Mi existencia de vivir es Cristo!

"Un mic ungher unde Dumnezeu îmi vorbeste."
Secretul vieții: Trăiește! Nu doar exista.

marți, 30 decembrie 2025

Opriri și descoperiri

 Din nou, suntem la sfârșitul unui alt an care a trecut atât de repede, încât nu am fost suficient de capabili ca să reușim să ne dăm seama de cât de importante au fost momentele, clipele, orele, și oportunitățile care fiecăruia ni s-au dat.
Așezată în fața unei cărți, lecturând, s-au conturat în mintea mea câteva întrebari meditative: 
"Ce am făcut anul acesta ca să Îl cunosc mai mult pe Cel care m-a mântuit? Cât timp am folosit pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu? Câte oportunități am ratat de a asculta glasul și sfaturile Lui? 
Nu mă refer la implicarea mea în lucrările și chemarea ce o avem fiecare, ci la nivel personal, cât m-am oprit să îmi dau interesul să Îl cunosc pe Dumnezeu, să experimentez intensitatea și îmbogățirea Lui?"

Și imediat mi-a venit în minte pilda Domnului Isus din Matei: 
"Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Matei 7:22
Oamenii acești chiar făceau lucruri impresionante, care unora dintre noi ni se pare ficțiune. Răspunsul Lui Isus mă înspăimântă: "Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege." Matei 7:23

Isus spune în altă ocazie: "Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu." Ioan 17:3

Oare de ce investim mai mult în a face cât mai multe lucrări decât în timpul acela intim, unde descoperim frumusețea Mântuitorului și bogățiile Tatălui? Isus ne atrage atenția că e mai important să Îl cunoaștem, decât slujirea. Maria și-a ales partea cea bună, spunea Isus. Asta nu însemna că ce făcea Marta era rău, doar că Maria s-a oprit din slujire ca să Îl cunoască pe Isus. Prioritatea ei era să Îl cunoască, apoi sunt sigură că își dedica și energia să Îl slujească. 
Ne ocupăm timpul cu foarte multe lucruri dacă e posibil, poate până la extenuare, încât posibilitatea de a ne opri să nu existe. Dar Dumnezeu, cu glasul Său duios de Tată ne spune și astăzi:

"Opriți‐vă și cunoașteți că eu sunt Dumnezeu; voi fi înălțat între neamuri, voi fi înălțat pe pământ!" Psalmul 46:10 VDCL
«Estad quietos y conoced que yo soy Dios; seré exaltado entre las naciones; enaltecido seré en la tierra».
Salmos 46:10 RV2020

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit căci nu trebuie să facem lucrări, ba da, dar orice lucru trebuie să izvorască în urma opririi noastre, a părtășiei și a cunoașterii noastre profunde cu Domnul Dumnezeu. Tocmai marile treziri spirituale în lumea întreagă, au avut loc, când oamenii s-au oprit și au cunoscut pe Domnul Dumnezeu. Istoria creștinismului poate fi o sursă de inspirație dacă ne vom opri și o vom citi. Este imposibil să rămâi același, și să nu îți dorești pasiunea și devoțiunea lor în a-L iubi pe Isus Cristos.
"Prin tot ceea ce predic încerc să motivez biserica lui Isus Cristos la o redescoperire a frumuseții Mântuitorului, ca astfel să-L putem iubi din nou cu aceeași intensitate cu care L-au iubit înaintașii noștri." - A.W. Tozer

Tot Tozer spunea cu multe decade înainte: "Vreau să-ți spun că te va costa să-L cunoști pe Isus Cristos, personal și profund. Costă, și cei mai mulți oameni nu sunt dispuși să plătească prețul. Din această cauză cei mai mulți sunt doar creștini obișnuiți, care nu cresc spiritual. Creștinul obișnuit, omul care nu a trecut niciodată dincolo de ceea ce înseamnă un creștin mediocru.

Mă bucur enorm de toate perioadele în care m-am oprit și L-am mai cunoscut încă puțin pe Dumnezeu. Wow, orice oprire a adus o descoperire minunată de care m-am bucurat și în care sufletul meu chiar a fost încântat de Autor, nu doar de binecuvântările Lui. 
Dar, în același timp, nu pot trece cu vederea că mă doare momentele ratate în care din neglijență, nepăsare, neveghere, etc, nu m-am oprit în a-L cunoaște pe Isus Cristos, Domnul. La fel cum credința fără fapte este moartă, tot la fel dragostea noastră doar declarată, dar fără fapte, față de Tatăl nostru, față de Isus Cristos Mântuitorul nostru, este moartă. 
Deci, măsura dragostei noastre este timpul nostru personal petrecut cu El. Oare cât am făcut-o din dragoste față de El, sau cât din egoism pur, unde am căutat doar binecuvântările, nu și Autorul?
Mă bucur căci Cuvântul Său străpunge inima mea, și desparte "adevărul meu" de adevărata realitate care doar El o deține. Și chiar dacă doare, vreau să accept și să fiu curajoasă și să pot împlini avertismentul pe care ni-l dă Pavel: 

"Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului." Efeseni 5:15-17

Doresc să mulțumesc Domnului pentru că El m-a iubit întâi, pe când eram o mare păcătoasă, și astăzi mă iubește mult mai mult, deoarece sunt fiica Lui, și își arată dragostea de Tată, iubindu-mă și instruindu-mă cu blândețe. Mulțumesc Tată!
Fie ca cumpăna dintre ani să fie o oportunitate în care fiecare să ne oprim și să ne cântărim viața noastră cu Dumnezeu, și să începem să ne folosim timpul cu folos, căci zilele sunt tot mai scurte și mai zbuciumate.

Să fim cu toți binecuvântați de Domnul Dumnezeu, Tatăl nostru și de Mântuitorul nostru, Isus Cristos cu cât mai multe opriri în care să Îl descoperim și să Îl cunoaștem tot mai personal și profund. Să nu cunoaștem doar Biblia, ci să cunoaștem și să descoperim frumusețea Autorului - Dumnezeul Unic, Suveran a toate, ca să putem spune: 
"Atunci, Cel Atotputernic va fi desfătarea ta , și îți vei ridica fața spre Dumnezeu." Iov 22:26 (VDC)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu