El Defensor

 A veces las circunstancias de la vida nos pone frente a situaciones difíciles, y no podemos defendernos y necesitaremos que alguien nos defienda y nos cuide. Todos pasamos por situaciones complicadas en algunos momentos de nuestra vida, porque todos cometemos errores, fallamos, caemos, resbalamos y en esos momentos no somos capaces de sostenernos, no sabemos cómo protegernos ante las acusaciones y los ataques.

¿Quien es nuestro defensor en esos momentos críticos? ¿Quien nos ayuda cuando más lo necesitamos? ¿Sería posible superar la adversidad? ¿Es posible que alguien nos defienda aunque sabría que defendería un culpable?

Hubo momentos en mi vida, cuando me sentí desanimada, abatida, abrumada, sin esperanza y anhelaba la ayuda aunque sabía que en algunos casos yo era la culpable de mi situación y condición. Y Dios siempre estuvo allí, luchando por mí, ayudándome y cuidándome. Sus tiernas palabras me han sostenido y Su palabra alimentado mi alma; Su poder es mi fortaleza contra todo enemigo. Entonces mi ser se calma y la esperanza me fortalece, porque Él, Jesús es mi Defensor! 

¿Quién es el que condenará? Cristo es el que murió; más aun, el que también resucitó, el que además está a la derecha de Dios, el que también intercede por nosotros. Romanos 8:34

Hijitos míos, estas cosas os escribo para que no pequéis. Pero si alguno ha pecado, tenemos un abogado  ante el Padre, a Jesucristo, el justo. Él es la propiciación por nuestros pecados, y no solamente por los nuestros, sino también por los de todo el mundo. 1 Juan 2:1,2

¿Tu a quien tienes?

“No puedo imaginarme estar ante el Dios Omnipotente sin Jesús como mi Defensor.” Cole Brown

Pienso en mi Salvador, en cómo protege y cuida a quienes ama. No los calumnia, no los abandona, los defiende y los ayuda a levantarse para la salvación. Es algo hermoso ¿verdad? Pero ¿Cómo serían nuestras relaciones si actuariamos como Él?

Pretenții și mofturi

 Suntem într-o epoca a secolului unde prosperitatea și abundența face din noi oameni pretențioși și mofturoși. Dacă cândva eram conștienți de harul Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem, astăzi, prea puțin mai aflăm în noi sentimentul profund de recunoștință, căci munca, bunurile și bunăstarea noastră este un dar de la Domnul Dumnezeu.

Iată ce am văzut: este bine și frumos ca omul să mănânce și să bea și să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieții lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui: acesta este un dar de la Dumnezeu. Eclesiastul 5:19,20

Ne comportăm ca și cum totul ni se cuvine, deoarece merităm tot ce e mai bun. Autonomia ne face să credem faptul că tot ce avem este prin meritele și eforturile noastre. De aceea spunem: "merit să am lucrul acesta, sau merit să mă bucur de ce am"! Nu ați spus niciodată sau măcar ați gândit asta? Eu mai sunt ispitită să îmi atribui câte un merit, de aici și meditația aceasta...

Pavel spune în 1Cor. 15:10 " Prin harul Lui Dumnezeu sunt ce sunt", deci, e harul Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce sunt și pentru tot ceea ce am! Dacă mă pot bucura de ceva, dacă am o viață bună de care mă bucur, acesta este un dar de la Dumnezeu, deci nu sunt meritele mele, ci darul Său plin de har dăruit ființei mele.

Însă există un și mai mare rău, aparte de faptul căci credem că avem merite: aceasta este atitudinea de privilegiați fiindcă suntem copii Lui Dumnezeu și mergem înaintea lui Dumnezeu cu această atitudine deoarece ni se cuvine ca El să ne împlinească toate dorințele și mofturile noastre. Iar dacă nu ne rezolvă pretențiile și mofturile noastre ce facem? Ne întoarcem spre alți dumnezei, dumnezei făuriți de noi, după poftele noastre( 2Timotei 4:3), care par să ne de-a tot ce ne dorește inima noastră?!

"Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laț peste toți cei ce locuiesc pe toată fața pământului. Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului." Luca 21:34-36

Nu vorbesc dintr-o perspectivă ca cineva care stă pe un piedestal, ci ca o persoană care se confruntă și luptă cu puterea întunericului. Suntem saturați de lucruri și totuși atât de nemulțumiți, avem atâta confort și totuși atât de obosiți, există atâta cunoștință accesibilă și totuși suntem atât de goi, etc. 

Cristos ne îndeamnă și ne avertizează: " Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva...vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea..."

Într-o variantă spaniolă spune: "Evitați de asemenea ca inimile voastre să se umple/împietrească cu multele lucruri care vi le oferă lumea..."

Este o luptă continuă cu puterea întunericului care încearcă din răsputeri să răpună chiar și pe cei aleși (Matei:24:24), de aceea, trebuie să fiu cu mare luare aminte la mine însumi, dacă doresc să lupt lupta cea bună a credinței până la capăt.

Personal, cred că pot reuși doar având o relație personală, autentică și continuă cu Dumnezeul pe care ni-L prezintă Biblia, iar acesta implică sacrificiu, efort, timp și cunoașterea Celui Autentic, prin toate acestea dezvoltând și învățând cu adevărat să iubesc pe Domnul Dumnezeul meu cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată puterea mea și cu tot cugetul meu și pe aproapele meu ca pe mine însumi. 

Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Ioan 17:3

A fi mulțumitor și recunoscător de tot ceea ce suntem și avem, ține de oportunitatea alegerii! Iar alegerea aceasta depinde doar de mine și de tine.

Conocer implica un proceso

Estaba meditando y mis pensamientos fueron tocados profundamente de una realidad que me estremeció con un par de preguntas que se formaron en mi mente: 

¿Quien piensa en el corazón de Dios? ¿Quien deja de pensar en tener beneficios propios y piensa que hay alguien mas importante, mas grande y mas hermoso que mi persona?

¿Quien vela por los intereses que personalmente no lo beneficiaria?

¿En verdad, cuantos conocen al Dios verdadero? Aún respondiendo a estas preguntas positivamente ¿Como se validaría esa verdad como la verdad verdadera?

A unos, a lo mejor ni los afecta descubrir la verdadera verdad sobre este tema, pero ¿Que pasa con aquellos de nosotros que queremos comprobar si vivimos en la verdad de Dios? Porque la realidad, es nuestra manera de vivir, la verdad es lo que hacemos, no solo lo que decimos. La verdad es probada con nuestros hechos en nuestra manera de vivir ante Dios. Si no, sería vivir un engaño de que creía algo que al final se demostró no ser cierto. ¿No os asusta que nos engañemos, en algo tan importante como nuestro destino final, nuestra vida eterna?

Examinaos a vosotros mismos, si estáis firmes en la fe; probaos a vosotros mismos. ¿O no os conocéis a vosotros mismos? ¿No sabéis que Jesucristo está en vosotros? ¡A menos que no paséis la prueba! 2 Corintios 13:5 Reina Valera 2020

Pensad en vuestra manera de vivir y ved si de verdad mantenéis vuestra fe en Cristo. Haced la prueba y, si la pasáis, es porque él vive en vosotros. Pero si no creéis en Cristo de verdad es porque él no está en vosotros. 2 Corintios 13:5 BLB

Estaba hablando con unos amigos sobre el tema de que no hay nadie que quiera a Dios sin interés... 

Pero, después medité en este tema, y estaba algo frustrada que no pude enseñarle con la Palabra, que si se puede llegar a amar a Dios desinteresadamente. Yo defendía el punto que si se puede llegar a amar a Dios de esta forma. Me quedé días meditando en este tema, y mi corazón fue tocado profundamente con estas preguntas que Dios puso en mi mente...¿Soy uno de los que realmente te conoce?¿Puedo amarte sin buscar mi propio beneficio? Mientras reflexionaba sobre estas preguntas, me vinieron a la mente dos personas (además de Jesús) que nos dejaron un ejemplo de amor profundo, un amor que pone a los demás por encima del amor hacía nosotros mismos: Moisés y Pablo. Un amor tan desinteresado, que estaban dispuestos a perder su eternidad con Dios, para que otros la ganen. Un amor tan hermoso, para que la gloria y el poder del Nombre de Dios sea exaltado ante las naciones, y su nombre quede borrado del libro de la vida, o estar separado de Cristos por amor a sus hermanos (Exodo 32:32, Romanos 9:3).

Wow! Leer sus historías de cuán probada quedó demostrado su amor desinteresado, aprenderemos que esto es lo que Cristo quiso enseñarnos cuando dijo: Un mandamiento nuevo os doy: Que os améis unos a otros; como yo os he amado, que también os améis unos a otros. San Juan 13:34

¿Cuál es el tema principal de esta meditación? 

¿Conocemos a Dios? ¿Realmente le damos espacio a Dios para que podamos conocerlo? ¿Cuánto nos habla Él y cuánto le hablamos nosotros a Él? Parece que nos jactamos de conocerlo sin ofrecerle tiempo a darse a conocer...

Si es así, este conocimiento debe ser puesto a prueba, y solo si supera la prueba es verdaderamente una verdad vivida centrada en Dios. En esto sabemos que nosotros lo conocemos, si guardamos sus mandamientos. 1 Juan 2:3