Pavel îl avertizează pe Timotei: Îți cer aceste lucruri având în vedere că va veni timpul când oamenii nu vor mai accepta doctrina corectă; ci își vor desemna învățători care vor fi solicitați să le prezinte (numai) ce vor ei să audă. 2 Timotei 4:3 BVA
Problema nu este că nu va fi folosit Cuvântul, ci va fi folosit din Cuvânt, doar Cuvântul care aduce beneficii proprii, care va susține dorințele și pornirile proprii. Eul propriu să fie satisfăcut, nicidecum Domnul și Salvatorul - Isus Cristos! Cred că nu trebuie prea multe explicații, ci doar să ne uităm puțin în jurul nostru și la acțiunile noastre: – Eu să fiu bine! De ce să sufăr eu? De ce să rabd tocmai eu? Taci tu, nu eu! Eu să câștig, nu contează metoda ci scopul! Eul propriu pus pe tron este foarte exigent în a i se satisface dorințele și poftele, etc.
Cum Îl abordăm pe Dumnezeu tot la fel ne arată cine este pe tron. Vrem beneficiile dar nu și pe Binefăcător, vrem darurile dar nu și pe Dătătorul, și am realizat că aceasta se întâmplă deoarece sfințenia Lui Dumnezeu ne deranjează viața placentera de care suntem atrași.
Dar cum se ajunge în situațiile acestea? Hmm, cred că mai simplu decât ne-am aștepta, căci în Evrei 12:1 partea a doua, traducerea din RV2020 mi se pare că redă cel bine felul subtil de cum lucrează păcatul: y del pecado que nos embauca – și păcatul care ne înșeală, asta ar fi traducerea literală dar, m-am oprit la acest cuvânt embaucar, deoarece redă tare bine cum lucrează păcatul – Cuvântul provine din vechiul termen "embabucar", format din prefixul "en-" și cuvântul "baba" (a saliva). Inițial, se referea la a face pe cineva să creadă ceva prostesc sau absurd, lăsându-l sedus sau captivat. Ce înseamnă să salivezi la ceva? Înseamnă că lucrul acela îți place și ți-l dorești. Asta înseamnă a fi prins în capcană, a fi convins de ce ai văzut sau a fi persuadat să participe.
Forma păcatului de a ne atrage este subtilă. ambalată în forme atrăgătoare, fermecătoare, care nu ne avertizează de pericol. Așa au mers cărturari și farisei și au încercat și pe Isus: Tu dar ce zici?
Ce e așa rău? am zice...dar aceasta e doar momeala cu care să fim prinși – și păcatul care ne înfășoară așa de lesne sau – și păcatul care ne înșeală.
De câte ori nu am auzit și noi întrebarea aceasta, așa cum iau pus-o lui Isus: Tu dar ce zici? Deja când se pune accentul pe tine, te simți important, și, hmmm...ce oportunitate ai ca să poți fi un învățător, asa-i? Să fim sinceri, toți, absolut la toți ne place și suntem tentați să ne spunem părerea, căci părerea mea este luată ca importantă. Părerea noastră, mă refer cu privire la interpretarea mea a ceea ce este scris.
Și așa de blând am auzit cum Duhul mi-a arătat un alt adevăr: Puțini sunt cei care mă mai vor ca Învățător!
Ispititorul va încerca să schimbe direcția de la ce spune Dumnezeu, prin Cuvântul Său și să pună accentul pe ce spune omul - Tu, tu ce zici?! Asta fiind părerea ta, interpretată față de ce este scris dar care și răspunde beneficiilor noastre.
Ispititorul - Niciodată nu ne va aduce lumină (căci el nu poate, diavolul locuiește în întuneric, el însuși este întuneric) - prin TOT Cuvântul Scripturii - ci, va folosi fragmete prin care să căpătăm beneficiile care ni le dorim, după cele care poftim, după cele care salivăm – așa cum spune Iacov 1:14 BVA Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui dorință păcătoasă, neținând seama căci TU trebuie să rămâi ascultător și plăcut lui Dumnezeu în totalitate. Ispititorul nu ne va aminti că TU trebuie să fii plăcut și ascultător lui Dumnezeu, ci va încerca cu tot alaiul său să ne abată de la voia cea bună, plăcută și desăvârșită a lui Dumnezeu, ca să nu auzim cuvintele pline de iubire și tandrețe ale Tatălui: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” – "Bine, rob bun și credincios".
Să nu fiu interpretată sau înțeleasă greșit căci este rău să fii învățător al Cuvântului, nicidecum, căci El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători Efeseni 4:11.
Ci înșelarea începe când își vor desemna învățători care vor fi solicitați să le prezinte (numai) ce vor ei să audă. 2 Timotei 4:3 BVA. Sau – Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu...Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși, vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși. Matei 24:4,5,24
Este de mare trebuință să fie învățători ai Cuvântului; (fiecare credincios este un învățător, în casa și în familia lui, la locul de muncă, între vecini, etc), de aceea toți trebuiesc să stea în școală instruirii Duhului Sfânt prin Cuvânt ca tot ce vor aduce poporului, sau vor spune celorlalți să aibă efectele găsite în Scripturi(redau câteva exemple):
– După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” Fapte 2:37
– Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Matei 5:16
– De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voiei Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu, întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare cu bucurie. Coloseni 1:9-11
– Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. 1 Petru 2:12
– Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți , prin El, lui Dumnezeu Tatăl. Coloseni 3:17
O interpretarea corectă a Scripturii are nevoie de o relație strânsă cu Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt. O relație armonioasă și autentică, bazată pe a tot ce este scris. O colaborare zilnică cu Duhul Lui Dumnezeu. Înseamnă cunoașterea și deosebirea între ce este bine și rău conform Scripturii, aceasta fiind echilibrul credinciosului – o performanță dobândită în urma dedicării a tot ceea ce iubește. Căci, în orice categorie am vrea să dăm un exemplu de performanță, știm și cunoaștem căci performanța se câștigă cu disciplină continuă, efort, muncă, asumarea responsabilităților; căci performanța sunt rezultatele a tot ceea ce nu numai că ți-ai dorit, ci a alegerilor tale ori de câte ori ți s-a ivit ocazia să te antrenezi. Performanța este claritatea obiectivelor tale și a procesului tău unde ți-ai dedicat timpul, puterea, și pasiunea.
Performanța noastră determină – Rezultatul! Modul în care sunt aplicate abilitățile, cunoștințele și resursele produc un rezultat calitativ sau nu, de aceea modul aplicativ contează enorm.
Nici un ostaş nu rămâne prins în treburile vieţii dacă vrea să-i placă celui care l-a înrolat. Iar când cineva ia parte la o competiţie, nu e încununat dacă nu respectă legile competiţiei. 1 Timotei 2:4-5 BINT09
Cunoștințele reprezintă informația teoretică, abilitățile sunt capacitatea de a o pune în practică, iar resursele susțin procesul de aplicare.
Ce este echilibrul Scripturii?
Echilibrul Scripturii reprezintă o armonia perfectă dintre har și adevăr, combinând cuvântul scris cu aplicarea practică. Ne ajută să evităm extremele precum legalismul strict sau permisivitatea excesivă, oferind în același timp îndrumare morală, înțelepciune divină și pace interioară pentru a înfrunta provocările vieții. Isus este modelul perfect și desăvârșit, El fiind exemplul de la care trebuie să învățăm. Să-I studiem comportamentul, învățătura, pildele, acțiunile, etc.
Nu fi prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept. Pentru ce să te pierzi singur? Dar nu fi nici peste măsură de rău și nu fi fără minte. Pentru ce vrei să mori înainte de vreme? Bine este să ții la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o lași din mână, căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea. Înțelepciunea face pe cel înțelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. Eclesiastul 7:16-20
Mi-a venit în minte imaginea acelui om care merge pe o coardă, viața lui depinzând de ceea ce a învățat și a practicat. Dar totuși trebuie să țină cont de a nu fi prepotent în fața faptului, sărbătorind victoria înainte de a o câștiga. Trebuie să fie vigilent și atent în tot momentul, chiar dacă a căpătat abilitatea de a-și ține echilibrul pe coardă. De fiecare dată trebuie să nu se de-a prea neprihănit și nu a se da prea înțelept, conform versetului de sus, căci astfel s-ar pierde singur, din pricina mândriei sale.
Trebuie avut în vedere, înălțimea, căci cu cât aceasta este mai înaltă cu atât viața este pusă în pericol. Nu este tot una să merg la o înălțime de jumătate de metru, cu a merge la 10, 20, 50 metri! Cu cât învățătura este mai înaltă/profundă cu atât mai mult trebuie aplicat principiul echilibrului.
Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită și nu se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos și de învățătura care duce la evlavie, este plin de mândrie și nu știe nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricați la minte, lipsiți de adevăr și care cred că evlavia este un izvor de câștig. Ferește-te de astfel de oameni. 1 Timotei 3:3-5
Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpățânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuș, nici lacom de câștig mârșav, ci să fie primitor de oaspeți, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat, să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici. Tit 1:7-9
Trebuie să fie un echilibru între Har și Adevăr: Adevărul fără Har duce la legalism, judecată aspră, condamnare și incapacitatea omului de a se ridica la standardele cerute. Harul fără Adevăr riscă să devină o ieftinire a harului, o trecere cu vederea a păcatului, o compromitere morală.
Isus a unit Adevărul cu Harul, formând un echilibru perfect: așezând Adevărul într-un mod care demască păcatul, dar înconjurând persoana cu Har pentru a o ridica și a o transforma.
Exemplul femeii prinse în adulter (Ioan 8), ne lasă un model demn de urmat și de dorit. Isus nu a desființat Adevărul (recunoscând gravitatea faptei prin îndemnul „nu mai păcătui”, El Însuși fiind Adevărul), dar a refuzat să o condamne, oferindu-i Harul și șansa unui nou început. Acest model arată că ele nu se contrazic, ci se completează, Harul devenind resursa prin care Adevărul devine realitate în viața practică.
Isus ne-a arătat cum să echilibrăm balanța formându-ne un echilibru, în așa fel încât nu doar să nu stricăm Legea, ci, să și o împlinim, folosind Adevărul împreună cu Harul.
Pentru aceasta trebuie să cunoaștem bine Tot Adevărul - Cuvântul Său, ca să putem să ne formăm și să dobândim acest echilibru, astfel să știm de fiecare dată să îl folosim. Dar și atunci când credem că am dobândit un echilibru, trebuie să rămânem vegheatori și dependenți în fiecare moment de ajutorul și călăuzirea Duhului Sfânt, care ne va conduce în tot adevărul Scripturii, având o inimă plină de îndurare și milostivă, încetă la mânie, plină de bunătate și credincioșie - Coloseni 3:12-14, astfel fiind păziți de momeala și capcanele vrăjmașului.
Atunci când folosim Cuvântul este ca și cum am merge pe o coardă întinsă. Un echilibru dificil și delicat în același timp, un echilibru între aspirații și realizări, putere și slăbiciune, convingere și fragilitate. Este viața altora în joc, cât și a noastră.
"Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." 1 Corinteni 9:27
"și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi." Tit 2:7,8

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu