Ferice= multumire sufleteasca, intensa si deplina; primul grad de sfintenie acordat cuiva.
Inadins am lasat la sfarsit partea a doua a versetului 8 din Ps 34 : "Ferice de omul care se increde in El!" Nu cred ca exclamatia aceasta este doar o continuarie, tind sa cred ca aici se face o deosebire intre doua categorii de oameni: 1-Cei care au gustat ce bun este Domnul, apoi nu pot sa sufere hrana sanatoasa ajungand sa decida in favoarea poftelor lor. 2Tim.4:3,4 "Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute, si isi vor da invatatori dupa poftele lor. Isi vor intoarce urechea de la adevar, si se vor indrepta spre istorisiri inchipuite."
2-Apoi sunt cei care au gustat ce bun este Domnul si continua sa aiba incredere ca tot ceea ce le da Domnul este bun pentru o crestere sanatoasa pentru a fi desavarsiti si cu totul destoinici. 2Timotei 3:1 "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."
Increderea in Domnul este personala ca de altfel si mantuirea. Nu imi este folositoare increderea/credinta parintilor, fratilor, sotului, copiilor si a.m.d., daca eu nu cred in Domnul. Da, ma poate ajuta intr-o oarecare masura doar daca am si eu, cat de mica, dar sa fie. De aceea trebuie ca eu sa am increderea/credinta in Dumnezeu, deoarece pe baza credintei noastre Domnul va lucra in vietile noastre. Credinta/increderea celorlalti o va sprijini pe a mea, dar daca nu am nimic, ce sa sustina?!
De atatea ori ne conformam gandului ca Dumnezeu vede ca nu am credinta, si alergam la oameni sa creada ei pentru noi...
Dumnezeu vede, si inca destul de bine atat problema cat si necredinta/neancrederea noastra; problema este, de ce nu vedem noi ca nu avem credinta/incredere in El? Care sunt cauzele care ne impiedica sa avem acea incredere/credinta care sa lase cale libera Celui Atotputernic si Suveran sa lucreze? Cu durere in suflet, vad toti mai multi oameni flamanzi de lume decat de Dumnezeu. Asteptam ca Domnul Dumnezeu sa lucreze, dar cum, cand vietile noastre sunt atat de sarace spiritual? Stam confortabili, fara sa alimentam credinta/increderea noastra in Domnul si cand vine incercarea, ispita, necazul, hop, ca ne trezim si noi si vrem ajutorul Domnului(asta e inca un semnal bun ca mai avem ceva samanta) nu pe baza credintei noastre, caci stim ca nu avem, ci pe baza credintei celor care o au, de aceea alergam la biserica, ca poate mai exista cineva care sa aiba credinta, in loc sa cautam Izvorul.
Biserica este esentiala, si isi are locul ei. Mijlocirea si ajutorul sunt eficiente atunci cand se unesc laolalta, iar puterea creste. De aceea noi trebuie sa stim importanta cresterii spirituale, ca sa putem beneficia de acesta binecuvantare lasata entru noi.
Suntem inconjurati tot mai mult de o lumea a confortului si tot mai putini oameni cauta disciplina care ajuta la o formarea sanatoasa. Intrebarea de meditatie este: din ce categorie fac parte? Omul care se hraneste in fiecare zi din sursa Vieti, sau omul care se deda tot mai mult poftelor firii?
Iata unul din pasajele in care Scriptura arata omul care se alimenteza bine si este multumit pe deplin in Domnul:
"Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi, si nu se aseaza pe scaunul celor badjocoritori! Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui, si ale caror frunze nu se vestejesc: tot ce incepe duce la bun sfarsit." Psalmul 1: 1-3
Ferice de omul...se poate spune in dreptul tau si al meu acest lucru?
2-Apoi sunt cei care au gustat ce bun este Domnul si continua sa aiba incredere ca tot ceea ce le da Domnul este bun pentru o crestere sanatoasa pentru a fi desavarsiti si cu totul destoinici. 2Timotei 3:1 "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."
Increderea in Domnul este personala ca de altfel si mantuirea. Nu imi este folositoare increderea/credinta parintilor, fratilor, sotului, copiilor si a.m.d., daca eu nu cred in Domnul. Da, ma poate ajuta intr-o oarecare masura doar daca am si eu, cat de mica, dar sa fie. De aceea trebuie ca eu sa am increderea/credinta in Dumnezeu, deoarece pe baza credintei noastre Domnul va lucra in vietile noastre. Credinta/increderea celorlalti o va sprijini pe a mea, dar daca nu am nimic, ce sa sustina?!
De atatea ori ne conformam gandului ca Dumnezeu vede ca nu am credinta, si alergam la oameni sa creada ei pentru noi...
Dumnezeu vede, si inca destul de bine atat problema cat si necredinta/neancrederea noastra; problema este, de ce nu vedem noi ca nu avem credinta/incredere in El? Care sunt cauzele care ne impiedica sa avem acea incredere/credinta care sa lase cale libera Celui Atotputernic si Suveran sa lucreze? Cu durere in suflet, vad toti mai multi oameni flamanzi de lume decat de Dumnezeu. Asteptam ca Domnul Dumnezeu sa lucreze, dar cum, cand vietile noastre sunt atat de sarace spiritual? Stam confortabili, fara sa alimentam credinta/increderea noastra in Domnul si cand vine incercarea, ispita, necazul, hop, ca ne trezim si noi si vrem ajutorul Domnului(asta e inca un semnal bun ca mai avem ceva samanta) nu pe baza credintei noastre, caci stim ca nu avem, ci pe baza credintei celor care o au, de aceea alergam la biserica, ca poate mai exista cineva care sa aiba credinta, in loc sa cautam Izvorul.
Biserica este esentiala, si isi are locul ei. Mijlocirea si ajutorul sunt eficiente atunci cand se unesc laolalta, iar puterea creste. De aceea noi trebuie sa stim importanta cresterii spirituale, ca sa putem beneficia de acesta binecuvantare lasata entru noi.
Suntem inconjurati tot mai mult de o lumea a confortului si tot mai putini oameni cauta disciplina care ajuta la o formarea sanatoasa. Intrebarea de meditatie este: din ce categorie fac parte? Omul care se hraneste in fiecare zi din sursa Vieti, sau omul care se deda tot mai mult poftelor firii?
Iata unul din pasajele in care Scriptura arata omul care se alimenteza bine si este multumit pe deplin in Domnul:
"Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi, si nu se aseaza pe scaunul celor badjocoritori! Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui, si ale caror frunze nu se vestejesc: tot ce incepe duce la bun sfarsit." Psalmul 1: 1-3
Ferice de omul...se poate spune in dreptul tau si al meu acest lucru?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu