Yeshua trăiește în mine

"Un mic ungher unde Dumnezeu îmi vorbeste."
Secretul vieții: Trăiește! Nu doar exista.

miercuri, 7 februarie 2018

Nu ești singur în necazul tău

„Degeaba mi-am curățat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăție” (Psalmul 73:13).
Scriitorul acestui psalm, Asaf, era confuz din cauza suferințelor sale, mai ales când se uita la viața ușoară a oamenilor nelegiuiți din jurul său. El aproape a alunecat într-o groapă a necredinței, gata să-l acuze pe Dumnezeu că l-a părăsit, că era indiferent. De fapt, era cât pe ce să renunțe la luptă de tot.

Acest om evlavios probabil că s-a gândit: „Am trăit corect și am îndurat greutăți tot acest timp pentru nimic. Toată sârguința mea a fost în zadar. Am fost credincios să-L laud și să studiez Cuvântul Său și toate aceste probleme și supărări nu au nici o noimă. Ce rost mai are să continui?”

Preaiubitule, când au loc dezastre și încercări vin în calea ta, trebuie să ai foarte mare grijă. Când jelești, e necesar ca să îți păzești inima de alunecare.

Dacă tu personal nu ești în situația lui Asaf, poate cunoști pe cineva care este. Poate o rudenie, sau un prieten, sau un membru în biserica ta trece prin mari dificultăți. Când observi suferința acelor oameni neprihăniți, poate întrebi: „De ce, Doamne? Cum poți Tu să permiți acest lucru să se întâmple?”

Asaf s-a dus la templu să se roage. La fel, când vine timpul tău de jelire sau suferință, trebuie să te duci în locul tău secret de rugăciune. Retrage-te singur cu Dumnezeu și plângi din toată inima ta înaintea Lui. El va înțelege.

Duhul Sfânt a vorbit lui Asaf: „Da, Tu-i pui în locuri alunecoase și-i arunci în prăpăd” (versetul 18). Asaf și-a dat seama: „Nu eu sunt cel care alunec, cei răi sunt acei care alunecă direct în prăpăd.”

Când Asaf a început să vadă imaginea de ansamblul, s-a bucurat: „Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire” (versetul 26). El putea spune: „Da, puterea mea e din ce în ce mai mică iar eu trec printr-o grea bătălie dar nu sunt singur în luptele mele. Am un Tată iubitor în cer care veghează asupra mea!”

Autor: David Wilkerson

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

✡ Comemorarea Victimelor

✡ Astăzi este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Îmi este atât de recentă amintirea vizitei mele la Ierusalim, la Yad Vashem. Încă mă trec fiori reci, și mi se strânge stomacul privind expoziția celor petrecute, a unui documentar, film despre Holocaust.
De când m-am întors din Israel, am studiat unele subiecte care mi-au atins inima și unele care mi-au stârnit interesul.
Holocaustul este o temă studiată(puțin) și foarte sensibilă pentru mine, deoarece atrocitățile inumane a cum a fost tratată ființa umana mi-au marcat adânc ființă.

Să ne amintim! Este îndemnul unei rugăciuni evreieşti, pentru ca tragedia Holocaustului să nu se mai repete niciodată şi omenirea să nu uite ce înseamnă umanitatea. 
Holocaustului i se adaugă şi peste cinci milioane de alte victime ale atrocităţilor naziste. Au fost ucişi în total 1,5 milioane de copii.

Bine ar fi să nu uităm! Bine ar fi să fim atenți la motivațiile, sentimentele care marchează diferența dintre bine și rău. Dintre a fi om, sau "bestie", dintre a iubi și a urî.
În spatele tuturor acțiunilor totdeauna este o motivație, un sentiment, un interes.
Pentru a fi colaboratori pentru o comunitate, o viață, o lume mai bună trebuie să avem sursa de alimentație bună. Și nu este altă sursă bună decât Dumnezeu.
Alimentați din El, sursa dragostei desăvârșite, vom avea motivații corecte, bune, sănătoase, dar și pline de iubire.
La comemorarea victimelor Holocaustului, în afară de o amintire răvășitoare, dureroasă și tragică, care mă copleșește pentru toți cei care au avut parte de acest groaznic coșmar, mă rog pentru vindecarea rănilor produse de "omul fără Dumnezeu".
Avem/și au nevoie de Dumnezeu în aceast proces, pentru a avea reușită.
Omul cea mai minunată și interesantă ființă, și totuși capabilă să provoace atâta durere și distrugere a ceea ce este frumos și bun...
Să nu dăm vina pe Dumnezeu când noi suntem cei care decidem ceea ce facem... Există un Holocaust în istorie deoarece unii au decis să ucidă, să urască. Însă au fost și oameni care au decis să își riște viața pentru viața altuia. În aceași epocă, în aceiași cultură.
Istoria este formată de un "astăzi" trăit de noi.
De aceea haidem să acționăm bine astăzi, ca să scriem o istorie plină de evenimente ce vor umple inimile urmașilor de respect și mândrie a ceea ce noi azi am făcut. Lucruri care aduc pace, bucurie, încredere, dragoste.
Acestea toate se rezumă pentru mine, în a trăi cu Dumnezeu pentru oameni. 

miercuri, 10 ianuarie 2018

Gânduri

Gânduri...
Suntem definiți de faptele noastre ceea ce suntem. Dar dacă am merge un pic mai departe decât faptele noastre, la gânduri, am putea spune că ceea ce arătăm/înfăptuim este chiar ceea ce suntem, ce se vede?
Și Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţișarea și înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii , dar Domnul Se uită la inimă .” 1Samuel 16:7 VDC
Împlinirea Legii se vedea în afară, dar a venit Mesia, și a dus lucrurile mai profund decât și-au dorit poate oameni. Pentru că omul privește și vede doar partea exterioară, dar Iahve a lăsat pe Duhul Sfânt în viața credinciosului să scoată în/la lumină lucurile care stau în întuneric și ne fac neroditori de roade bune sau roditori de roade rele.
Legea spune: - să nu preacurvești, harul, să nu poftești
- să nu ucizi, harul: nu te mânia.
- să nu juri strâmb, harul: da să fie da, și nu, nu
- ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, harul: iubește pe vrăjmași tăi. Matei 5:17-48
Sunt doar unele exemple, dar Noul Testament arată cum Domnul a venit că să curățească vasele nostre atât pe dinafară dar mai ales pe dinăuntru. "Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele..."(Marcu 7:21)
A început un an nou după rânduiala oamenilor, și fiecare conform obiceiurilor își urează unii altora lucuri bune. E un obicei bun, dar cât din ceea ce le urăm dorim să se împlinească, sau chiar sunt sincere urările? Esența este dragostea curată?

Dumnezeu mi-a pus acest gând în mintea mea: "Care sunt gândurile/dorințele mele pentru..."
O carte de aducere aminte se scrie în trecerea noastră prin această lume. Gândurile noastre rămân și ele scrise, ca binecuvântări sau ca blesteme lăsate pentru ceilalți. Gândurile care locuiesc (nu cele care sunt trecătoare) determină curăția vasului pe dinăuntru.

"Faceți oamenilor tot ce doriți să vă facă și ei vouă! În acest principiu se încadrează toate cerințele «Legii» și ale «Profeților»." Matei 7:12 BVA2015
Dacă te gândești mai bine, Christos a simplificat/ușurat Legea. Iubirea ridică bariere, sfărâmă ziduri, creează punți, mijlocește, dăruiește, iartă, caută remedii...etc. Dumnezeu a simplificat totul la un singur element: Iubire / Dragoste.
Daca inima, mintea, gândul, sufletul, duhul, întreagă mea ființă este plină de dragoste, cu siguranță voi avea până și cele mai ascunse gânduri curate, demne de laudă pentru Împăratul împăraților. Cum ar arăta lumea aceasta dacă am împlini Legea Dragostei, și țelul /scopul fiecăruia dintre noi ar fi: faceți oamenilor tot ce doriți să vă facă și ei vouă"?

