beneficiilor aduse de o dragoste daruita... Daca inima lui Dumnezeu s-a mahnit atunci cand omenirea a ajuns atat de departe de scopul pentru care fusese creat, cum credeti ca era inima Lui Dumnezeu atunci cand si-a aratat dragostea fata de noi prin faptul ca a daruit pe unicul Lui Fiu sa moara pentru pacatele noastre, astfel oferind o cale de restaurare? Nu cred ca ar fi fost mahnita, ci din contra cred ca a fost implinita de faptul ca El ne-a iubit intai(1Ioan 4:19), si ne-a iubit pana la capat. (Ioan 13:1), daruindu-ne iertare, mantuire si vindecare. Toate acestea fiindca inima Lui Dumnezeu era/este plina de har; plina de dragoste pentru mine si tine.
Dumnezeu doreste sa dam harul Lui mai departe si cu siguranta sa investim ceea primim prin har. Niciodata nu ne da ceva care sa fie doar al nostru, ci sa impartasim si cu altii, pentru ca darurile(harul) Lui Dumnezeu totdeauna vor aduce castig atunci cand sunt oferite si altora. Nu poti sa vezi beneficiile decat doar atunci cand oferi... Daruiesti, iubesti, ierti, rabzi, te bucuri, suferi, te rogi, studiezi, canti, zambesti, umbli in adevar, sfatuiesti, asculti, inveti, meditezi, si multe altele. Sa nu asteptam sa ni se faca, deoarece de mult a fost facut primul pas. El n-a iubit intai, acum e randul nostru sa facem. Faptele noastre dovedesc cum este inima noastra. Inima Lui Dumnezeu este plina de har fata de noi in fiecare zi, fara sa meritam nici macar un strop din el. Dar cum este inima mea? De ce nu beneficiem de lucrurile care Dumnezeu le-a lasat ca sa avem o inima asemanatoare ca a Lui, si sa ne bucuram asa cum se bucura El? Harul primit si daruit mai departe imi improspateaza inima si o umple tot mai mult viata Lui Cristos.
Sa nu ma las inselata de gandul care cel rau doreste sa il sadeasca in inima mea: "Eu iubesc, dar asa mai in ascuns, sau la distanta". De fapt iubirea mereu are roade care sunt vizibile(1Corinteni 13).
marți, 31 martie 2015
Orice alegere conteaza
Copii au o fraza care o folosesc atunci cand sunt tentati sa faca doar ce doresc ei: "eu fac ce vreau" sau "nu vreau sa fac". Asa-i ca si noua "ne place" sa facem ce vrem? Sau, poate invers, nu vreau sa fac! Daca suntem sinceri, recunostem, de nu, atunci am tagadui ca Dumnezeu nu ne-a creat cu vointa libera de a alege!
O veste buna este ca Domnul Isus ne-a dat slobozenia aceasta sa facem ce vrem(Ioan8:31,32). Numai sa nu facem din aceasta slobozenie o haina a rautati(2Petru 2:16). Nu vreau sa ma largesc vorbind despre slobozenie, caci este o tema foarte profunda de studiat dar ceea ce vreau sa zic este ca mereu suntem intr-o continua alegere. Ce alegem azi ne determina sa fim cei de maine. Aleg oare ceea ce Dumnezeu doreste si asteapta sa aleg? Numai daca ne-am opri la sfarsitul zilei si am cerceta lucrurile care ne-au furat bucuria si pacea am realiza cat de important este orice alegere care o facem, fie ia cat de mica si neansemnata.
Dumnezeu mi-a aratat lucrul acesta in viata mea. Simplu, prin practica personala. Eu am sa povestesc doar un exemplu care m-a facut sa vad lucrurile altfel. Dintr-o perspectiva mult mai profunda si reala.
Intr-o zi mohorata literal vorbind, trupul meu era supus unor dureri nu prea placute. In plimbarea mea dintr-o camera in alta, de pe canapea pe pat si tot asa, mi-am luat geaca caci era frig si am iesit pe balcon...m-am uitat la cerul innourat, si am inceput sa zic: "Doamne stiu si cunosc caci Tu esti acolo, dupa nori acestia, de aceea te laud si iti multumesc ca Tu esti cu mine, te preamaresc caci fiecare clipa care o traiesc este darul Tau, te laud ca esti vrednic in veci de veci...s.a.m.d." O rugaciune pur si simplu de adorare pentru ca El este Dumnezeul viu si adevarat. Am ales sa glorific pe Domnul. M-am ridicat mai presus de durerea mea si am ales sa Il laud pe Domnul, ne-asteptand nimic in schimb. Sunt sigura caci prin harul Lui am reusit sa aleg bine. Doar simplu fapt ca Il laudam pe El imi era deajuns. Dumnezeu onoreaza alegerile bune, chiar daca nu totdeauna noi observam darurile care Dumnezeu ni le ofera ori decate ori facem alegerea corecta. El niciodata nu ramane dator. Cuvintele de lauda si glorificare care le inaltam Domnului erau rasplata Lui pentru ca eu sa fiu fericita si sa am pacea Lui. Fericita, indiferent de circumstantele in care ma aflam, bucurandu-ma de pacea Domnului. Cand Dumnezeu ingaduie anumite situatii in viata noastra, oare nu pregateste El si biruinta? Trebuie sa credem lucrul acesta! Depinde de noi sa ajungem la biruinta, desigur bazandu-ne pe puterea si harul Domnului. El pregateste biruinta, ne sfatuieste, ne invata si ne povatuieste catre ea...acum fiecare dintre noi alegem. Sa ascultam de indemnurile Lui si sa ramanem in ascultare si sub aripile Lui, sau sa facem ceea ce vrea firea carnala.
Viata fara alegeri ar fi o linie continua fara nici un farmec. Dar vointa libera lasata de Dumnezeu omului face ca viata sa fie un tablou frumos pictat de alegerile corecte.
Depinde de fiecare dintre noi de a folosi puterea credintei pentru a rezista si invinge! Dumnezeu nu este un tiran, da, El este Suveran, dar chiar si asa ne indreptateste alegerea.
Este timpul sa luam seama mai bine la alegerile care le facem. Fiecare alegere determina cat de eficienta este slujirea noastra Domnului si cat de interesati suntem de a raspunde iubirii Lui.
joi, 5 februarie 2015
Trebuie sau Doresc
De cele mai multe ori gandirea noastra este caci "trebuie sa fac lucrul acestea". Si nu zic ca este rau, dar sunt aspecte ale vietii cand acest "trebuie" nu este deajuns.
Intr-o zi Dumnezeu mi-a descoperit lucrul acesta printr-o comparatie care mi-a arat-o: „Oameni se apropie de Mine de multe ori pentru ca stiu ca asa trebuie, nu ca asta isi doresc.”
Dragostea ne face sa dorim sa ne apropiem de Dumnezeu, sa avem partasie cu El; ne apropiem de El chiar si atunci cand gresim. Dragostea nu va astepta sa mi se zica "ai gresit", ci i-a va actiona de la sine, deoarece stiind ca a intristat, suparat, nu poate sta nepasatoare. De ce nu poate sta nepasatoare? Pentru ca nu poti fii indiferent atunci cand iubesti. Sa expunem un caz practil din viata cotidiana..." Intr-o familie se iveste o cearta. Bineanteles cei doi, se iubesc, dar de la o neantelegere, unul din ei(oarecare ar fi), raneste prin vorbire si se cauzeaza o neplacere. Atmosfera devine tensionata, si nu mai este acea partasie cand se bucurau unul de altul. Trebuie mentionat ca o persoana cand iubeste este dezinteresat de sine, si este interesat de persoana iubita. Bun, atunci credeti ca sotia/sotul se va aproia sa isi ceara iertare, pentru ca asa trebuie sau, ca iubirea din inima lui doreste sa restaureze inapoi relatia, si ii pare rau ca a ranit? Daca iubim suficient "dorim", daca nu, atunci îl folosim pe "trebuie".
Daca exista suficienta iubire in relatia noastra cu Dumnezeu, nu vom sta nepasatori atunci cand gresim/pacatuim; ne vom apropia de El, nu numai sa fim curatati, ci iertati si iubiti. Dar daca nivelul dragostei este destul de scazut, atunci voi actiona logic; "trebui sa vin sa ma curatesc, ca nu cumva mania Lui Dumnezeu sa vina peste mine." Ce diferenta intre cele doua..."doresc" sau "trebuie".
Sa supunem ca cuplul de mai sus nu se iubesc suficient de mult...cum credeti ca vor actiona? Cu trebuie, sau cu doresc? Cu siguranta cu, trebuie.
Acest "trebuie" ne face sa actionam ca unii din farisei si saduchei. (Matei 3:7)
Sa nu uitam caci Dumnezeu ne cunoaste indeaproape( Ps. 139:1...), si nu putem arata o fateta de om matur spiritual, cand de fapt nu suntem. Maturizarea spirituala nu inseamna o viata in care mereu fac ce "trebuie". Ci maturizarea spirituala implica ca viata mea si a ta cu Isus Cristos sa promoveze de la acest "trebuie" la etapa "doresc". Deoarece cand doresc defapt demostrez ca Il iubesc pe Domnul si este o placere de a ma consacra Lui.
Dragostea Lui Dumnezeu sadita in inimile noastre ne determina sa nu mai traim pentru noi, Rom 14:7,8 " In adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine.
Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului."
Intr-o zi Dumnezeu mi-a descoperit lucrul acesta printr-o comparatie care mi-a arat-o: „Oameni se apropie de Mine de multe ori pentru ca stiu ca asa trebuie, nu ca asta isi doresc.”
Dragostea ne face sa dorim sa ne apropiem de Dumnezeu, sa avem partasie cu El; ne apropiem de El chiar si atunci cand gresim. Dragostea nu va astepta sa mi se zica "ai gresit", ci i-a va actiona de la sine, deoarece stiind ca a intristat, suparat, nu poate sta nepasatoare. De ce nu poate sta nepasatoare? Pentru ca nu poti fii indiferent atunci cand iubesti. Sa expunem un caz practil din viata cotidiana..." Intr-o familie se iveste o cearta. Bineanteles cei doi, se iubesc, dar de la o neantelegere, unul din ei(oarecare ar fi), raneste prin vorbire si se cauzeaza o neplacere. Atmosfera devine tensionata, si nu mai este acea partasie cand se bucurau unul de altul. Trebuie mentionat ca o persoana cand iubeste este dezinteresat de sine, si este interesat de persoana iubita. Bun, atunci credeti ca sotia/sotul se va aproia sa isi ceara iertare, pentru ca asa trebuie sau, ca iubirea din inima lui doreste sa restaureze inapoi relatia, si ii pare rau ca a ranit? Daca iubim suficient "dorim", daca nu, atunci îl folosim pe "trebuie".
Daca exista suficienta iubire in relatia noastra cu Dumnezeu, nu vom sta nepasatori atunci cand gresim/pacatuim; ne vom apropia de El, nu numai sa fim curatati, ci iertati si iubiti. Dar daca nivelul dragostei este destul de scazut, atunci voi actiona logic; "trebui sa vin sa ma curatesc, ca nu cumva mania Lui Dumnezeu sa vina peste mine." Ce diferenta intre cele doua..."doresc" sau "trebuie".
Sa supunem ca cuplul de mai sus nu se iubesc suficient de mult...cum credeti ca vor actiona? Cu trebuie, sau cu doresc? Cu siguranta cu, trebuie.
Acest "trebuie" ne face sa actionam ca unii din farisei si saduchei. (Matei 3:7)
Sa nu uitam caci Dumnezeu ne cunoaste indeaproape( Ps. 139:1...), si nu putem arata o fateta de om matur spiritual, cand de fapt nu suntem. Maturizarea spirituala nu inseamna o viata in care mereu fac ce "trebuie". Ci maturizarea spirituala implica ca viata mea si a ta cu Isus Cristos sa promoveze de la acest "trebuie" la etapa "doresc". Deoarece cand doresc defapt demostrez ca Il iubesc pe Domnul si este o placere de a ma consacra Lui.
Dragostea Lui Dumnezeu sadita in inimile noastre ne determina sa nu mai traim pentru noi, Rom 14:7,8 " In adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine.
Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului."
Actionam pentru ca asa se cuvine; dar ce ma conduce: obligatia sau, vad o noua sansa de a-mi arata dragostea?
luni, 5 ianuarie 2015
Daruri - Bune sau rele
"Au intrat in casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamant si I s-au inchinat; apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna."
Inca un an a trecut, si din nou ne-am amintit/sarbatorit caci, Mantuitorul nostru a lasat slava si gloria cereasca, ca sa se nasca umil intr-o iesle pentru a aduce omenirii salvare si mantuire.
Citeam zilele acestea pasajele care vorbesc despre nasterea Mantuitorului, si acest verset mi-a atras atentia ceva mai special. De ce? Deoarece Domnul mi-a spus: "Ce ai in visteria inimii tale, aceea aduci ca dar lui Isus."
Atunci mi-am concetrat atentia sa vad ce are sa imi mai zica Domnul. Eram asa de curioasa dar tot in acelasi timp, vrajmasul incerca sa ma faca sa bat in retragere, deoarece atunci cand Domnul descopera ceva este ca sa il implinesti :
"Robul acela, care a stiut voia stapanului sau, si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi batut cu multe lovituri.
Dar cine n-a stiut-o, si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult.(Luca 12:47-48)"
Insa teama aceasta nu m-a facut sa dau inapoi, si nici nu voi da inapoi in a-L cunoaste pe Domnul si Mantuitorul meu. Aceasta e propositul meu, sa Il conosc tot mai mult. Stiu si cunosc caci, vrajmasul este cel care doreste sa ma opresca din a- I descoperi maretia si slava Celui Viu. Sunt constienta si gata ca ceea ce imi descopera Domnul sa implinesc, pentru ca El a pregatit si puterea necesara sa o pot face, si dragostea ma ajuta sa raman in ascultare. Revin si continui...
Biblia spune caci magii 1.au intrat in casa, 2.au vazut, 3.s-au aruncat si 4.I s-au inchinat. Apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri.
Hai sa vedem care este vistiria noastra din punctul Bibliei. Luca 6:45 "Omul bun scoate lucruri bune din vistieria buna a inimii lui, iar omul rau scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; caci din prisosul inimii vorbeste gura."
Vistieria noastra este inima. Aici Isus spune ca omul bun scoate lucruri bune, si omul rau scoate lucruri rele. Nu putem aduce daruri bune lui Dumnezeu, daca nu suntem oameni buni din punctul de vedere a Lui Dumnezeu, nu al nostru.
Vin in Casa Domnului, vad puterea Lui Dumnezeu, si ma prostern ca sa ma inchin inaintea Lui...apoi, imi deschid inima ca sa aduc daruri Domnului. Ce fel de daruri aduc eu, bune, sau rele?
Lucrul cel mai placut care il putem face este sa ne deschidem vistieria si sa Ii aducem daruri bune Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos. Dar ca a aducem daruri bune, cand venim in Casa Domnului, inainte va fi trebuit sa trait o viata buna, adica conform Scripturii. Nu o viata traita dupa poftele firii, neascultare, manie, ura, iutime, necredinta...etc.
Priviti ce au adus magii Lui Isus: aur, smirma si tamaie. Tot ce era mai bun. Iata cum vad eu aurul, smirna, si tamaia:
Aur : dragoste. 1Corinteni 13
Smirna : ascultare. 1Samuel 15:22
Tamaie : partasie. Fapte 2:42-47
Si priviti ce spune David in Psalmul 119:72 "Mai mult pretuieste pentru mine legea gurii Tale, decat o mie de lucruri de aur si de argint." David cunostea caci Domnului nu ii trebuie aurul, argintul, smirna, tamaia noastra, (care de altfel nu sunt nimic daca nu ii da El valoare) ci o viata traita dupa Cuvantul Sau.
Ne sta un nou an in fata...plin de zile in care pasii nostri vor intra in Casa Domnului Celui Viu, si daca nu vom avea dragoste pentru Cuvantul Sau, nu il vom implini; daca nu vom da dovada de ascultare, jertfa va fi stirbita, si atunci partasia cu Dumnezeu nu va avea loc. Dragostea ma ajuta sa implinesc, iar ascultarea ma conduce intr-o partasie sigura cu Dumnezeu. Iar acestea sunt daruri care Il vor onora pe Dumnezeu. Fie ca binecuvantarea Domnului Dumnezeu sa fie peste noi si sa avem un an de belsug in El, si nu de saracie. Un an de roade/daruri bune pentru Dumnezeu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)