.jpeg)
„Nu mă voi clătina niciodată!”
Doamne, prin bunăvoința Ta mă așezaseși pe un munte tare,
dar Ți-ai ascuns Fața și m-am tulburat. Ps. 30:6-7
En mi prosperidad dije yo:
«No seré jamás conmovido»,
porque tú, Señor, con tu favor
me afirmaste como a monte fuerte.
Escondiste tu rostro, fui turbado. Sal. 30:6-7
De ce-ai lăsat o Doamne, ca robul Tău să fie iar smerit?
De ce am fost lăsat să eșuez din nou cumplit?
De ce-am uitat că zilnic bunătatea Ta ma întărit?
De ce am neglijat și-n forțe proprii eu m-am încrezut?
O clipă doar Tu Ți-ai întors privirea
Și robul Tău e tulburat, sa clătinat.
Tu m-ai lăsat din nou să văd, să știu și să cunosc
Că tot ce-i bun în mine, ești doar Tu, o Domnul meu Cristos!
Tu, o Doamne, numai Tu în a Ta bunăvoință
Mă așezase-i cu favoare pe un munte tare
Să nu mă clatin, nici să fiu înfrânt,
În slăbiciunea mea, Tu era-i Cel tare și puternic!
Nu pot să îmi ridic privirea să te privesc o sfânt Isus...
Ci doar mă tângui, mă smeresc
Și-mi plâng vinovăția..
O iartă-mi Doamne, tot ce Ți-am greșit!
Ce ar fi ființa mea fără de harul Tău
Ce aș face Doamne fără de puterea Ta
Cum aș putea fără de iertarea Ta
Să pot păși alături de prezența Ta?
Cât de măreț, sublim și glorios
Este Mântuitorul care s-a jertfit
Ca un păcătos ca mine
Să fie zilnic mântuit!
Slăvit să fii, al nost Răscumpărător Isus!
Am meditat la bunătatea Lui Dumnezeu, la puterea Lui care ne susține în fiecare zi, și la dragostea Lui care ne povățuiește zilnic în umblarea noastră pe căile Lui, și m-am cutremurat. Ce ar fi ființa mea fără de tot ce este El?!
Uneori în stările noastre prospere spirituale, spunem exact ca și psalmistul: Nu vom mai fi niciodată șovăielnici, nesiguri, clătinați! E nevoie doar de o clipă în care Domnul să Își ascundă Fața, și ne tulburăm; vedem cum impuritățile firii pământești ne tulbură, adică scot la iveală ceea ce suntem fără El. Neputința împliniri binelui devine un drum anevoios și greu. Iar slăbiciunile te copleșesc, te secătuiesc de tot ce ai mai bun.
Ce facem în astfel de situații? Alergăm în brațele Tatălui recunoscând că fără de jertfa Fiului Său nimic nu suntem? Sau, fugim departe de Fața Lui? Și mai este o variantă: să nu faci nimic, să fii indiferent de dragostea și sfințenia Lui, și păcatul să fie o normalitate în trăirea vieții.
Alegerea ne aparține. Fie să putem zice:
Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta.
Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! Mica 7:7, 8 (VDC)