Îndemnul: "luați seama, ia seama, fi cu luare aminte",  îl găsim atât în Vechiul cât și în Noul Testament, și cred că este un semnal pentru fiecare dintre noi, să ne oprim, și să ne punem în lumina Cuvântului gândurile /dorințele. Mă definesc ele(gândurile/dorințele) ca copil al Domnului? Sunt ele binecuvântări pentru ceilalți? Sunt ele dătătoare de viață pentru mine și pentru ceilalți? Îmi afectează ele buna colaborare cu celălalte mădulare în Trupul Lui Christos? Și analiza poate continua cu multe alte întrebări, meditații, reflecții, etc.
Dacă ar fi ca Domnul să îmi pună în mână un pix, o foaie și să îmi spună: "scrie gândurile/dorințele care le ai cu privire la cutare, cutare, cutare...dar scrie nu ce ai vrea să se știe, ci chiar ce ai in inimă și mintea ta; ține cont că eu oricum știu Totul." Ce am avea de scris? Câteodată ar fi bine sa facem acest exercițiu, deoarece am vedea ce avem în visteria inimii noastre.
Să ne dăm silința să putem zice la fel ca David. Amin
"Când mi‑ai cercetat inima, când m‑ai vizitat noaptea, când m‑ai verificat, n‑ai găsit nimic. Gura mea n‑a trecut dincolo de ceea ce‑am gândit." Psalmii 17:3 NTR
"Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca , nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură, aceea și gândesc." Psalmul 17:3 VDC
Îmi place atât de mult de declarația Domnului (din care noi ar trebui să luam exemplu de urmat) :
" Căci știu gândurile pe care le consider față de voi, spune Domnul, gânduri de pace și nu de rău, pentru a vă oferi un sfârșit așteptat." Ieremia 29:11 KJVA (sublinierea îmi aparține)
"Pentru că eu cunosc gândurile pe care le gândesc față de voi, spune DOMNUL, gânduri de pace și nu de răutate, pentru a vă da un sfârșit așteptat." Ieremia 29:11 BTF2015

marți, 2 ianuarie 2018

Alegeri eterne

Privim în urmă și cu toți, realizăm că anul 2017 a trecut nu repede, ci exagerat de repede. Totul parcă a fost într-o goană și mă întreb, cu ce am rămas bun din tot ce am trăit? Sau cât din ce am trăit ne-a făcut slujitori mai eficienți? Sau cât din ce am slujit este cu adevărat primit de Domnul ca ce este bine înaintea Lui? Oare cât am excelat în relația mea cu Dumnezeu?
Nu vreau să exagerez sau să vorbesc din nostalgie pentru că s-a terminat încă un an, dar mă uit în urmă și constat că totuși nu am strâns suficient pe cât a fost disponibil, dar văd privilegiul care l-am avut și îl am, să Îl cunosc pe Dumnezeu în mod personal, să am onoarea să vorbesc cu El, ori de câte ori îmi doresc și îmi fac timp.
Știu, am consumat mai mult de cât am strâns, folosind din rezerve dar slavă Domnului că au fost rezerve, însă continuând așa se ajunge ca fecioara ne înțeleaptă, rămânând fără ulei în candelă pe când va veni Mirele Christos. Este adevărat că trăim vremurile din urmă și că lupta este mare, aceasta fiind doar o cauză de ce strângem mai puțin și asta nu înseamnă că slujba este/va fi ușoară. Dar Dumnezeu promite prin Isaia :“ El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.” (Isaia 40:29). Frumusețea constă în a alege să îmbunătățești relația cu Domnul în ciuda faptului că analizele arată că bateriile sunt scazute.
Am trăit experiențe și lucruri minunate, am avut părtașii plăcute împreună cu Domnul. Am avut parte de harul Domnului la fiecare pas...și totuși simt că nu am fost ceea ce Dumnezeu planificase să fiu.
Adresând o întrebare unei persoane, eu însumi am meditat la ea. "De ce îți este greu să alegi între bine si rău, între viață și moarte?" Dumnezeu spune în Cuvântul Său: "Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul."(Deutronomul 30:15a) Chiar așa Carmen, de ce îți este dificil sau greu să alegi binele când răul vine? Niciodată răul nu vine prezentându-se ca atare, de aceea este numit deseori ispită; adică vine ca momeală, ceva ce pare a fi bun, dar nu e. Doar să fii fără minte alegi răul și moartea, nu e așa?! Sau dacă răul ar bate la ușă și s-ar prezenta ca atare cu toate consecințele lui toți i-am închide ușa în nas. Dar nu o face. De aceea avem nevoie de Duhul Sfânt pentru a distinge care este binele bun și care bine este rău.
În mod normal toți credem că alegem binele și viața. Care ar alege răul și moartea? Nimeni. De ce? Pentru că avem libera capacitate lăsată de Dumnezeu să alegem, dar alegem ce ne convine și ce credem că ne aduce câștig. Conceptul Domnului pentru om era să aleagă ceea ce este bine, dar, omul de la început a ales ce "i sa părut bun și plăcut"( Geneza 3:6), nu ceea ce era/este bine, adică ascularea Cuvântului a ceea ce a zis Dumnezeu: "Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit."(Geneza 2:17)
De aceea Biblia, accentuează mai mult să facem ceea ce este bine, deoarece nu e tot una a face bine, cu a face ce este bine. De multe ori ne îndepărtăm de Domnul pentru că alegem cu rațiunea și nu cu Duhul. Credem că alegem binele, viața și totuși din perspectiva Domnului nu e așa. E trist, că ne înșelăm singuri de multe ori.
Pare că facem bine, însă este ceea ce ne convine nouă. Un exemplu aici ar fi împăratul Saul, în relatarea cu Agag, împăratul lui Amalec 1Samuel 15:1-10.
Apoi facem pe semeni noștri să se simtă bine când Scriptura spune: Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora. Romani 15:2 VDC(sublinierea îmi aparține) Iată ce mai spun înţelepţii: „Nu este bine să ai în vedere faţa oamenilor în judecăţi.” Proverbele 24:23 VDC
Uneori suntem tentați să facem fapte bune care ne scoat în evidență, pe noi, nu pe Domnul, apoi le sfințim prin formula "pentru Domnul". Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri. Matei 5:16 VBRC2013 Și de câte ori nu a fost preamărit omul și nu Dumnezeu...
Adevărul este că, nu ce este bine este înfăptuit, deoarece ceea ce este bine, constă în ascultare și dependență totală de Dumnezeu indiferent de ce alternative tentante ne aduce/prezintă Diavolul.
Iubim, dar nu precum ne învață Cuvântul Domnului. Dacă Domnul ne-ar iubi la fel, nici nu vreau să îmi imaginez pe unde ar rătăci ființa mea.
Înțelegem deosebirea între iubirea Lui față de noi, şi dragostea ce o avem față de El și de aproapele nostru? Diavolul ne face să avem încredințări care să ne îndepărteze de trăirea Cuvântului Lui Dumnezeu. O încredințare nu poate fi bună dacă intră în conflict cu ceea ce îmi cere Scriptura.
Ne uităm în urmă și constatăm că timpul a trecut repede și am rămas cu puțin, deoarece se înfăptuiește "binele de sine" și nu ceea ce este bine.
Dar avem astăzi încă harul să fim ceea ce ieri nu am fost. Căci comorile adevărate care rămân, care sunt eterne și aduc împlinire deplină, sunt acele lucruri care le facem conform Cuvantului Lui Dumnezeu. Sunt alegerile eterne care ne fac să ajungem în patria cerească. Caracterul implică promptitudine. Caracterul implică exactitate, a face exact cum ţi s a spus. Caracterul implică finalizare, a duce la capăt ce ţi s-a dat de făcut.
Doamne ajută, Doamne dă izbândă celor care sunt deciși și dispuși să plătească prețul ascultării totale de Tine, eu fiind cea dintâi.

joi, 28 decembrie 2017

Lupta bună a credinței

Marți seara la rugăciune s-a citit un pasaj din 1Timotei  6:12 "Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori."
Atenția mi s-a îndreptat la două cuvinte care m-au făcut să mă opresc asupra lor: "cea bună". Am notat imediat gândurile care s-au conturat în jurul acestor cuvinte, și când am ajuns acasă m-am pus să cercetez acele noi orizonturi care erau încețoșate. Am comparat aceste verset cu 7 versiuni diferite, două din ele fiind engleza și spaniolă, și în toate era: luptă-te lupta (cea) "bună" a credinței. 
Atunci am zis: "Deci gândurile mele au un rost, și trebuie să descopăr ce Domnul vrea să mă învețe de aici, căci nu la voia întâmplări mi-a fost îndreptată atenția spre acest verset." De câte ori nu citisem sau nu auzisem acest verset, însă acum atenția nu îmi era pe întreg verset, ci pe cele două cuvinte. 
Primea mea reacție când se citea acest verset a fost: "Dar ce, există o luptă rea/nefolositoare a credinței?" 😨
De ce scriitorul nu a pus doar: luptă-te lupta credinței; cuvântul (cea) bună complică situația sau cel puțin te face să te întrebi ca și mine: "există o luptă a credinței care nu este bună(ca să nu zic rea)?" 
Aşa că mi-am luat cărțile de studiu, și am început a răsfoi în sus și în jos prin ele... Nimic care să mă ajute concret... Atunci m-am rugat Domnului: "Doamne nu poți să mă îndrepți spre ceva ca apoi să nu capăt nici un răspuns, așa că luminează-mă Tu". Intenționat cred ca Dumnezeu m-a lăsat așa ca să nu mă mândresc și să spun: "wow ce detalii/ideii bune". Așa că eram goală de înțelepciunea mea, dar a venit Dumnezeu cu lumina și înțelepciunea Lui, care în bunătatea Lui a pus lucrurile în lumină fără ca eu să contribui cu abilitățile mele. 
Iată cum mi-a fost lămurit taina cuvintelor: "lupta cea bună a credinței".
Luăm un exemplu, (de altfel ca și Pavel din lumea atletismului) : Un grup de atleți sunt antrenați pentru cursa în care vor participa. Unii concursanți decid să urmeze instrucțiunile antrenorului dar unul pe lângă instrucțiunile care le primește el decide/acceptă să facă dopaj că să își ușureze munca și să trișeze cu gând, bineînțeles ca să câștige, la fel ca și ceilalți. Toți vor să câștige. Cine luptă lupta cea bună? Cu siguranță cei care, chiar dacă nu ajung la o elită de nota10, însă concurează corect și în siguranță. Pentru Christos nu contează cât de gigant al credinței poți ajunge(gigant doar în ochii oamenilor), ci cum ai ajuns acolo. Urmând instrucțiunile/sfaturile/legile Lui sau te-ai folosit și de unele "dopaje" extra în afară autorității Lui Dumnezeu? Așa că alimentația contează foarte mult pentru ca lupta credinței să fie bună. Cu ce îmi alimentez credința? Cu ascultare de Cuvânt Domnului? Cu supunere, respect, teamă, față de poruncile Lui Dumnezeu? Umblarea îmi este adecvată pe Calea dragostei? Mă alimentez cu Cuvântul care îmi este o candelă, dreptar, ajutor, etc picioarelor mele? Dorințele îmi sunt legate de iubirea Mirelui sau doar de ce are Domnul? Toate acestea și altele care nu le-am menționat vor face ca să îmi pot menține credința bună și să pot spune:  Am luptat o luptă bună, am terminat alergarea, am ținut credința. 2 Timotei 4:7 BTF2015
Chiar dacă poate va parea că câștigă cel care nu luptă corect, dar la urmă va fi ca și omul din pilda nunții fiului de împărat când a intrat fără haina adecvata. "Împăratul a intrat să-și vadă oaspeţii și a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. ‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’ Omul acela a amuţit. " Matei 22:11‭-‬12 VDC 
Mai sus Matei menționează că robii Împăratului au strâns pe toți cei care i-au găsit, buni și răi. Cred că atât cei buni cât și cei răi au acceptat să primească haina de nuntă(Mă bucur în Domnul și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească și ca o mireasă împodobită cu sculele ei. Isaia 61:10 VDC) dar si-au dat toate silințele să ducă până la capăt sfințirea(2Corinteni 7:1) și mântuirea( Filipeni 2:12).
Însă unul a refuzat să urmeze sfaturile care presupun că robii împăratului i le-au spus și lui ca și celorlalți. Împăratul îl întreabă: cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? Mirarea era pentru "prieten" nu pentru împărat.
Este de extremă importanță să rămânem fideli poruncilor Sale pentru a ajunge în siguranță la sfârșitul trăirii noastre cu Dumnezeu. Priviţi în Biblie câți au început bine, dar încurcându-se cu lucrurile acestei lumi nu au rămas plăcuți Domnului Dumnezeu până la sfârșit. Nu cred că vrem să facem parte din acea categorie care se încurcă și cu "alte lucruri" care par a spori puterea/credința etc, dar care ne strică în totalitate.
Dacă nu luptăm lupta credinței conform instrucțiunilor Lui Dumnezeu, atunci ea nu este bună, nu are valoare iar la urmă rămânem fără haină de nuntă.
O, Doamne ferește-ne să cădem în neascultare, dorim să ne luptăm lupta cea bună a credinței...dar știm că asta implică că și noi trebuie să ne conformăm regulilor Tale, căci știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Tu îi iubești și i-ai ales pentru nunta Mirelui. Vrem să luptăm regulilor Tale, și să ne supunem, căci biruința o dai celor care sunt în voia Ta Stăpâne. Dar mai presus de toate, vrem ca să îți placem Ție, motivați de iubire... Amin
Și fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Evrei 11:6a VDC