Experiență sau autenticitate?

"Saul a trimis niște oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci, care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimișii lui Saul și au început și ei să prorocească. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alți oameni și au prorocit și ei. A mai trimis alții a treia oară și au prorocit și ei. 

Atunci, Saul s-a dus el însuși la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: „Unde sunt Samuel și David?” I s-a răspuns: „Sunt în Naiot, lângă Rama.” Și s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit și peste el și Saul și-a văzut de drum, prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama. S-a dezbrăcat de haine și a prorocit și el înaintea lui Samuel și s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea și toată noaptea. De aceea se zice: „Oare și Saul este între proroci?"1 Samuel 19: 20-24

Saul prorocește toată ziua și toată noaptea. Wow, impresionant! 

Știți contextul când se întâmplă aceasta? Când Saul urmărea să omoare pe David. Da, să omoare pe David! 

Lecturând istoria lui Saul, am rămas o vreme meditând...și mi-am notat:

"Saul nu era nicidecum un proroc(sau un om cu inimă temătoare de Dumnezeu) și totuși când vine în prezența celor autentici iată că duhul lui Dumnezeu a pus stăpânire pe el (traducere din RV2020). A fi împreună cu cei credincioși nu ne face credincioși, a simți prezența lui Dumnezeu peste noi, nu înseamnă că suntem în voii Lui, că suntem plăcuți Lui, sau că suntem a Lui! 

Ar trebui să ne cutremurăm de acest adevăr!

Te poți molipsi pe lângă cei autentici, dar niciodată nu vei fi un autentic. Poți proroci, poți vorbi în limbi îngerești, etc (1Corinteni 13), acestea nu dovedesc autenticitatea noastră. 

Saul a ieșit din prezența manifestantă a celor autentici și credeți că s-a pocăit de păcatele lui, a încetat să mai urmărească pe David? Nu! După o experiență așa de extraordinară, toți ne-am aștepta ca Saul să ia decizii drastice de pocăință, așa-i? Dar nu se întâmplă asta, ci Saul continuă și face fapte peste fapte groaznice.

Câți dintre noi nu trăim experiențe extraordinare când suntem împreună cu ceilalți, dar câte din aceste experiențe ne conduc apoi la o apropiere autentică, de Dumnezeu? Ne aprindem ușor ca paiele, și durăm tot atât cât arde un pai! De aceea, trebuie, ca după orice experiență trăită să ne cercetăm și să vedem dacă aceasta ne-a condus la o apropiere și la o teamă sfântă de Dumnezeu! 

Uneori Dumnezeu ne surprinde prin forme directe, prin care ne trezește la realități, poate nu chiar plăcute. Dar totdeauna El are gânduri de pace și nu de nenorocire, chiar dacă uneori credem că nu este așa. Dar Dumnezeu este singurul care ne va prezenta realitatea personalității și a caracterului nostru, dar cu speranța unei viitor cu nădejde, în ciuda faptului că nu suntem ce trebuie să fim înaintea Lui. De aceea, cred că atunci Dumnezeu îi dăduse o șansă lui Saul să își vină în fire, dar Saul nu face nimic cu harul care Dumnezeu i-l oferise. Dumnezeul pe care L-am cunoscut citind Scriptura, a oferit șansa salvări oricărui om care se întoarce cu toată ființa lui la Dumnezeu. Nu a respins pe nimeni, nici chiar pe cel mai crud popor precum, Ninive. Pentru că este scris: "Tu asculți rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la Tine." Psalmul 65:2"

Ne-am obișnuit să fim consumatori de experiențe fără să facem nimic cu viața noastră. Continuăm să venim acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Domnului, și poate ne înșelăm că și noi suntem autentici. Mă înfior...oh, Doamne Isuse, cât din ce trăim este autentic cu Tine? Poporul Israel a trăit experiențe uluitoare cu Tine, și prezența Ta a fost manifestată cu o putere înfricoșătoare, și totuși doar doi au crezut cu adevărat în Tine, doar doi au fost autentici în relația lor cu Tine, doar doi au crezut în puterea Ta transformatoare, doar doi au crezut în promisiunile Tale și au pășit în ele, astfel doar doi au avut privilegiul să intre în țara Canaan...mă cutremur la gândul acesta...ar trebui să ne oprim și să luăm în serios relația noastră cu Tine, nu să fim doar niște consumatori de experiențe care nu ne schimbă cu nimic lăuntrul nostru, faptele noastre, trăirea noastră păcătoasă. Rămânem la fel de legați de patimi și de păcate, oh iartă-ne de superficialitatea noastră trăită de atâtea ori în relația noastră cu Tine, iartă-ne...

Tu Doamne, Dumnezeule ești bun și milos și ne dai și nouă o altă inimă precum i-ai dat și lui Saul, și e datoria noastră să o păzim mai mult decât orice, pentru ca viața să curgă din interiorul nostru...

Ah, vrem să prețuim oportunitățile de a ne apropia cu adevărat de Tine, nu să ne mulțumim cu "aprinderi" trecătoare prin care să ne înșelăm singuri, sfârșitul ne-ar îngrozi.

Cu cât mă apropii de prezența Domnului, cu atât îmi văd superficialitatea și nevoia urgentă de a fi autentic în relația mea cu El. 

De ce să ne irosim timpul și ani cu superficialitatea, de ce să trăim fără autenticitatea a ceea ce spunem că suntem? Dar acest lucru cere muncă grea împreună cu Dumnezeu, suntem dispuși la aceasta? Este nevoie să ne lipim de oameni autentici și pasionați de glorificarea Lui Dumnezeu. 

Îmi plac enorm oameni pasionați de glorificarea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că mă determină și pe mine la acțiune, mă provoacă să îmi doresc autenticitate și nu superficialitate!

Știi tu ce trebuie să faci? 3ª

Ceea ce vedea acum era total diferit față de priveliștea care o văzuse la început. Peisajul era sumbru și întunecos, care îți dădea fiori, iar cei de pe margini nu mai aveau nimic a face cu persoanele pe care ea îi văzuse la început. Doar cei din mijloc rămăseseră aceiași, iar mintea ei fu luminată ca un fulger: era o bătălie spirituală! Priveliștea și atmosfera se schimbase total. 

"Noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești." Efeseni 6: 10-17 

Identificarea inamicului fusese făcută. Ți se făcea sângele ca gheața la cum arăta acum priveliștea. Inima ei bătea cu putere, simțind furia și violența inamicului. O simplă mișcare a ochilor o salvă: Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus...Acest simplu gest îi protejă inima și mintea ei. Dacă privea la ea, vedea doar un imposibil enorm; dacă privea la vrăjmași, o umplea groaza și era conștientă că nu va birui, dar dacă privea la Isus, El îi va spune adevărul de cine este, cum este și ce trebuie să facă!

Versetele din Filipeni au continuat să iasă la iveală: "De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii. "Efeseni 6:13,14 

A fost surprinsă totuși că avea siguranță, chiar dacă priveliștea era înfricoșătoare, chiar dacă inima ei bătea cu putere, chiar dacă inamicul răcnea ca un leu. Tăria ei venea din credința și ascultarea de Însuși Dumnezeul Atotputernic care era cu ea și cu cei din mijlocul cercului! Cuvântul strâns în inima ei erau ca un izvor nestăvilit, care scoteau promisiunile Lui Dumnezeu, iar aceste promisiuni reprezentau voia Lui Dumnezeu, iar promisiunile acestea au zugrăvit o imagină profetică în inima ei, a locului unde trebuia să meargă: până la capăt! Biruința era câștigată! 

Trebuia să parcurgă drumul spre biruință, chiar dacă totul din jur părea să spună opusul. Nimeni și nimic nu puteau să o oprească să fie biruitoare. Doar ea însăși putea fi unicul obstacol; însă cu toată inima ei tânjea să fie plăcută Tatălui, să fie plăcută Mântuitorului și Duhului Sfânt. Era ce avea mai scump și prețios. Era o altă oportunitate ideală să valideze acest adevăr. 

Se cufundă în promisiunile Lui Dumnezeu, și în mintea ei se gândi la David, un tânăr fără armura soldatului pregătit de luptă, însă el avea pusă armătura Lui Dumnezeu fără ca cei din jur să o vadă. Cât de încrezător fusese David, cât de plin de încredere și cât de curajos... În zilele noastre unii l-am numi arogat, însă el știa că abilitatea sa venea de la Dumnezeu. Era total dependent de Dumnezeu. Se gândi la Iosua și Caleb, și ei astăzi ar fi numiți persoane a unui ideal irealizabil, niște îngâmfați și niște aroganți, niște oameni nerealiști. Dar cei doi știau voia Lui Dumnezeu, și cunoșteau că Domnul era cu ei. Se gândi la Iosif, ce caracter, ce teamă de Dumnezeu deținea acest tânăr, în ciuda a fi singur și departe de orice ajutor omenesc. Se gândi la Daniel, ce om devotat și pasionat pentru credința Lui în Dumnezeu. Estera, o fată cu un curaj extraordinar de ași salva poporul. Toți aceștia astăzi cred că ar fi etichetați ca fiind: aroganți, lăudăroși, nerealiști, fanatici, îngâmfați, prepotenți, înfumurați.

Parcă timpul se oprise în loc, în timp ce izvorul umpluseră mintea și inima ei cu adevărurile a ceea ce ESTE DUMNEZEU pentru toți cei care se încred pe deplin în El! Biruința este a Domnului! 

Viața autentică va fi mereu o luptă continuă, și trebuia să fie perseverentă și vigilentă. Dar, oare nu era ea în voia Lui, în locul dorit de El, și pregătită, instruită de Însuși Duhul Sfânt? Era împuternicită să meargă pe drumul biruinței, chiar dacă lupta va fi crâncenă uneori, chiar dacă mulți abia așteptau să vadă cum va fi înfrântă și căzută. Ea cunoștea ADEVĂRUL, că indiferent de ce va fi, biruința este a Domnului! Va continua să rămână în prezența BIRUITORULUI! 

Și dintr-o dată sa trezit din somn... Înțelese tot ce nu pricepuse: fusese un vis. Un vis prin care Dumnezeu îi descoperise tainele Lui! 

"Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuiește, căci până și noaptea îmi dă îndemnuri inima." Psalmul 16:7                                                         

                                                                                                                                            Sfârșit

Știi tu cum trebuie să fii? 2ª

În duhul ei, totuși ceva o neliniștea, simțea o atmosferă tensionată și nu reușea să identifice ce sau de ce: "O, Tată, ceva nu este bine, dar știu că Tu la momentul potrivit îmi vei descoperi, căci Tu ești puterea mea, în tot ce fac, Tu îmi luminezi cărarea, Tu ești ocrotirea mea..."

Cei de pe margine totuși încercau să caute ceva, prin care să câștige curajul pe care îl aveau la început. Iar cel care mai devreme fusese necuviincios cu ea, rosti același lucru neplăcut, prin care stârni râsetele și aprobarea celor de pe margini. Atmosfera din nou s-a încins, râsete și glume prin care ea se simțea biciuită ca și cu niște bice de ocară. Ea rămase stupefiată, uluită și șocată! Nu putea crede că fapta dinainte nu fusese o ne-veghere, ci atacul începuse oarecum atunci la început, iar acum era un atac direct, prin care vroia să o defăimeze, să o denigreze. Credea că era un joc, cu limite prin care respectul celuilalt nu trebuia să fie călcat în picioare. Din nou nu înțelegea de ce cei de pe margini nu se comportau după statutul care îl aveau! Ce se întâmplase cu jocul? 

Picioarele îi erau ca de plumb, și încercă să se miște, dar parcă nu o ascultau, dar se luptă să meargă; ieși din cerc fără să zică vreun cuvânt sau vreo explicație și se îndreptă spre mașină, unde scoase o robă cu care se îmbrăcă și reveni înapoi în mijlocul cercului. Oarecum jocul se desfășura extrem de ciudat, straniu, iar în mintea ei erau lucruri la care nu le găsea sens, însă cunoștea bine cum trebuia să acționeze. Se proșternu la pământ în timp ce toți ceilalți o priveau buimăciți, și ca și cum ceilalți nu mai contau, zise:

"Tată... cine suntem noi, și ce avem noi bun, care să nu fi primit de la Tine? Suntem o mâna de țărână, o pulbere, un abur care se ridică puțintel și apoi piere. Omul este creația Mâinilor tale, și cât de nepătrunse sunt lucrările Tale în tot ce ai creat, cum am putea noi pricepe ceea ce suntem, fără ca Tu să ne descoperi? Nelegiuirile nostre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta, iartă-ne! Tu, care ești nădejdea noastră, Mântuitorul nostru la vreme de nevoie, mântuiește-ne în mila Ta nemărginită. Tu ești în mijlocul nostru, Doamne, și Numele Tau este chemat peste noi, nu ne părăsi, nu rupe legământul Tău cu noi! Căci, Doamne, ne recunoaștem răutatea noastră și nelegiuirea, căci am păcătuit împotriva Ta. Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu și mare este Numele Tău prin puterea Ta. Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic. El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui. De glasul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere la fulgere și ploaie și scoate vântul din cămările lui. Atunci, orice om se vede cât este de prost cu știința lui, suntem o nimica toată... Dar, Tu ești partea noastră, Tată, Tu Domnul Dumnezeu care ai întocmit totul, noi suntem sămânța de urmași care a fost profețită prin Isaia(Is. 53), suntem moștenirea câștigată de jertfa Fiului Tău Isus Cristos, iar ce valoros este pentru noi lucrul acesta căci Tu Doamne Isuse ne-ai curățit și ne-ai dat neprihănirea Ta prin care suntem justificați înaintea tronului sfânt a Lui Dumnezeu. Recunoaștem că suntem păcătoși și recunoaștem marea noastră nevoie a neprihănirii Fiului Tău, ca să putem să ne apropiem de scaunul îndurări Tale,  ca să căpătăm har pentru vremuri de nevoi, iar astăzi suntem în nevoii, avem nevoie de harul Tău, Doamne Dumnezeule! Suntem neprihăniți doar prin Tine Isuse Cristoase, Domnul și Răscumpărătorul nostru! Suntem curați prin sângele Mielului,  oh cât de glorioasă este lucrarea aceasta în noi! Mulțumiri aducem Celui care a dat, Celui care a împlinit, și Celui care lucrează! 

Cu buzele tremurând începu să fredoneze încet, un imn care ieșise la iveală, ca o apă nestăvilită:

Nu pot uita vreodată

Iubirea arătată de Isus;

M-a îmbrăcat în haine albe

A pus pe mine podoabele din cer!

El mi-a dat haină de nuntă

Ce privirea o încântă orișicui

Şi în mine, a pus o taină:

E iubirea arătată omului!

Trăiască Domnul,

El este Stânca mea

În care mă încred!

Trăiască Domnul,

El este Stânca mea și Cetățuia mea! 

Și viața când va trece,

Nu vreau să-mi fie rece inima,

Că vreau să-I cânt iubirea

La Cel ce nemurirea-n dar mi-a dat!

Dumnezeu îmi dă tărie

Să Îi cânt cu bucurie numai Lui,

În necaz și clipe grele,

Îmi trimite mângâiere, Harul Lui!

Iar când cei răi, pe urme,

Doreau să-mi ia viața, am zărit

O Cetate de scăpare,

Ajutor şi alinare, la necaz

Din groapa cea adâncă

M-a pus să stau pe Stâncă mâna Lui

Și în turnul de scăpare

Fericit, cânt o cântare Domnului!

Cu ochii plini de lacrimi, cutremurată de sfințenia Domnului, avea certitudinea că era învrednicită de harul Lui Cristos, și ocrotită de grija Tatălui, așa că se ridică împuternicită să țină piept la orice va urma. Dar când a deschis ochii, priveliștea o făcu să tresalte atât de mult în duhul ei, că respiră adânc și încercă să respire calm și cu încredere...

Oare chiar era pregătită pentru ce urma?

Va urma...

Știi tu cine ești? 1ª

"De ce se afla aici?" își zise. Se afla într-un grup cu mai mulți tineri și îi plăcea să fie cu ei; era ca o doică printre ei. Fiecare implicare o făcea cu pasiune, deoarece chiar Dumnezeu sădise în ea o inimă care să-i poată iubi astfel. Dădu din umeri, nedumerită totuși de situație... Dar dacă era totuși aici, își zise, se va bucura de părtășia cu ei. 

Era împreună cu ceilalți, fusese chemată și propusă să joace un joc împreună cu mai mulți, în care trebuia să îți alegi câteva valorile, iar aceste valori trebuiau puse în dezbateri de cealaltă echipă. Așa că, fiecare și-a reunit echipa: unii pentru ași alege valorile, iar ceilalți să își pregătească argumente contradictorii cu care ar putea ataca. Scopul acestui joc era: cei care reprezentau valorile să rămână până la sfârșit neschimbători și să nu își schimbe opinia a ceea susțineau ca valoare în ciuda contraatacurilor. Era interesant, așa că acceptă propunerea. 

Era o zi frumoasă, iar locația era și mai frumoasă. Doar privind la peisajul care te înconjura, aveai o pace și un entuziasm, care te făcea să tragi aer adânc în piept și să te bucuri. Un loc verde, cu suișuri și coborâșuri, cu alei lungi și șerpuite printre brazi și copacii falnici care se înălțau. Florile gingașe intensificau uluitor frumusețea locului. Soarele strălucea intens, iar razele sale luminoase pătrundeau în peisaj creând efecte puternice între zonele perfect luminoase și cele umbrite, întunecoase. 

Pentru o clipă a rămas tăcută și meditativă..."oare cum de se afla aici, și de ce"? Nu își amintea cum ajunsese în acel loc; oare de ce nu avea habar de asta? Dar, deodată auzi susurul blând al Creatorului șoptindu-i: "Vei face o treabă nemaipomenită! Cum ai observat tu claritatea dintre locurile luminoase și cele umbrite, tot astfel ceea ce am sădit Eu în tine va străluci fără pic de umbră. Numele Meu va fi lăudat și înălțat." 

Era obișnuită cu vocea Lui, cu toate acestea de fiecare dată era surprinsă și buimăcită uneori de cum ea, putea sta de vorbă cu El, de cum îi schimbase Dumnezeu viața și ce clar Îi recunoștea glasul. Pentru câteva momente stătu în acea conversație cu Creatorul care era Cel mai în măsură să o direcționeze spre ce dorea El ca ea să prezinte. Îi mulțumi Lui Dumnezeu pentru Duhul Lui care mereu o învăța, și îi dădu slavă Mântuitorului care mereu o salva din orice circumstanță, situație. Toată puterea, gloria, slava și onoarea erau pe deplin ale Lui! Dar, El era tare bun cu ia, căci, fără să priceapă, totuși împărtășea bucuria cu ea. Se ridică plină de entuziasm și poate peste măsură de încântată, și se îndreptă spre locul unde avea să se țină jocul. 

Era un loc amplu, luminos: ca o poiană. Trecu pe lângă echipa contrară care glumeau și se distrau de minune ca și cum ar fi câștigat deja competiția. Unul din băieți în entuziasmul de care erau cuprinși, după ce ea trecuse de ei, spuse ceva necuviincios, la care ceilalți îl aprobară. Ea se înfioră, dar cu toate acestea, îi scuzară oarecum: "încerca să mă distragă și să mă intimideze," își zise în sinea ei. 

În câteva minute erau cu toți așezați în cerc: cei aflați în mijloc erau cei care trebuiau să își susțină valorile până la capăt, iar cei de pe marginea cercului, erau cei care vor contraataca. Poziția era oarecum strategică, ca să te simți încolțit din orice unghi, fără urmă de scăpare.

Era o atmosferă foarte jubilară. Care mai de care vorbeau și asigurau că nu vor putea reuși să fie învinși. Însăși ea o făcu. "Va fi o încântare pentru mine să vă spun NU, NU, NU la toate ofertele voastre."

În tumultul acela, fiul ei la câțiva pași de ea, i se adresă :" Mami..." Dar înainte ca să poată răspunde, unul din cei din echipa adversă, de pe margine, începu să râdă și să își bată joc de fiul ei.

"Hei, cum se poate încă să îi spui mami? Spune-i și tu pe nume, nu mai ești un copil!" Toți cei de pe margini au început să râdă și să glumească disprețuitor.

Era cea mai de preț valoare pe care ea o avea să o apere, fără ca ceilalți să știe că deja jocul începuse, iar ea avea de gând să profite de această situație. Toate celălalte valori derivau din aceasta. Se dusese destul de aproape de persoana aceea, care era un băiat calificat cu cunoștințe, învățat, pe care ea îi stima lucrarea și slujirea. Își drese glasul, inspiră profund, și oarecum vroia ca cuvintele ei să aibă tonul și timbru Celui pe care Îl reprezenta...

"De ce ar trebui să îmi spună pe nume? Voi toți îmi spuneți pe nume! Însă doar copii mei pot să îmi spună mamă, doar ei au privilegiul acesta! De ce ar renunța la acest privilegiu fiul meu? De ce aș renunța eu la acest privilegiu să mi se zică mamă? Dumnezeu a investit/așteptat mii de ani ca noi să putem să-I zicem Tată; când Fiul Său a venit, El ne-a arătat cât de mult tânjește Dumnezeu ca noi să Îl numim: TATĂ, cât de mult Își dorește să ne fie TATĂ! Doar știi exemplele din Evanghelii, când ucenicii Îi cer Lui Isus să îi învețe să se roage, iar El începe cu acest cuvânt atât de tandru și iubitor: Tatăl nostru care ești în ceruri... Apoi nu ai observat cât de mult Isus Îl prezintă pe Dumnezeu, înaintea ucenicilor cât și a celorlalți, ca Tată? E uimitor, să știi! E ceva extraordinar, cum Isus Cristos ne învață, ne arată, și ne dovedește că avem pe Tată ca Dumnezeu! Nu știu dacă realizăm aceasta când rostim acest uimitor adevăr: 

Dumnezeul Atotputernic, Unic, Veșnic, Cel Sfânt, Cel Viu, Cel Bun și Milostiv...îți pot înșira toate atributele Lui, dacă este cazul! Acest Dumnezeu ESTE TATĂL NOSTRU! WOW! E uimitor și uluitor! 

Acest cuvânt - TATĂ - atunci când îl rostești, să știi că El cuprinde toate atributele lui Dumnezeu. E nemaipomenit, așa-i?

Acest incredibil cuvânt când îl rostesc mă poziționează într-o relație de familie uluitoare, având ca Tată pe Dumnezeu; El este Tatăl iar eu fiica Sa. Nu mai suntem un oarecare, suntem fiii Lui! Să Îl ai pe Dumnezeu pentru tine ca Tată, este că El este autoritatea supremă ce o ai peste viața ta, El este mai presus de orice și oricine. Dumnezeu a dat ce-a avut mai scump, pe Fiul Său ca să primim acest drept de fii ca să putem să avem intrare la Tatăl! Atunci cum am putea renunța la dreptul care ni s-a dat? 

Iată deci ce valoarea am primit și ce prețioasă trebuie să fie aceasta pentru fiecare dintre noi! Suntem copii Lui, iar Dumnezeu este Tatăl nostru! Va trebui să trăim ca atare, ca fii de Dumnezeu, căci El este Tatăl nostru! Nu mai suntem niște simpli oameni! Va trebui să onorăm statutul pe care l-am primit. Wow, nu e minunat și extraordinar? Cine merita să primească așa ceva? Niciunul dintre noi! Nimeni! Sunt onorată și în același timp nevrednică că am primit o astfel de comoară, o astfel de valoare! O voi păstra cu scumpătate și voi trăi ca fiică a Lui, onorând dreptul care mi l-a dat Tatăl! 

Trebuie să trăim conform a ceea ce suntem; să Îi dăm cinstea și onoarea care I se cuvine. O trăire reverențioasă, supusă și în ascultare de voia Lui.  Așa că nu, nu voi renunța să mi se spună mamă, cum nici nu voi renunța să merg la Dumnezeul meu și să pot să Îi spun "Ava" adică "Tată!" Sunt copleșită de acest adevăr și nespus de bucuroasă, căci Dumnezeul Atotputernic, Adevărat, Cel Glorios și Cel de necuprins, care a făcut cerurile cu galaxiile lui uimitoare, pământul și tot ce este pe el,  El este Cel care m-a întocmit după chipul și asemănarea Lui, El Este Tatăl meu! Sunt onorată că m-a ales să-I fiu fiică!

Trăise fiecare cuvânt rostit cu o intensitate maximă, și se simțea copleșită de dragostea Tatălui. Fiecare colțișor din ființa ei tânjea să răspundă acestei dragoste: Eu Îl iubesc pentru că El m-a iubit întâi!

Era ceva straniu, dar n-au contraatacat, n-au zis nimic; îi vedea oarecum stingheriți, chiar dacă nu ziceau nimic. 

"Oare cum va reacționa la următorul atac? Va putea rămâne pe poziție?"

Va urma...

Dorința cunoașterii

Așezată pe un leagăn în fața casei, se uita în zare și în timp ce admira priveliștea, gândurile ei fusese captate de măreția și frumusețea Celui care toate le-a creat. Cum era posibil ca atâția oameni să nu creadă în Creatorul care cu atâta măestrie, iscusință și gingășie s-a ocupat în detaliu de fiecare lucru, chiar și de cel mai mărunt? Îi veni în minte Psalmul 19:1-11

Cerurile spun slava lui Dumnezeu,

și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.

O zi istorisește alteia acest lucru,

o noapte dă de știre alteia despre el.

Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte,

al căror sunet să fie auzit,

dar răsunetul lor străbate tot pământul

și glasul lor merge până la marginile lumii.

În ceruri El a întins un cort soarelui,

și soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă,

se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:

răsare la un capăt al cerurilor

și își isprăvește drumul la celălalt capăt;

nimic nu se ascunde de căldura lui.

Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul;

mărturia Domnului este adevărată și-i dă înțelepciune celui neștiutor.

Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima;

poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii.

Frica de Domnul este curată și ține pe vecie;

judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.

Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat;

sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.

Robul Tău primește și el învățătura de la ele;

pentru cine le păzește răsplata este mare.

Medită la adâncimea acestor cuvinte, și cu privirea în zare către linia orizontului, se lăsă fermecată de învățătura pe care Domnul i-o dădea prin Creația Lui. Își adusese aminte de nenumărate momente, când Dumnezeu prin natură o învățase lucruri prețioase și benefice pentru sufletul ei prin cele mai neînsemnate munci ale pământului, prin frumusețea florilor, prin tăria și rezistența buruienilor, de bucuria munci, prin farmecul unei simple semințe care poartă în ea viața și originalitatea, de beneficiul muncii perseverente, printr-o floare în mijlocul plantelor țepoase, ea pur si simplu continuă să fie ce e creată să fie, indiferent de ce o înconjoară, prin gingășia și delicatețea florilor, în dulceața și aroma fructelor, a legumelor... Ce minunăție, ce comori și valori se ascund în tot ce El a creat, ca omul să se bucure și să găsească încântare pentru Creator! Mereu o uimea câtă cunoștință afla în toate acestea despre Dumnezeu. Wow, avea multe comori adunate și strânse doar prin simplu fapt că Îl vedea pe Creator, în creație. Se bucură de fiecare amintire, și zâmbi în colțul gurii. 

Ai făcut atâtea izvoare prin care putem să te cunoaștem pe Tine, Doamne Dumnezeule, și totuși de ce nu luăm seama?! Creația - pământul și tot ce cuprinde el, cerurile și mulțimea infinită și nepătrunsă a galaxiilor, Cuvântul Tău, Biblia, un izvorul nesecat. Nimic nu te poate cuprinde sau descrie pe deplin, căci Ești de nepătruns, Doamne Dumnezeule. Dar totuși sufletul nostru tânjește după tine, și strigă după relația cu Creatorul! Descoperă-ne Duhule Sfinte frumusețea și slava Lui Cristos, și învață-ne Dumnezeule să te cunoaștem cu adevărat cum și cine Ești Tu cu adevărat. Prea mult ne înșelăm și ne facem dumnezei pe gustul nostru, după dorințele noastre, dar Doamne vrem să te cunoaștem cu adevărat! Oameni s-au scârbit de religii și datini care nu ajută la nimic, și asta e și vina noastră noastră că nu vor să mai audă de Tine, căci ne-am făurit dumnezeii noștri proprii, fără să ne apropiem să te cunoaștem cu adevărat pe Tine, întinând mărturia a ceea ce Ești cu adevărat. Iartă-ne, iartă-ne Doamne Dumnezeule , iartă-ne și ne spală de orice întinăciune care știrbește frumusețea și sfințenia Ta, te rugăm, Dumnezeule adevărat! 

Rămase smerită înaintea Creatorului, suspinând uneori cu lacrimi în ochi. Cum a ajuns omenirea atât de mult să se depărteze de Dumnezeu?! Simțea în inima ei chemarea această profundă să se apropie și să Îl cunoască pe Dumnezeu tot mai mult, și să curețe toate lucrurile care nu Îl reprezentau cu adevărat pe Dumnezeul adevărat. Cunoștea în sufletul ei că orice schimbare trebuia să înceapă cu ia însăși. Inima ei pe deplin tânjea să descopere frumusețea, splendoarea și slava Celui care o chema. Avea ochii înlăcrimați, de tristețea ce o simțea față de atâția oameni care respingeau chemarea Tatălui, dar totuși avea și o bucurie deplină, căci ființa ei era încântată, fermecată de harul care îl primise, să Îl cunoască pe El! Își ridică privirea spre imensul cer albastru, și mulțumi cu toată ființa ei Tatălui, Fiului, și Duhului Sfânt. Trebuia să se îmbărbăteze și să întărească, pentru toate provocările care cunoștea că îi vor sta înainte. Va trebui zilnic să se echipeze cu curaj, ca slava Lui să fie glorificată.

"Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu". Ioan 17:3

"Să-L cunoaștem , să căutăm să-L cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul." Osea 6:3

"Așa vorbește Domnul: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ. Căci în acestea găsesc plăcere Eu”, zice Domnul." Ieremia 9:23,24

Îmi place nespus de mult chemarea aceasta de a-L cunoaște pe Dumnezeu! E uluitoare! Vreau să răspund cu toata inima mea acestei chemări, cu tot sufletul meu, cu tot cugetul meu și cu toată puterea mea! Vreau să Îl descopăr pe Dumnezeu în frumusețea măreției Lui glorioase, dar și în cutremurătoarea-I sfințenie. Aceasta este dorința mea, alegerea mea, hotărârea mea cât și umblarea mea în chemarea uimitoare ce am primit-o. Te invit și te provoc la această călătorie și pe tine, suflet însetat. Vino și tu!

Prețuiește "lucrurile" care te pot ajuta 2ª Parte

Tânărul bogat s-a apropiat de Isus și când l-a întrebat ce bine să facă, ca să aibă viața veșnică, Isus arată insuficiența noastră a fiecărui: "Dar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. Care? i-a zis el." Parcă îmi imaginez cât de mândru era acest tânăr și cât de bine se simțea de reușitele lui când Isus începe să enumere unele porunci. "Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea; ce-mi mai lipsește?" Era entuziasmat de cursul cum decurgea evaluare lui, de aceea cred că a îndrăznit să continue. Wow, mă uimește acest tânăr; să treci un asemenea examen și totuși să fii interesat dacă poți să mai faci ceva, de faptul dacă i-ar fi scăpat ceva din vedere?! E ca și când obții un nouă, și totuși să fii interesat cum ai putea ca să faci și să obții un zece.😅

Acest tânăr se aseamănă cu persoana din povestirea anterioară. Deoarece amândoi sunt frământați: unul nu face ce trebuie și celălalt știe că îi lipsește ceva. Amândouă persoane au deficiențe care le pune în pericol viața sufletului care este eternă: viața veșnică! Amândouă persoane trebuie să ia o hotărâre de a asculta sau nu de instrucțiunile care le pot salva viața.

Cel mai probabil este că anticipa oarecum răspunsul lui Isus, după cum pune întrebarea: ce-mi mai lipsește? "Ce bine să fac" e o întrebare care nu mă expune unui test, ci doar a lua cunoștință de ce ar trebui să fac, însă întrebarea "ce-mi mai lipsește", o da, ne face foarte vulnerabili. E o întrebare cu care ne identificăm pe noi înșine și la care vom primi o evaluare. E uimitor! Cine s-ar mai supune astăzi la un asemenea test? Ai luat nouă, ai trecut aproape cu brio evaluarea. Și pe deasupra Isus este examinatorul, și aparte de aceasta să fii în centru atenției, să ai spectatori la evaluarea ta?! Oh, cred că cam toți ne-am mulțumi și ne-am duce repede în bancă.

Oarecum cred că aștepta ca Isus să valoreze efortul lui: "Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea" și să îl scutească de "acel lucru", care cum am spus, probabil știa că îi lipsește. Dumnezeu nu a făcut-o nici în cazul lui Saul (când se justifică de neascultarea lui față de ceea ce îi ceruse Dumnezeu să facă, 1 Samuel 15), nici în cazul niciunuia de pe paginile Scripturi. El mereu va spune o evaluare adevărată, dreaptă și fără a ține cont de cine credem noi că suntem.

Deci, e de luat în considerare toate aceste aspecte când ne gândim la această relatare: 

- Isus este Cel care examina și dădea nota la examen, nu un om oarecare

- Tânărul s-a apropiat de Isus - deci el ia inițiativa să se apropie 

- apoi, vrea să afle dacă ce face, face bine - ce să fac 

- dar, mai face un pas prin care se face vulnerabil - ce-mi mai lipsește. 

"Isus s-a uitat cu dragoste, și i-a zis: dacă vrei să fi perfect(traducere din RV2020) sau varianta Cornilescu: Isus s-a uitat țintă la el, l-a iubit, și i-a zis: Îți lipsește un lucru." Relatarea o găsim în Marcu 10:17-27, Matei 19:16-26, Luca 18:18-29. 

Sunt multe lucruri care pot fi învățate din această relatare, dar de data aceasta vreau să scot în evidență, este supunerea la un test înaintea lui Isus, și El să fie Cel care să ne facă evaluarea - eu mă verific personal înaintea Lui:"Verificați-vă personal...oare nu realizați că Isus Cristos este în voi?" Îndemna Pavel pe Corinteni, iar pe noi astăzi Domnul.

Avem în noi de multe ori sentimentul sau certitudinea că "ne mai lipsește ceva" prin care să fim biruitori, prin care să fim mai plăcuți Domnului, mai eficienți în tot ce facem, însă poate suntem mai grav decât acest tânăr deoarece nici măcar nu mai punem la verificare acel sentiment/certitudine care încearcă să iasă la iveală, care ne-ar salva sau ne-ar ajuta, dacă l-am pune la o verificare ca apoi să luăm hotărârea să urmam instrucțiunile Domnului care au mereu ca și capăt de traseu - viața veșnică! 

Dumnezeu totdeauna ne va spune adevărul, ce facem cu el depinde de noi: plecăm întristați, ne justificăm, căutăm argumente prin care să fim absolviți de ce ne lipsește acel lucru în viața noastră sau primim diagnosticul împreună cu rețeta, tratamentul care Cristos ni-l oferă? Chiar dacă acest tânăr s-a făcut vulnerabil în fața lui Isus și a oamenilor, totuși pleacă fără să ia o hotărâre cu privire la viața lui eternă. Cealaltă persoană din povestirea din 1ª parte, decide, se hotărăște să se supună la "tratamentul" dat în urma evaluări. De multe ori și noi, ne evaluăm, apoi mergem mai departe, și cerem Domnului să ne evalueze și El, în caz de suntem prea toleranți cu noi înșine, iar Dumnezeu, ca un Tată bun ne spune adevărul, ne dă instrucțiuni pentru a rămâne în siguranță, iar noi, luăm notițele și le punem un sertar, ca apoi să așteptăm să se facă minunea în viețile noastre. Sau avem altă strategie: Dumnezeu ne dă niște instrucțiuni, sfaturi, călăuzire, îndemnuri, tratament, fie ele numite cum vrem noi, și a fost șocant să descopăr că luăm aceste lucruri și i le transmitem prin rugăciune înapoi lui Dumnezeu! O, da! Facem asta, de cele mai multe ori cu tot ce El ne cere prin Cuvântul Său, să facem. De aceea nu ne maturizăm spiritual, și nu avem o creștere sănătoasă. Verificați-vă personal rugăciunile, și apoi comparați rugăciunea cu tot ce ne cere Biblia nouă să facem! 

Folosesc doar un exemplu, deși putem face comparație cu orice poruncă din vechiul sau noul Testament, cu care voi compara o rugăciune simplă ca să scot în evidență ce mult ne place să fim leneși...voi folosi ca mod de comparație porunca cea mai mare.

„Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: «Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn» și: «Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.» Iată porunca dintâi. Marcu 12:28-30

Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu:

1. toată inima ta
2. tot sufletul tău
3. tot cugetul tău
4. toată puterea ta

Noi ne rugăm: Doamne ajută-mă să te iubesc cu toata inima mea. Doamne ajută-mă să te iubesc cu tot sufletul meu, cu tot cugetul cu toată puterea mea. 

Iar Domnul ne spune: Eu mereu te ajut și te voi ajuta, dar e inima ta, e sufletul tău, e cugetul tău, e puterea ta - care va trebui să le pui TU în acțiune! TU trebuie să impulsionezi toate acestea: 

Ca toată inima ta să Mă iubească, dăruiește-Mi toată ascultarea ta. Ca tot sufletul tău să Mă iubească direcționează toate dorințele tale înspre Mine. Ca tot cugetul tău să Mă iubească înnoiește-ți mintea cu Cuvântul Meu zilnic. Ca să poți să Mă iubești cu toată puterea Ta, alege, fii hotărât, luptă, și fii credincios până la capăt! Eu nu pot face ce TU trebuie să faci! 

Înainte ca să te grăbești, meditează la aceste lucruri... Știu, știu toate celălalte versete care spun că despărțiți de Mine nu putem face nimic, nu te bizui pe înțelepciunea ta etc, le știu. Dar ce scot în evidență este că noi nu facem ce trebuie să facem, în ciuda faptului că Dumnezeu ne dă toate resursele, ne ajută, ne încurajează, ne dă direcție, ne dă prin Duhului Lui Cel Sfânt TOT ce avem nevoie!

Dar suntem o generație care așteaptă ca totul, dacă e posibil, să facă Dumnezeu, și lenevim de îndatoririle noastre față de ascultarea noastră de tot ce El ne cere. Dacă Isus Cristos este în noi, dacă Duhul Sfânt locuiește în noi, eu pot accesa toate resursele Lui ca să înfăptuiesc toate cerințele Lui, dar ca toate acestea să fie înfăptuite va trebui să folosesc toată inima mea, tot sufletul meu, tot cugetul meu, toată puterea mea. Dacă eu eșuez nu este că nu m-am rugat suficient, sau căci Dumnezeu nu m-a ascultat, că nu m-a ajutat, etc; ci că eu nu mi-am făcut partea, nu am făcut ce El mi-a cerut. Eu trebuie să îmi impulsionez toata ființa mea în acțiune - în ascultare de tot ce Dumnezeu îmi cere. Îmi imaginez ce ridicol este când mă rog Lui Dumnezeu ca El să fie cu mine, când Cuvântul îmi asigură aceasta. El locuiește în mine, că uneori Își manifestă prezența sau nu, dar în orice moment El este cu mine. El nu minte, nici nu ne înșeală. 

E o altă temă, că noi, nu suntem credincioși și nu împlinim cerința Lui: "Rămâne-Ți în Mine!" "Despărțiți de Mine nu puteți face nimic", ca apoi, da, noi să umblăm departe de El, și ne trezim singuri pe puterile noastre lamentabile. 

Noi însă, suntem puternici doar atunci când lucrăm împreună cu Dumnezeu, și când umblăm în Prezența Lui Glorioasă, când ascultăm de directivele Lui, etc. 

Domnul S-a uitat la el și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește-l pe Israel din mâna lui Madian! Oare nu te trimit Eu?" Judecătorii 6:14

În tot ce Dumnezeu ne cere, în orice poruncă dată, este puterea și autoritatea Lui pentru noi ca să putem fi tu și eu, mai mult decât biruitori!

Prețuiește "lucrurile" care te pot ajuta 1ª Parte

 

Și-a ridicat privirea spre ceas, și bolborosi doar pentru sine:"

O, ce târziu este! Când a trecut timpul așa de repede? O altă zi, ca toate aproape celălalte din ultima  perioadă, sunt tot pe grabă" își zise. "Credeam că astăzi voi reuși să mă organizez mai bine, și să am timp de a mă ocupa de acele lucruri importante...oftă: of, oare cum pot reuși să folosesc mai bine timpul meu?" În inimă lui avea această dorință care îl frământa atât de mult: "trebuie să își facă timp pentru acele lucruri importante, care le tot amână". 

"Dacă nu mi-aș fi pierdut disciplina sau elanul, poate că nu m-aș afla în situația asta", vorbi în continuare cu sine, "dacă aș fi ascultat de îndrumările primite la timpul potrivit..." Oftă iritat, deranjat de starea aceea de nemulțumire care încerca să o alunge ori de câte ori îi frământa sufletul. Dar, uimitor, în timp ce în mintea lui vorbea cu sine, apăru un personaj care intră în dialog cu el: 

"Ai multe de făcut, și te ocupi de atâtea lucruri importante; ceilalți pun presiune pe tine, și vezi că totul e pe grabă. Nu te mai necăji atâta! Faci cât poți! Ar trebui să te relaxezi puțin și totul se va rezolva, ai să vezi! Ai nevoie doar de puțin răgaz." Fără să înțeleagă prea bine ce s-a întâmplat, omul se lasă purtat de conversație până într-un punct când, ceva din adâncul ființei lui, ca un susur blând îl făcu să tresalte și toată conversația din mintea lui se risipi. 

"Ce sunt gândurile acestea?" Își dădu seama imediat că toată conversația din mintea lui îl justificau și pe deasupra chiar îi plăcu nespus de mult; se înspăimântă și se înfioră cât de mult îi convenise justificările pe care i se oferise.

A fost doar o întrebare, dar care expresa atâtea încât îl făcu să rămână tăcut, lăsându-se purtat de această dată de un Alt personaj care începuse să-i vorbească duios. Lacrimile nu au întârziat să apară în ochii lui, prelingânduse pe obraji lui înroșiții deja din pricina rușinii și a ticăloșiei lui. De data aceasta, nu sa avântat în conversație, ci păstră tăcerea continuând să asculte acele cuvinte de care avea atâta nevoie. Într-un sfârșit se prăbuși în Fața Celui care Îl aștepta de atâta vreme să se întoarcă în prezența umblări cu El, și abia șoptind zise: 

"Oh, știu Doamne, știu prea bine Tată, sunt un ticălos, nu sunt vrednic de mila și îndurarea Ta, dar totuși, oh cât de recunoscător sunt pentru cuvintele Tale, care sunt viață pentru sufletul meu trudit și ostenit!" Nu se grăbi să plece din starea aceea... Era uimitor câtă desfătare și împlinire îi aducea prezența Lui. "Cum reușise să uite aceste lucruri așa de repede și așa de ușor? Cum a pierdut timpul pe atâtea lucruri trecătoare și înșelătoare?" Era descumpănit și rușinat, cu câtă ușurință fusese prins de lucruri prin care l-au ținut ocupat și departe de prezența Celui pe care promisese că Îl va iubi și prețui.

Avea clar ce trebuia să facă; cu lacrimi încă în ochii, se ridică decis să curățe tot ceea ce îl depărtase de Domnul. Era conștient că nu va fi ușor, dar se va baza pe instrucțiunile Lui, și pe tot ceea ce El îl va învăța și-l va călăuzi; era convins pe deplin de asta. Înțelesese ceva de extremă importanță, ceva prin care fusese înșelat. Își dădu seama că își nesocoti dreptul de născut din nou, și ce mare har avea că Tatăl îl așteptase cu brațele deschise înapoi.

"Ce te face să crezi că vei reuși? Ce este încrederea aceasta pe care te bizui? Știi prea bine cine ești în realitate și pe deasupra, crezi că Dumnezeu te va ajuta după cum L-ai neglijat și la cum L-ai nesocotit? Nu fi naiv!" Îl trecuse un fior când auzise din nou vocea primului personaj, iar acele cuvinte spuse în mintea lui erau acum crude și batjocoritoare. Încercă să le alunge, și se duse să ia Biblia, decis și hotărât. A început să citească din pasajele care Duhul Sfânt i le aducea aminte. Dar, în mintea lui încă auzea vocea aceea supărătoare, care ba îi aducea vinovăție, ba batjocură, ba provocări. Simțea presiunea luptei din interiorul lui; era conștient căci Domnul îl iertase și că nu îl va osândi de cele întâmplate, dar la fel de conștient era că va trebui să lupte cu sine iar lupta aceasta va fi feroce și crâncenă; dar acel moment trăit cu Domnul era ca o fortăreața în care putea să se adăpostească, fiind în siguranță. Oricât de mult diavolul va răcni ca un leu, și va căuta să îl înghită, el știa că dacă rămânea în hotărârea pe care o luase, va avea ajutorul necesar să împlinească tot ce trebuia să facă și să curățească în viața lui.  Frica de eșec îi va da târcoale, știa prea bine, dar oarecum era convins că va reuși, indiferent de cum sau cine era el; deoarece a decis să se ridice și să umble din nou, în prezența Celui care a biruit Totul."

Călătorind împreună

 

Cele mai frumoase și cele mai profunde experiențe le-am trăit în prezența Celui care îmi este Răscumpărător și Domn al vieții mele. Viața mea a fost transformată și continuă să fie transformată de puterea influenței Lui și prezența Lui mă inspiră să aleg binele. Frumusețea Lui acoperă urâciunile mele, iar puterea Lui este glorioasă în slăbiciunile mele! Desăvârșirea Lui mă împuternicește să trăiesc o viață cu perspectivă veșnică, mă împuternicește să lupt lupta cea bună a credinței; și datorită luptelor uneori nu mă aflu unde trebuie sau cum trebuie, dar, îmi ridic ochii și mă uit țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, Viteazul care mă conduce! Mă ridic și continui să umblu cu Dumnezeu. 

Prezența Lui este desfătarea sufletului meu, iar Glasul și Cuvântul Său aduce zilnic prospețime sufletului meu. Viața mea se ofilește și își pierde din vitalitate, cea spirituală cât și cea trupească, când prin ne-veghere mă depărtez de Sursa Vieții Veșnice - Isus Cristos, Domnul Dumnezeu. Dar, cred că Domnul va sfârși ce a început în mine. Rămânând în prezența Lui, El mă va conduce la pășuni verzi și ape de odihnă pentru sufletul meu, până voi ajunge la destinația finală - o viață eternă Împreună în minunata și glorioasa Sa Prezență!

Am schimbat numele blogului de la "Un mic ungher" la "Călătorind împreună". 

Oarecum doar am introdus ceva fără să anulez celălalt aspect. Amândouă îmi reprezintă viața mea cu Dumnezeu, de aceea, blogul va continua reprezentând aceste două mari aspecte: Umblarea mea cu Dumnezeu și micul meu ungher, unde ascult ce El îmi vorbește. Chemarea Lui să încep din nou să postez, sper să fie de ajutor și altora, căci prima dată mie îmi este benefic tot ce descopăr umblând cu Dumnezeu. 

 "Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi." Iacov 4:8

Doresc să umblu necontenit în intimitate cu Domnul Cristos. Doresc să ascult sfaturile și voia Lui, tainele și înțelepciunea Lui, să mă desfăt în frumusețea prezenței Lui. Să mă cutremur și să mă înfior de sfințenia Lui, să umblu zilnic în frică și temere sfântă de Dumnezeu. Îi mulțumesc Domnului Isus Cristos că viața mea este îmbogățită zilnic cu comori desăvârșite iar trăirea mea este modelată de Mâinile gingașe ale Marelui Olar. Glorificat să fie Numele Lui în veci de veci, iar gura mea mărturisește credincioșia, îndurarea, măreția, bunătatea, slava, puterea și dragostea Ta, Doamne Dumnezeule! Mulțumesc pentru privilegiul care l-am primit, să umblu în prezența Ta glorioasă. Mulțumesc Dumnezeule pentru că mi-ai dat valoare prin dragostea Fiului Tău Isus Cristos, și mai poziționat în locurile cerești prin credința în El. Sunt recunoscătoare pentru că cunosc glasul Tău, susurul Tău blând și duios care mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Tău! 

Aceasta este partea inspiratoare, care îmi dă aripi să umblu cu Dumnezeul meu; dar partea aceasta inspiratoare și extraordinară luptă cu partea aceea urâtă, și păcătoasă care nu prea o vede nimeni și nici prea mulți nu vorbim despre ea, dar Dumnezeu o vede și o cunoaște. Această luptă e reală și foarte crâncenă și feroce uneori.

"Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul, împotriva firii pământești; sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți". Galateni 5:17

"Preaiubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul." 1 Petru 2:11

     Toți ducem această luptă; fiecare în diferite moduri și în diferite aspecte, dar în toți se dă lupta aceasta.  Uneori suntem copleșiți de neputințele noastre, de eșecurile noastre, ca apoi să ne prăbușim sub poverile vinovăției. Căutăm să nu afle nimeni că ne luptăm cu slăbiciuni, care ne fac vulnerabili și ineficienți. Prea puțini recunoaștem ca și Pavel: "Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.  dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului." Romani 7:14-25 

Ce mărturisire personală! Ducem aceste lupte înlăuntru nostru și nu îndrăznim să vorbim, deoarece credem că în ochii celorlalți am scade ca valoare, dar care ar putea să judece starea celuilalt, când fără neprihănirea Lui Cristos toți suntem extrem de hidoși și nevrednici de iubit? Ce este bun în noi, ESTE EL, ISUS CRISTOS! 

Dar vreau să arăt și o altă mărturisire, dar de data aceasta o mărturisire glorioasă care să ne inspire să vorbim de luptele noastre cu o perspectivă extraordinară, plină de speranță. Iată ce ne spune 1 Ioan 4:4 "Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume." Cel ce este în voi, adică Cel care călătorește împreună cu/în noi este mai mare, mai puternic decât ce este în lume! Cred că ne mai trebuie câte un Elisei să se roage ca ochii noștri să vadă acest adevăr:  

"Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineață și a ieșit. Și iată că o oaste înconjura cetatea cu cai și care. Și slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah, domnul meu, cum vom face?” El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulți sunt cei cu noi decât cei cu ei.” Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Și Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei." 2 Împărați 6:15-17 

Avem de luptat împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva răutății care sunt în locurile cerești (Efeseni 6:12), este adevărat! Iar luptele acestea, să nu ne înșelăm, sunt cumplite de cele mai multe ori, dar tot atât de adevărat este că noi nu luptăm prin puterile noastre, ci avem armătura Lui Dumnezeu care ne echipează să biruim Totul până la capăt! Chiar dacă uneori unora dintre noi ne ia mai mult timp să câștigăm luptele zilnice. Însă, NICIODATĂ să nu abandonăm!

"Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de cel rău." 2 Tesaloniceni. 3:3

"De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul." Efeseni 6:13

"Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile." 2 Corinteni 10:4

"Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, căci Eu sunt cu tine, ca să te scap”, zice Domnul." Ieremia 1:19

"Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus." Filipeni 4.7

"Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire." 1 Ioan 1:9

"Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși , vă va întări , vă va da putere și vă va face neclintiți." 1 Petru 5:10

     Sunt atâtea promisiuni în Scriptură, căci mi-ar trebui nenumărate postări ca să le menționez pe toate. Dar ce facem cu promisiunile Lui Dumnezeu, face diferența! Ne poziționăm în ele și ne lăsăm conduși de Duhul, de partea aceea inspiratoare care ne face să domnim împreună cu Împăratul împăraților și Domnul Domnilor?! Alegem să călătorim în prezența Lui, în voia Lui, în tot ce El are pregătit pentru fiecare dintre noi? 

Fie cuvintele acestea să fie o inspirație cât și o invitație pentru toți cei care doresc să umble cu Dumnezeu. Să nu ne înfricăm, chiar dacă în față ne stă căpetenii, domnii, stăpânirii ale întunericului, și diavolul care ne răcnește ca un leu ca să ne înfrice, însă, doar rămânând în Prezența Împăratului împăraților avem protecție, autoritate, putere, ajutor, sprijin, toate resursele necesare prin care garantat suntem biruitori! Slavă Mielului care a câștigat biruința pentru fiecare dintre noi!

   "Ți s-a arătat , omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate , să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?" Mica 6:8  

Uneori chiar fizic (nu doar spiritual, la nivelul Duhului) ies special la o călătorie cu Domnul, la plimbare prin natură, la mers pe stradă și mă bucur căci El e tare credincios și mă bucură când Își manifestă prezența Lui. Sunt uneori în situații când doar așa sufletul meu se liniștește. Să Îi aud doar glasul Lui, care mă înviorează indiferent de ce îmi spune: încurajare, mustrare, direcționare, etc. Prezența Lui îmi reamintește căci sunt în siguranță, căci El este în controlul tuturor lucrurilor prin care trecem. Toate aceste lucruri le știm foarte bine ca teorie, dar sunt momente când teoria nu e suficientă, căci vin testările când trebuie să practicăm, să învățăm să pășim prin credință alături de El, indiferent cât de imensă este furtuna din jurul nostru. (exemplu Petru când a mers pe ape). Cu ochii ațintiți la El, pășim pe ape, uneori mai liniștite, alteori mai învolburate, iar ascultarea trebuie să fie atât de atrăgătoare încât lupta crâncenă ce ne înconjoară să pălească, deoarece plăcerea inimii noastre este în El; Îl vom urma orice s-ar întâmpla. De aceea spune Pavel: 

"Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? "Romani 8:31, 35

"Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru." Romani 8:38,39 (citiți tot capitolul din Romani 8).

Suntem uneori plini de entuziasm și curaj, alteori obosiți și căzuți, dar totdeauna să alegem să rămânem în prezența Mântuitorului și Împăratului nostru, Isus Cristos Domnul! Orice am întâmpina, călătoria alături de El ne asigură garantat biruința, iar umblarea noastră cu Dumnezeu va lăsa în urma noastră o viața cu fapte vrednice de credința noastră în El!