Mi existencia de vivir es Cristo!

"Un mic ungher unde Dumnezeu îmi vorbeste."
Secretul vieții: Trăiește! Nu doar exista.

luni, 29 septembrie 2025

Pretenții și mofturi

 Suntem într-o epoca a secolului unde prosperitatea și abundența face din noi oameni pretențioși și mofturoși. Dacă cândva eram conștienți de harul Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem, astăzi, prea puțin mai aflăm în noi sentimentul profund de recunoștință, căci munca, bunurile și bunăstarea noastră este un dar de la Domnul Dumnezeu.

Iată ce am văzut: este bine și frumos ca omul să mănânce și să bea și să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieții lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui: acesta este un dar de la Dumnezeu. Eclesiastul 5:19,20

Ne comportăm ca și cum totul ni se cuvine, deoarece merităm tot ce e mai bun. Autonomia ne face să credem faptul că tot ce avem este prin meritele și eforturile noastre. De aceea spunem: "merit să am lucrul acesta, sau merit să mă bucur de ce am"! Nu ați spus niciodată sau măcar ați gândit asta? Eu mai sunt ispitită să îmi atribui câte un merit, de aici și meditația aceasta...

Pavel spune în 1Cor. 15:10 " Prin harul Lui Dumnezeu sunt ce sunt", deci, e harul Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce sunt și pentru tot ceea ce am! Dacă mă pot bucura de ceva, dacă am o viață bună de care mă bucur, acesta este un dar de la Dumnezeu, deci nu sunt meritele mele, ci darul Său plin de har dăruit ființei mele.
Însă există un și mai mare rău, aparte de faptul căci credem că avem merite: aceasta este atitudinea de privilegiați fiindcă suntem copii Lui Dumnezeu și mergem înaintea lui Dumnezeu cu această atitudine deoarece ni se cuvine ca El să ne împlinească toate dorințele și mofturile noastre. Iar dacă nu ne rezolvă pretențiile și mofturile noastre ce facem? Ne întoarcem spre alți dumnezei, dumnezei făuriți de noi, după poftele noastre( 2Timotei 4:3), care par să ne de-a tot ce ne dorește inima noastră?!

"Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laț peste toți cei ce locuiesc pe toată fața pământului. Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului." Luca 21:34-36

Nu vorbesc dintr-o perspectivă ca cineva care stă pe un piedestal, ci ca o persoană care se confruntă și luptă cu puterea întunericului. Suntem saturați de lucruri și totuși atât de nemulțumiți, avem atâta confort și totuși atât de obosiți, există atâta cunoștință accesibilă și totuși suntem atât de goi, etc. 
Cristos ne îndeamnă și ne avertizează: " Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva...vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea..."
Într-o variantă spaniolă spune: "Evitați de asemenea ca inimile voastre să se umple/împietrească cu multele lucruri care vi le oferă lumea..."

Este o luptă continuă cu puterea întunericului care încearcă din răsputeri să răpună chiar și pe cei aleși (Matei:24:24), de aceea, trebuie să fiu cu mare luare aminte la mine însumi, dacă doresc să lupt lupta cea bună a credinței până la capăt.
Personal, cred că pot reuși doar având o relație personală, autentică și continuă cu Dumnezeul pe care ni-L prezintă Biblia, iar acesta implică sacrificiu, efort, timp și cunoașterea Celui Autentic, prin toate acestea dezvoltând și învățând cu adevărat să iubesc pe Domnul Dumnezeul meu cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată puterea mea și cu tot cugetul meu și pe aproapele meu ca pe mine însumi. 

Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Ioan 17:3

A fi mulțumitor și recunoscător de tot ceea ce suntem și avem, ține de oportunitatea alegerii! Iar alegerea aceasta depinde doar de mine și de tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu