Faceti-va timp sa ascultati aceast mesaj. Foarte folositor si necesar in viata de credincios.
Mi existencia de vivir es Cristo!
"Un mic ungher unde Dumnezeu îmi vorbeste."
Secretul vieții: Trăiește! Nu doar exista.
Secretul vieții: Trăiește! Nu doar exista.
vineri, 31 ianuarie 2014
Sa iubesti pe aproapele tau
In ultima vreme, am fost cam ocupata; s-a infiintat orechestra in biserica din care fac parte. S-a lucrat intensiv (inca se mai lucreaza, dar intr-un pas sa zicem cu 25% mai putin ca in primele 3luni) si bineanteles daca am afirmat ca am fost ocupata, e pentru ca m-am inscris si eu in oastea "levitilor" care lauda pe Domnul. Pentru aceasta lucrare dau slava Domnului Dumnezeu care a dat biruinta si Ii multumesc pentru ca in fiecare zi ne-a dat intelepciune, pricepere, putere, sprijin si ajutor sa putem invata si sa nu ne lasam invinsi de descurajare. Prin El am fost biruitori, laudat sa fie Numele Domnului Dumnezeului nostru singurul care are toata puterea.
Cum acum lucram cu acel 25% mai putin cred ca o sa profit de acest timp tot pentru lucrarea Domnului, postand noi meditatii la blog. Toata lucrarea care o fac, de orice gen, este spre lauda si gloria Lui Isus Cristos Domnul si Mantuitorul nostru.
Citeam intr-o carte ca dovada dragostei pentru Isus nu este ceea ce spunem, ci ceea ce traim. Si este adevarat, deoarece Isus spune ca "nu oricine-Mi zice Doamne Doamne va intra in Imparatia Lui." (Matei 7:21-27) Isus spune "fapte" nu "intentii". Drumul spre iad este pavat cu bune intentii. (Apocalipsa 3:15)
De aceea vin inaintea Celui care poate sa ma ajute in aceasta privinta: ca ceea ce decid sa fac pentru El, sa le pot duce cu ajutorul Lui la infaptuire, deoarece Dumnezeu este Acela care lucreaza in noi, si ne da dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea. (Filipeni 2:13) Amin.
"Vegheati dar cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca sa iubiti pe Domnul, Dumnezeul vostru." (Iosua 23:11) Iubirea si recunostinta fata de Dumnezeu ne asigura imboldul interior de a asculta de Cuvantul Sau(Iosua 23:6) si de a ramane separati de caile lumii pacatoase. Fiecare dintre noi suntem chemati la iubire si ascultare. Intr-o zi stand inaintea Domnului, si inaltand o rugaciune mai speciala sa spun asa. "Doamne pune dragoste in/intre noi...si ajuta-ma sa iubesc asa cum Tu ma iubesti. E o rugaciune mai speciala ma refer la faptul ca observasem la mine ca in lucrul acesta ma gaseam dificitara atunci cand m-am pus in lumina acetui verset din Iosua 23:11. "Vegheati dar cu luare aminte asupra sufletelor voastre". Ma opresc la prima parte pentru inceput si vreau sa zic ceea ce am descoperit pusa in lumina acestui verset. Depinde aproape 100% de mine sa nu ni se fure iubirea care o am in fiinta mea. De ce zic lucrul acesta? Dumnezeu locuieste in mine, adunci si dragostea Lui locuieste in viata mea, nu? Deoarece Biblia spune in 1Ioan 4:8,16 caci Dumnezeu este Dragoste. Cum este El asa trebuie sa fim si noi in lumea aceasta, iar un verset mai jos, 21 spune ca cine iubeste pe Dumnezeu, iubeste si pe fratele sau. Nu va-ti intrebat de ce ne iubeste atat de mult Dumnezeu, ca a dat pe singurul Sau fiu sa moara pentru un pacatos ca mine? Eu, da! Raspunsul l-am gasit in Geneza, atunci cand ne-a creat. Nu avem nimic de special noi, ca suntem doar o mana de tarana, insa avem ceva divin, ceva care face parte din Dumnezeu, Duh din Duhul Lui. Spune in Geneza ca a suflat suflare de viata si astfel omul s-a facut un suflet viu(Geneza 2:7). El este Viata, nu moarte. Nu suntem sortiti mortii, ci pentru viata vesnica. El ne-a creat sa fim partasi la o viata eterna cu Isus Cristos. Ce minunat lucru, Doamne Iti multumim ca ne-ai creat dupa chip si asemanarea Ta.
Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti - si uitati-va ce spune Isus in Matei 12: 31 " Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". Nu este alta porunca mai mare ca aceasta.
Asa de tainic este Cuvantul Lui Dumnezeu si de adanc, ca ascunde lucruri deosebite care ne ajuta sa mergem pe carari drepte. Doamne Iti multumesc ca de atatea ori ne luminezi si ne descoperi lucrurile care sunte ascunse lumii, insa copiilor Tai ,Tu le descoperi.
"Tine insuti" - adica toti acei care sunt copii Lui, avem acelasi Duh - Duhul Sau - Viata Lui este in noi. El locuieste in vasele acestea de lut. Isus spune ca nu este alta porunca mai mare ca aceasta sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti; este chiar mai mare decat cea dintai porunca care este: Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn. Sau cum zice in Matei 22:39 "asemenea ei", adica a celei dintai; sau cum spune in Galateni 5:14 "caci toata Legea se cuprinde intr-o singura porunca - sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti."
De aceea Dumnezeu nu ne iubeste datorita faptelor noastre, neprihanirii noastre, caci ce sunt astea inainte sfinteniei Lui? Nimic! Ne iubeste caci suntem faptura Mainilor Sale, suntem viata din viata Lui. Ii este greu unui parinte sa isi iubeasca copilul? Sau ii spune cineva iubeste-ti copilul? Nu, deoarece el face parte din el, cum nu l-ar putea iubi? Il iubeste caci ceva din el, e legat de copilul sau. Os din oasele sale. De aceea ne iubeste Dumnezeu, caci suntem din El(1Ioan 5:19). Nu Ii este greu Lui Dumnezeu sa ne iubeasca, caci El este Tatal nostru, si nu I-a fost greu(asta nu inseamna ca nu a suferit) sa Il dea pe singurul Sau Fiu pentru rascumpararea noastra, ca prin Isus sa restaureze ceea ce El a creat la inceput - un suflet viu.
De aceea Isus spune ca porunca aceasta sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti este cea mai mare, fiindca iubind pe aproapele tau, iubesti de fapt pe Dumnezeu. Eu ma iubesc pe mine? Sigur ca da, iubesc ceea ce sunt, ceea ce Domnul a facut din mine, nu iubesc firea pacatoasa, nu, ci sufletul viu care l-am primit prin Cristos. Pretuiesc ceea ce El a pus in mine. Asa cum iubesc ceea ce Domnul a pus in mine, asa trebuie sa vad si in aproapele meu. Aceasi dragoste care El Cristos a pus-o in mine, sa o vad si in aproapele meu, si astfel voi implini toata Legea. Mi-ar luat multe pagini sa descris ceea ce am inteles din aceste versete, insa in rezumat sper ca m-am facut inteleasa.
Revin la partea a doua a versetului din Iosua 23:11. "Ca sa iubiti pe Domnul Dumnezeul vostru".
Dragostea este in noi, iar noi trebuie sa veghem tot timpul cu luare aminte ca lumea sa nu ne biruie. Pentru ca oricine este nascut din Dumnezeu, biruie lumea.(1Ioan 5:4) Deci este lupta , caci nu poate avea o biruinta daca nu exista o lupta asupra unui lucru . Si aceasta lupta o avem in fiecare zi de dus cu faptele firii pamantesi care zi de zi ne pandesc cum sa ne ademeneasca sa nu castigam biruinta, de aceea este nevoie de veghere cu luare aminte. Adica cu atentie, meticulosi in toate lucrurile, ca nu cumva sa dam prilej celui rau sa ne departeze de tinta noastra. Sa iubim pe aproapele nostru. Dragostea Lui Cristos a schimbat viata mea complet. M-a iubit ca am avut vreun merit? Nu! Ci m-a iubit in dragoste Lui de Tata. A facut dintr-un fiu al ratacirii, al pierzarii, copilul Sau. Atunci cand observ ca nu mai iubesc pe aproapele meu cum El ma iubeste, este caci nu am vegheat cu luare aminte si Dumnezeu-Dragostea a scazut si lumea/firea ia amploare. Atunci sa ne intoarcem la izvorul vietii si sa ne adapam din abundenta si atunci cu siguranta vom fi plini de iubire.
Vreau sa termin cu doua versete din 1Ioan 5: 2 - Cunoastem ca iubim pe copiii Lui Dumnezeu prin aceea ca iubim si pazim poruncile Lui.
Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele;"
Asa cum unui tata nu este greu sa isi iubeasca copilul, tot asa noua nu trebuie sa ne fie greu sa ne iubim Tatal, asta implica faptura Mainilor Sale - aproapele.
Apropo, o intrebare - De ce imi este greu sa iubesc, daca Dragostea este in mine? Fiecare sa ne raspundem sinceri in Fata Celui care totul este descoperit. Ati iubi aproapele inseamna sa iubesti pe Dumnezeu.

luni, 11 noiembrie 2013
De Dragul Lui
Un gand mi-a furat atentia cu regulalitate, si m-am oprit sa cercetez care este esenta acestui gand. "Imi place un lucru, nu este pacat, insa, Cristos imi cere sa il las; Il pot lasa de dragul Lui?" M-am oprit si m-am cercetat...ce lucruri imi plac, iar daca Domnul mi-ar cere sa le las, sa le abandonez, mi-ar veni greu sa le las? Nu vorbesc aici de lucruri care sunt pacat...ci de lucruri care ne plac.
Intr-o imprejurare un om a alergat la Isus si L-a intrebat: "Bunule Invatator, ce sa fac sa mostenesc viata vesnica?" Dupa conversatia celor doi, Isus se uita tinta la el, si zice Biblia ca l-a iubit, apoi i-a zis: "Iti lipseste un lucru;" ...vinde, da, si vei avea..."Apoi vino, ia-ti crucea si urmeaza-ma." (Marcu 10:17-21)
Isus ii spune tanarului: - "iti lipseste un lucru". Curios, deoarece Cristos se refera la un lucru si mai jos Biblia zice ca omul acesta s-a mahnit si a plecat intristat de tot, caci avea multe avutii. (Marcu 10:22) Din perspectiva lui Cristos "vinde, da, vino, ia-ti crucea si urmeaza-ma" inseamna un singur lucru, insa pentru noi nu. Acest om pazea legile si poruncile Lui Dumnezeu, si totusi ii lipsea cred eu, ca esenta - dragostea. In 1Corinteni 13, prima pare Pavel spune despre lucrurile care le-as detine si le-as face, totusi daca nu am dragoste, nu imi folosesc si nu sunt nimic. Nimic. Chiar daca acest om a pazit cu strictete poruncile si legile Lui Dumnezeu, insa nu ii erau folositoare pentru a avea viata vesnica. Cristos ii spune ca ii lipseste un singur lucru. Implinim si pazim poruncile Lui, insa toate acestea le fac din dragoste? Sau ca asa trebuie sa fac? Din frica de iad? De ochii celorlalti?...etc.
Sa Il urmez pe Cristos, eu nu trebuie sa detin nici un lucru, deoarece m-ar impiedica sa Il urmez. De aceea Isus ii spune: "vinde, da, vei avea o comoara in cer, nu aici jos, apoi, vino...ia-ti crucea si urmeaza-ma" (personalizarea imi apartine) Urmarea Lui Cristos inseamna lepadare de sine, ascultare si luarea crucii Lui.
In Vechiul Testament Dumnezeu cerea poporului Sau urmarea Legilor, pazirea poruncilor si implinirea lor. (Leveticul 26:3), iar in Noul Testament venirea harului prin Isus Cristos, standardul a fost ridicat la un nivel mult mai inalt in lepadare de sine, ascultare, neprihanire, urmare,sfintire...etc = DRAGOSTE.
Legea ingaduia uneori copiilor Lui Dumnezeu sa isi foloseasca drepturile eu-lui.(Exodul 21) iar plata pacatelor era moartea.
Venirea Lui Cristos a adus pentru noi har(Romani 5:15); iar daca noi am primit harul Sau, va trebui sa lasam sa curga mai departe acest har Matei 5:38-48.
Sunt gata sa las orice lucru mai mare sau mai marunt, doar de dragul Lui si sa Il urmez? Nu pe unde vreau eu, ci pe unde doreste El; nu ce vreau eu, ci ce doreste El... Voi spune: "Te voi urma, dar lasa-ma mai intai...(Luca 9:59,61) sau "...au lasat totul, si au mers dupa El"(Luca 5:11, Luca 9:62)?
Stiti, eu, tu, cunoastem si simtim cand dam sau lasam totul pentru Cristos. Nu putem spune: - "Oh, nu am stiut ca Doamne Tu vrei sa las acel lucru; Doamne, nu stiam ca trebuia sa te urmez pe acel drum, si sa nu merg pe aici pe unde imi place mie? Astfel de intrebari sunt inutile, deoarece cunoastem si simtim ca facem sau nu voia Domnului. De ce Domnul ne cere sa lasam anumite lucruri, care totusi nu sunt pacatoase? Testele dovedesc ceea ce noi detinem, sau ceea ce noi suntem. Sunt plina de dragoste si las totul pentru El, dau dovada de ascultare, si supunere fata de Cel Suveran sau sunt numai o fateta religiosa iar testele scot la iveala ceea ce nu detin si ceea ce nu sunt.
Revin la scopul care cred ca Domnul mi-a dat acest gand : "Imi e indeajuns Cristos de drag ca sa las totul pentru El?"
Imi vine in minte o amintire cand eram la biserica, iar acolo privirea mi-a fost atrasa de sotul meu care statea alaturi de cineva care era mai important ca el, arata mai bine imbracat si aranjat, si totusi privirea mea era atrasa de sotul meu care imi era atat de drag incat cel care statea alaturi era fara semnificatie pentru mine. Pentru mine exista numai el. De ce? Fiindca imi era nespus de drag, ii cunosteam iubirea care o are pentru mine, ii cunosteam caracterul, pasiunile... Oare nu se intampla la fel si cu Cristos? Diavolul mereu va pune alaturi de Cristos ceva care sa iti atraga privirile de la Cel drag. Insa acel lucru va pali considerabil, daca Cristos ne este nespus de drag, incat nimic si nimeni nu ne poate smulge acest dor din pieptul nostru. De dragul Lui suntem gata sa renuntam la tot ceia ce El ne va cere. Chiar si la acele lucruri care adeseori atatea ne plac.
Vorbesc atat de mult de dragostea care o am pentru Domnul meu, insa faptele mele dovedesc lucrul acesta? De dragul Lui sunt gata sa merg si sa Il urmez chiar si pe acolo pe unde circumstantele vor "parea" a fi nefavorabile?
Sa fim cu luare aminte ce spune Pavel in Filipeni 3:7-10" ...dar lucrurile care pentru mine erau castiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos."
"...pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa castig pe Cristos."
Vedeti ca, nu numai lucrurile care erau pentru el un castig le-a pierdut toate pentru El, insa Pavel merge mai departe si afirma chiar ca le socoteste ca un gunoi, stiti de ce? Acele lucruri puse alaturi de Cristos isi pierd valoare, frumusetea, orice ar fi fost, acum, pur si simplu par un gunoi, fata de dragostea si frumusetea Lui Cristos. Pana nu vom il vom indragi pe Isus Cristos atat de mult incat toate sa para desartaciune si gunoie fata de ceea ce gasim in El, nu vom avea perspectiva descrisa de Pavel din aceste versete.
Drag : sentimient de afectiune fata de cineva sau ceva; dragoste, amor, iubire; termen cu care te adresezi unei persoane iubite; care exprima iubirea, pretuirea, care este plin de afectiune: iubit, indragit, scump, dulce.
Cat de drag iti este Cristos? Iti este indejuns de drag ca daca acum ti-ar cere din lucrurile care iti plac, esti in stare sa le lasi si sa faci ceea ce El doreste? Dumnezeu ne va testa dragostea, ascultarea, si supunerea care zicem ca o avem fata de El.
"Doamne, Tu toate le stii, stii ca Te iubesc."
joi, 31 octombrie 2013
Sentimente
Expresarea sentimentelor de foarte multe ori este usoara atunci cand este negativa, si totusi, sa exprimi sentimente pozitive nu este la fel de usor.
Cuprinsi adesea de vartejul acestei lumi ne lasam ademeniti in a da frau liber a tot ceia ce simtim cand suntem ispititi. Ex. : atunci cand esti ranit, cand esti suparat, cand suferi, cand esti nedreptatit, cand situatiile nu sunt favorabile, cand esti manios, influenta anturajului, s.a.m.d. .
Cine biruie si cine pierde? Dragostea sau ura?
Totdeauna vom fi ispititi, insa biruinta va fi castigata doar atunci cand intreaga-mi fiinta este plina de dragostea Lui Dumnezeu.
Emotiile si sentimentele negative care incearca sa isi faca cuibul in inima noastra trebuie sa le supunem lui Dumnezeu.(Ieremia 17:9,10)
De ce? Pentru ca vom fi asaltati de emotii si sentimente negative, insa nu trebuie sa le permitem sa ne controleze. (Efeseni 4:26) Singura modalitate de a experimenta schimbari reale si de durata consta in a fi urmasi credinciosi ai lui Isus Cristos si sa Il lasam pe El sa lucreze in noi.
Decizia de a nu actiona in functie de natura noastra pacatoasa, care doreste sa ne stapaneasca cu emotiile si sentimentele ei negative, nu este decat decizia noastra. (Luca 9:23)
Ori de cate ori ne vom infrunta cu sentimente si emotii negative, nu trebuie sa ne lasam inrobiti spre infrangere, ci trebuie sa ne amintim ca Dumnezeu ne-a dat posibilitatea sa experimentam emotii si sentimente; insa, problema este gestionarea defectuoasa ce o dam vietii noastre emotionale.
2Corinteni 5:17 „Caci, daca este cineva in Cristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi.”

Duhul Sfant ne va ajuta sa raspundem conform voii Lui Dumnezeu in situatiile cand vom fi tentati sa dam frau liber sentimentelor si emotiilor negative care cauzeaza atata rau chiar intre copii Lui. Ca si mie cred ca si voua vi sa intamplat sa spuneti in diferite situati: ce bine era daca taceam, mai bine imi tine-am gura inchisa, cine m-a pus sa vorbesc, daca taceam filozof ramaneam...etc. Raspunsul nu trebuie axat pe ceea ce eu simt, ci pe ceea ce declara Cuvantul Lui Dumnezeu. trebuie sa ne disciplinam sentimentele si emotiile, pentru ca nu toate sunt de folos sau bune.
Iata ce spune Pavel : „-ma port aspru cu trupul meu si-l tin in stapanire...”(1Corinteni 9:27a)
Cum spune-am mai sus, decizia ne apartine noua. Dam frau liber acestor sentimente negative sau reactionam prin puterea Lui Cristos pusa in noi, disciplinandu-ne si actionand conform voii Lui Dumnezeu. Stiu si cunosc caci Duhul Sfant ne va calauzi spre directia buna, insa depinde de noi daca luam aminte sau nu la vocea Lui. Fie ca fiecare dintre noi sa luam bine seama la calauzirea Duhului, si nu a firii pamantesti. (Roamani 8: 12-15)
Acum sa fim sinceri cu noi insine, in aceasta zi ce am exprimat mai mult, sentimente pozitive care aduc mangaiere, zidire, ajutor, binecuvantare, incurajare, pace, dragoste, etc, sau negative care aduc, rani adanci, negativism, suparare, intristare, ingrijorare, pesimism, neiertare, ura, manie...etc. ?! Fiecare sa ne analizam, si vom vedea de cine suntem condusi cel mai mult, de firea pamanteasca, sau de dragostea Lui Cristos, de Duhul Sfant?
David scrie in psalmul 18: 3 " Eu strig: "Laudat sa fie Domnul" si sunt izbavit de vrajmasii mei.
Observati ce minunat lucru descoperim in aceste cuvinte? "Laudat sa fie Domnul" si sunt izbavit de vrajmasii mei. Care vrajmasi? Unul fiind chiar firea-mi pacatoasa cu nenumeroasele ei drepturi, insa calea spre biruinta este asa de usoara. Eu strig cand sunt pusa la incercare, ispitita, laudat sa fie Domnul si sunt izbavita de Cel care locuieste in mine, Isus Cristos; Cel care va detine controlul va fi El si nu eu, si asa voi fi alaturi de El, biruitoare. Amin, asa sa ne ajute Domnul pe fiecare.
vineri, 18 octombrie 2013
Dumnezeu - Dragoste - Eu
Zilele acestea am fost prea ocupata ca sa birui ispitele, sa îmi fac treburile, și multe altele...încât pe buzele mele nu mai erau cuvintele acelea sublime și mărețe ale biruitorului - cuvinte de lauda și mulțumire la adresa Dumnezeului Celui Sfânt.
Asa ocupata am fost sa birui ispitele care năvăleau năprasnic peste ființa mea încât am uitat ca Dumnezeu este alături de mine, arătându-mi calea spre biruință, însa eu nu o observam deoarece luptam, luptam, luptam sa birui, luptându-ma cu pumnul în vânt. În disperarea care îmi cuprindea ființa , neștiind dacă biruiam sau eram biruita, m-am prăbușit la picioarele Lui...atunci mi-a venit în minte cuvintele lui David:
"Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inima și zic: Lucrarea mea de lauda este pentru Împăratul! Ca pana unui scriitor iscusit sa-mi fie limba!" (PS. 45:1)
În fiecare zi Tatăl meu a făcut ceva special pentru mine. Și am înțeles ca Tatăl meu nu se bucura asa de mult de mine ca luptam sa birui ispitele, testele, examenele, încercările, (oricare ar fi ele), cat s-ar bucura când copilul Sau iubit în circumstanțele care par a nu fi prielnice pentru sine, lauda și mulțumirea ii sunt din belșug pentru Cel care face ca toate lucrurile sa lucreze spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu(Rom 8:28). "Fiindcă ma iubește - zice Domnul (PS 91:14), "fiindcă Ma iubești Carmen, ești fiica Mea, și toate lucrurile care ție îți par nelogice și adesea prea de tot, este ca sa te desăvârșesc." 1Petru 5:10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi putina vreme, vă va desăvârși, vă va întări, va va da putere și vă va face neclintiți.
"Ție poate îți scapă uneori lucrurile de sub control fiica Mea, însă Mie - Niciodată!"
Prin ceea ce trecem, este, caci El lucrează în noi, o greutate veșnică de slava. Mărit să fie Domnul! (2Corinteni 4:17)
Nu știe El ce face? Trebuie sa ii zic eu ce trebuie sa facă? Oare nu știe Atotstiutorul a toate ce este cel mai bun pentru mine? Trebuie sa Îl implor sa dea la o parte ispitele necruțătoare, suferință, îndoială? Ne dorim un drum fără obstacole, fără nedreptăți, fără suferință, fără ispite, dar, oare, Cristos a avut sau ne-a trasat o astfel de cale? Satan este acela care ne oferă scurtături către atingerea scopurilor, nu Cristos. Evrei 2: 18 Și, prin faptul ca El insusi a fost ispitit in ceea ce a suferit, poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi.
"Fiindca ai pret in ochii Mei - Te iubesc cu o iubire vesnica" - aceste cuvinte ale Lui Dumnezeu ma leaga de dragostea Sa, ca sa pot infrunta, sa birui orice circumstanta, chiar daca soarele se va intuneca, cerul va tace, intunericul va domni, soapte straine imi vor zice ca sunt parasita de Dumnezeu, eu Carmen, fiica Marelui Imparat imi incredintez soarta in Mana Tatalui meu! Dar nu ma opresc aici, ci vestesc bunatatea Lui, dragostea si indurarea care necurmat ma vor insoti pana la capat.
Psalmul 55:22 Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, si El te va sprijini. El nu va lasa niciodata sa se clatine cel neprihanit.
Corinteni 4:8 Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtorare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti;prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati.
Asa ocupata am fost sa birui ispitele care năvăleau năprasnic peste ființa mea încât am uitat ca Dumnezeu este alături de mine, arătându-mi calea spre biruință, însa eu nu o observam deoarece luptam, luptam, luptam sa birui, luptându-ma cu pumnul în vânt. În disperarea care îmi cuprindea ființa , neștiind dacă biruiam sau eram biruita, m-am prăbușit la picioarele Lui...atunci mi-a venit în minte cuvintele lui David:
"Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inima și zic: Lucrarea mea de lauda este pentru Împăratul! Ca pana unui scriitor iscusit sa-mi fie limba!" (PS. 45:1)
În fiecare zi Tatăl meu a făcut ceva special pentru mine. Și am înțeles ca Tatăl meu nu se bucura asa de mult de mine ca luptam sa birui ispitele, testele, examenele, încercările, (oricare ar fi ele), cat s-ar bucura când copilul Sau iubit în circumstanțele care par a nu fi prielnice pentru sine, lauda și mulțumirea ii sunt din belșug pentru Cel care face ca toate lucrurile sa lucreze spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu(Rom 8:28). "Fiindcă ma iubește - zice Domnul (PS 91:14), "fiindcă Ma iubești Carmen, ești fiica Mea, și toate lucrurile care ție îți par nelogice și adesea prea de tot, este ca sa te desăvârșesc." 1Petru 5:10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi putina vreme, vă va desăvârși, vă va întări, va va da putere și vă va face neclintiți.
"Ție poate îți scapă uneori lucrurile de sub control fiica Mea, însă Mie - Niciodată!"
Prin ceea ce trecem, este, caci El lucrează în noi, o greutate veșnică de slava. Mărit să fie Domnul! (2Corinteni 4:17)
Nu știe El ce face? Trebuie sa ii zic eu ce trebuie sa facă? Oare nu știe Atotstiutorul a toate ce este cel mai bun pentru mine? Trebuie sa Îl implor sa dea la o parte ispitele necruțătoare, suferință, îndoială? Ne dorim un drum fără obstacole, fără nedreptăți, fără suferință, fără ispite, dar, oare, Cristos a avut sau ne-a trasat o astfel de cale? Satan este acela care ne oferă scurtături către atingerea scopurilor, nu Cristos. Evrei 2: 18 Și, prin faptul ca El insusi a fost ispitit in ceea ce a suferit, poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi.
Observați caci totdeauna Cristos poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi. Poate, doar sa vrei.
Cristos a suferit ceea ce noi niciodata nu vom putea sa intelegem cu mintea aceasta sacrificul care l-a facut din dragoste pentru noi...atunci cand suferea, sa luam un exemplul - cel mai infiorator dar totusi cel mai iubitor act de iubire - Golgota.
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?( Matei 27:46b)
"Fiul Meu preaiubit" rosteste Tatal in unele imprejurari( botezul Lui Isus, pe munte la schimbarea la fata) "in Tine Imi gasesc toata placerea mea".(Marcu 1:11) Si totusi cerul tacea atunci cand Fiul preiubit suferea, iar satan sunt sigura ca era acolo prezent sa Il ispiteasca prin mii de soapte. Insa dragostea care Il lega de Tatal a fost atat de puternica caci evanghelistul Luca relateaza cuvintele care dovedesc lucrul acesta. "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul"(Luca 23:46) Tata si Fiu, legati in dragoste desavarsita.
Atunci cand soarele s-a intunecat, si intunericul domnea, Isus striga la Dumnezeu, insa cred ca in acele momentele ingrozitare s-a increzut in cuvintele Tatalui Sau : "Tu esti Fiul Meu preiubit..." iar Fiul Isi dovedeste dragostea si increderea chiar daca nu vedea, sau auzea nimic, dar simtind- I dragostea de Tata; priviti raspunsul Fiului: "Tata, in Mainile Tale Imi incredintez duhul"! Un tablou perfect a iubirii. Tata - Fiu - Omenire.

De aceea lucrarea mea de lauda este pentru Cel care ma iubit si ma iubeste; zi de zi imi arata dragostea Sa prin dovezi clare ca am pret in ochii Lui, modelandu-ma dupa planul Sau. Care lucrare? Orice activitate poate fi o lucrare de lauda pentru El; orice munca, orice realizare, orice lucru ar fi el , sa exprime pretuirea care o am pentru Dumnezeu. Daca Tatal meu zi de zi face ceva special pentru mine, de ce atunci nu as face si eu ceva special pentru El?!
Poate te intrebi ce poti face tu sau eu sa fie special pentru Dumnezeu? El da, a facut lucruri extraordinar de speciale, precum, a dat pe singurul Sau Fiu sa moare pentru noi(Ioan 3:16), ne-a dat un Mangaitor - Duhul Sfant(Ioan 14:16) ne-a dat pace din pacea Sa(Ioan 14:27), har dupa har ( Ioan 1:16,17), ne-a iubit intai, inainte, fara sa fi meritat(1Ioan 4:19), bunatate, protectie, calauzire, ajutor...si mule binecuvantari care trecem asa de multe ori ca fiind ceva normale. Pot face totul special pentru Tatal meu. Atata cat dragostea ma leaga de El, voi face chiar si din cele mai marunte lucruri, ceva special pentru El. Chiar si suferintele sau ispitele le pot transforma in dovezi ale iubirii mele. Sa dau exemplu ca sa nu ramanem undeva colapsati, si sa ne intrebam, care lucruri sunt speciale pentru Dumnezeu. I-au exemplul meu: toata ziua sunt acasa, ma ocup de lucrurile casei, ale copiilor, ale sotului, invat un instrument, citesc Cuvantul, studiez, dau ajutor celor care au nevoie, sufar, sunt lovita, intristata...etc. Toate acestea le fac/le rabd din toata inima, ca pentru Domnul, deoarece slujirea mea/suferinta sunt inchinate Domnului Cristos. (Coloseni 3:23,24)"Fiindca ai pret in ochii Mei - Te iubesc cu o iubire vesnica" - aceste cuvinte ale Lui Dumnezeu ma leaga de dragostea Sa, ca sa pot infrunta, sa birui orice circumstanta, chiar daca soarele se va intuneca, cerul va tace, intunericul va domni, soapte straine imi vor zice ca sunt parasita de Dumnezeu, eu Carmen, fiica Marelui Imparat imi incredintez soarta in Mana Tatalui meu! Dar nu ma opresc aici, ci vestesc bunatatea Lui, dragostea si indurarea care necurmat ma vor insoti pana la capat.
Psalmul 55:22 Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, si El te va sprijini. El nu va lasa niciodata sa se clatine cel neprihanit.
Corinteni 4:8 Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtorare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti;prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati.
joi, 10 octombrie 2013
Podoabe - Lumesti sau sfinte?
1 Petru 3: 3-4
Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in împletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor,
ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

Podoabe. Ce inseamna aceasta pentru lume? Dar pentru mine?
Acest gand, Dumnezeu mi l-a adus intr-o zi, apoi m-a indemnat sa ma uit putin in jurul meu. Tot mai multe bijuterii, moda, obiecte ciudate sau mai putin ciudate, care sunt folosite pentru asa zisa"infrumusetere". O persoana frumoasa pe dinauntru este frumoasta si pe dinafara, ne avand nevoie de alte lucruri pentru a se infrumuseti. Persoana aceea este frumoasa pentru ca este frumoasa pe amandoua laturi. Hai sa dau un exemplu ce tocmai mi-a venit in minte...o oglinda arata ceea ce defapt suntem, nu ceea ce nu suntem. Oglinda este simpla, lucioasa, curata, insa atunci cand tu te expui in fata ei, ia va reflecta ceea ce tu esti, nu ceea ce ia este. Oglinda a fost schimbata si de aceea asa de multi isi permit sa fie altfel precum ne cere Cuvantul Lui Dumnezeu, punand pret pe lucrurile de afara si cele care ar trebuie sa le avem precum bunatatea, dragostea, chibzuinta, curatia, blandetea, pacea, bucuria, curajul, credinciosia, intelepciunea...etc. De ce spun lucrul acesta? Cati dintre noi ne mai punem in fata Cuvantului lui Dumnezeu, sa ne privim ce suntem, si cum suntem?! Cuvantul(oglinda) Domnului va arata ceea ce noi suntem. Daca vom purta in noi valorile Lui, asta va arata, dar daca vom fi plin de egoism, de iubire de sine, de...orice lumesc, nu va arata decat ceea ce defapt suntem cu adevarat. Fiecare cand se pune in fata Celui Sfant, este cu neputinta sa creada ca arata suficient de curat, sau mai bine zis, nimeni cand sta in fata Domnului.
Daca inainte cei lumesti cautau cu ce sa isi infrumuseteze exteriorul si sa isi arate "farmecele incantatoare", de ce tot mai mult si cei credinciosi arata astazi ca si cei lumesti? Raspunsul este atat de simplu, insa asa de dureros. Daca Cristos locuieste in mine, asta va reflecta fiinta mea, daca nu, voi reflecta ceea ce am in mine, iubirea de lume, sau de a fi ca lumea. 1Ioan 2:15 Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in el.
Biblia ne spune caci noi suntem Templu Duhului Sfant(1Corinteni 6:19). Ne-am gandit vreodata fara graba, cum arata locul unde locuieste Dumnezeu? In Scriptura locasul Domnului este descris ca un loc de o imensa frumusete, splendoare, si bineanteles sfant! Atat in Vechiul Testament cat si in Noul. Oare poate Cristos locui intr-un loc murdar(pofte stricate, ura, minciuna, iubire de sine, de bani...si atatea lucruri ale faradelegii), lipsit de orice frumusete? Nicidecum! Nu pot umbla sa implinesc poftele trupului si totusi sa cred ca Cristos locuieste in mine. Cristos este Sfant. Duhul Sfant este precum isi are numele. Dumnezeu este Sfant. Multi declara ca-L cunosc, ca-L slujesc pe Dumnezeu, insa stiti unde se vede diferenta? Diferenta este ascunsa in taina launtrica a inimii lor. Matei 15:19 Caci din inima ies gandurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele.
Daca caut sa fiu ca lumea, este caci asta am in inima - lumea, nicidecum - Cristos.
"Cristos se uita la inima", atat de mult am auzit scuza aceasta,(am folosit-o si eu candva) insa este un pretext ca sa iti desfati propriile tale dorinte, nicidecum un adevar intreg. Am zis un adevar intreg, deoarece este o samanta de adevar in aceasta expresie "Cristos se uita la inima". Stiti cand se uita Cristos la inima si nu la exterior? Doar atunci cand noi nu am avut a face cu El; se uita atunci cand nimeni din jur nu vede nimic de pret in tine, insa El Mantuitorul milos se opreste in dreptul nostru si ne iubeste asa cum suntem, ne intelege, ne ajuta, ne sfatuieste, ne iarta, ne mantuieste fara plata...etc. Odata fiind copii Lui (tine-ti cont ca am devenit copii Lui de buna voie, nimeni nu ne-a silit sa Il urmam) El Dumnezeul Sfant, nu se uita doar la inima, El se uita si la faptele noastre. (Apoc. 3:15) Domnul zice "fapte" nu "intentii". Iar adevarata dovada a dragostei pentru Cristos nu este ceea ce noi spunem sau dorim sa facem, ci ceea ce traim sau dovedim cu faptele noastre. Daca inima va fi curata si sfantita, exteriorul va arata la fel. (Matei 23: 26 ...Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, pentru ca si partea de afara sa fie curata.) Insa mai este un fel de oameni care par a fi sfinti insa nu sunt, ...pe din afara va aratati neprihaniti oamenilor, dar pe dinauntru sunteti plini de fatarnicie si de faradelege. (Mat. 23:28)

Am gasit un verset care mi-a intarit cele scrise mai sus: Psalmul 45:13 „Fata imparatului este plina de stralucire inauntrul casei imparatesti; ea poarta o haina tesuta cu aur.„
Noi suntem copii Lui Dumnezeu, El este Tatal nostru. Asa-i? Bun, daca asa este, Dumnezeu este Imparatul imparatilor, si Domnul domnilor(Apoc. 19:16), atunci noi ce suntem daca suntem copii Lui? Fii si fiice ai Imparatului. Aleluia! Acum sa fim atenti la versetul de mai sus din Psalmi. "Fata Imparatului", adica eu Carmen (poti pune si tu numele tau daca crezi ca esti fiu/fiica a Dumnezeului Sfant) "sunt plina de stralucire", unde? Unde spune versetul ca fiica imparatului este plina de stralucire, afara sau inauntru? "Inauntrul casei imparatesti". Vedeti schimbare care a avut loc in vremea ce o traim? Toti mai multi credinciosi, se lasa amagiti de cel rau, si dezbraca "haina tesuta cu aur" care Cristos le-a daruit-o ca sa o poarte inauntrul casei imparatesti, si imbraca o haina exterioara care "pare" a fi mult mai stralucitoare. Isus a fost si el ispitit de diavolul ca sa dezbrace haina divina cea imparateasca pentru stralucirea lumii acesteia. (Matei 4:8-10) In schimb a ales sa imbrace haina imparateasca tesuta cu aur; firele de aur tesute in haina sunt, credinciosia, dragoste, bucuria, pacea, adevarul, bunatatea, smerenia, evlavia, mila, indelunga rabdare, facerea de bine, blandetea, infranarea poftelor, neprihanirea, (Gal. 5:22,23 , Efes 5:9, Col 3:12, Iacov 3:17, 1Cor 13:4--7, si multe altele).
Stiti din ce este tesuta haina care ti se ofera asa de ieftin? Doar un singur lucru ti se cere, ca sa o poti avea, sa te inchinii stapanului acestei lumi care este diavolul; si totusi ti se pare mai buna decat cea daruit-o Cristos?!
Galateni 5:19-21
Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,
inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neantelegerile, dezbinarile, certurile de partide
pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.
In zilele care le traim, principiile, regulile lumii au patruns in Biserica. Am devenit stapaniti de deprinderile ei...iar valorile noastre sunt murdarite de lume, prin a cauta sa ne implinim propriile pofte numindule asa zise "binecuvantarile Domnului". Nu credeti ca este timpul si vremea potrivita ca cei sfinti sa se sfinteasca si sa se vada clar lucrul acesta? Nu credeti ca e momentul potrivit sa ne ridicam in capul oaselor si sa luam sabia Domnului(Cuvantul) si sa aparam valoriile sfinte asa cum sunt lasate in Scriptura? Trebuie sa incepem curatirea incepand dinauntrul nostru ca exteriorul sa fie si el curat. „Deci fiindca avem astfel de fagaduinte, preaiubitilor, sa ne curatam de orice intinaciune a carnii si a duhului si sa ne ducem sfintirea pana la capat, in frica de Dumnezeu.”(2Corin 7:1)

Trebuie sa ne ingrijim trupul exterior; trebuie sa il hranim, sa il ingrijim, sa il spalam, sa fim curati, caci acest trup este templu unde locuieste Dumnezeirea. (Efeseni 5:29) Insa prioritatea noastra trebuie sa fie ingrijirea de partea dinauntru, caci daca vom avea grija ca partea dinauntru sa fie curata, exteriorul va reflecta comoara ce o purtam - Isus Cristos!
Ce vad cei din jur la mine? O persoana la fel ca si ei sau diferita/sfanta?
Trebuie sa facem ceea ce Pavel scria Corintenilor:
Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege? Sau cum poate sta impreuna lumina cu intunericul?
Ce intelegere poate fi intre Cristos si Belial? Sau ce legatura are cel credincios cu cel necredincios?
Cum se impaca templul lui Dumnezeu cu idolii? Caci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui si voi umbla in mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu.”
De aceea: „Iesiti din mijlocul lor si despartiti-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de ce este necurat, si va voi primi.
Eu va voi fi Tata, si voi Imi veti fi fii si fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”(2Corin 6: 14-18)
Eu sunt fiica Marelui Imparat, si vreau sa raman astfel pana cand ma voi intanli cu Tatal meu. Curata, sfanta, neantinata cu lumea, departandu-ma de tot ceea ce m-ar putea impiedica sa imi vad parintele iubit. Psalmul 45:13 " Fata imparatului este plina de stralucire inauntrul casei imparatesti; ea poarta o haina tesuta cu aur."
Dar tu, ce doresti? Iubesti tu pe Domnul Dumnezeu sau iubesti mai mult "podoabele stralucitoare" ale acestei lumii? Te atrage mai mult sfintenia Domnului sau implinirea-ti poftelor trupesti? Cu toti putem sa analizam vietiile prin astfel de intrebari, si daca vom fi sinceri cu noi insine vom descoperii daca lumea mai are ceva in noi, sau apartinem intru-totul Celui Sfant.
Sa ne ajute Domnul( El ne ajuta, insa noi refuzam ajutorul de multe ori increzandu-ne in propriile puteri) sa ne impodobim cu podoabe sfinte, nu cu cele care se impodobesc cei din lume.

joi, 6 iunie 2013
Fiecare Pacat - O Rana
Intr-o dimineata, fiind la rugaciune iata ce mi-a descoperit Domnul in conversatia noastra... "Prietenia Domnului este o arma pentru credincios. Pe cand prietenia lumii este arma diavolului.
Nu va lasati inselati; fiti vegheatori, caci fiecare "placere de o clipa" este o rana profunda in sufletele voastre, si un avantaj pentru diavol."
Am meditat mult la lucrul acesta... Fiecare pacat - o rana. Cu adevarat asa este! Mi-am adus aminte ca candva am fost exact ca si omul din pilda Samariteanului.(Luca 10:30-35) Cazuta intre talhari, dezbracata, jefuita de tot ce aveam, batuta zdravan si abandonata in agonia morti. Dar, Smariteanul m-a vazut si I s-a facut mila de mine. S-a apropiat mi-a legat ranile, a turnat balsam divin, m-a purtat pe brate si m-a dus la loc de adapost. Astazi sunt la adapostul aripilor Sale. O, Isuse iti multumesc, nu meritam... ceea ce sunt astazi e datorita harului si milei Tale! Numai prin jertfa Ta am intrare la Tatal. Te laud caci sunt lucrarea Mainilor Tale. Vrednic este Samariteanul cel milos.
Este cu neputinta sa nu gresim trecand prin aceasta lume, insa avem la Tatal un Mijlocitor. Sa ne pocaim imediat, sa cautam curatirea in jertfa Domnului Cristos, si sa nu mai facem. Sa ne departam de orice faradelege. Ajuta-ne Doamne Dumnezeule!

2Timotei 2:19b
„Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege!”
Astazi Cristos mai leaga, mai vindeca rani. Vino la El ca sa te vindece si sa faca din tine un om sanatos si puternic. Nu ai nevoie de Cristos ca Samaritean care sa iti lege/vindece ranile? Eu inca mai am nevoie...
"Astazi venim in smerenie si pocainta, Doamne sa ne vindeci ranile. Am pacatuit impotriva Ta, si numai impotriva Ta. Modeleaza-ne si fa-ne oameni puternici in Tine care sa biruiasca raul facand binele.
Avem nevoie de sanatate sufleteasca, o Tata ai mila si vindeca-ne, te rugam. Amin!"
Ieremia 33:6
„Iata, ii voi da vindecare şi sanatate, ii voi vindeca si le voi deschide un izvor bogat in pace şi credinciosie.
miercuri, 24 aprilie 2013
Cu El... la bun sfarsit!
...tot ce începe, duce la bun sfârșit. Psalmul 1:3b
În 25 Ianuarie 2013 m-am înscris la un plan de citire a Bibliei în 90 de zile, nesilită de nimeni, cu dorință de a investi timpul meu în ceva ce este atât de valoros – Cuvântul Vieții.
De ce aștern aceste gânduri aici? Nu este ca să mă laud, sau să mă mândresc, deși sunt bucuroasă și împlinită; vreau să mulțumesc Domnului pentru căci numai cu ajutorul Lui am putut duce la bun sfârșit acest plan de citire a Bibliei în 90 de zile și să rămână ca o aducere aminte pentru mine, că orice lucru important și valoros necesită sacrificiu, timp și devotament dacă vrei să te bucuri de roade.
În 25 Ianuarie 2013 m-am înscris la un plan de citire a Bibliei în 90 de zile, nesilită de nimeni, cu dorință de a investi timpul meu în ceva ce este atât de valoros – Cuvântul Vieții.
Deși eram hotărâtă sa duc la bun sfârșit aceasta lucrare și cu toată seriozitatea, totuși în inima mea aveam o îndoială: "voi reuși?"
Nu m-am încrezut în puterea mea ci, m-am bizuit pe puterea Dumnezeului meu, iar El, a fost credincios, ajutându-mă ca ieri, 23 Aprilie 2013, să închei acest plan, fiind in ziua 89.
De ce aștern aceste gânduri aici? Nu este ca să mă laud, sau să mă mândresc, deși sunt bucuroasă și împlinită; vreau să mulțumesc Domnului pentru căci numai cu ajutorul Lui am putut duce la bun sfârșit acest plan de citire a Bibliei în 90 de zile și să rămână ca o aducere aminte pentru mine, că orice lucru important și valoros necesită sacrificiu, timp și devotament dacă vrei să te bucuri de roade.
Sincer au urmat zile în care era o adevărată provocare să termin și să fiu mereu la zi. Felul meu competitiv oarecum ma ajutat, dar chiar cu această latură pozitivă și de ajutor, am întâmpinat zile cu multe ispite și piedici din partea celui rău ca să nu fiu la zi, însă Dumnezeu mereu a fost lângă mine, încurajându-mă și dăruindu-mi putere să biruiesc ispita și să dau la o parte piedicile. Avem în minte un Cuvânt prin care cred că Duhul Domnului nu numai mă încuraja ci mă și impulsiona în direcția corectă și bună: alegerea ta demostrează ce iubești. Îmi răsuna în minte cuvintele lui David din Psalmul 119, un Psalm care de altfel este mi favorito.
"Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc." vs 47
"Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. vs 97
"eu iubesc poruncile Tale, mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat". vs 127
"Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale" vs 159
"Sufletul meu ține învățăturile Tale și le iubesc mult de tot!" vs 167
Slăvit și glorificat să fii Tu, Doamne, tăria și ajutorul meu. Tot meritul este numai al Tău, și toată cinstea Ți se cuvine doar Ție Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru căci mi-ai vorbit prin Cuvântul Tău, căci m-ai mustrat, m-ai încurajat, m-ai călăuzit și m-ai îndreptat.
”Strâng cuvântul Tau in inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” Psalmul 119:11
”Strâng cuvântul Tau in inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” Psalmul 119:11
Mulțumesc, mulțumesc din inimă Doamne Dumnezeule! Te laud și mă închin Ție, Domnul și Mântuitorul meu!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)