Tuturor ne plac finalurile fericite, si cu toti ne dorim sa avem parte de ele. Dar, nu mereu este asa; cel putin din punctul nostru de vedere. Pentru altul poate fi, insa nu si pentru mine. Avem o perspectiva din care privim lucrurile cu asteptari si finaluri fericite. Insa ce se intampla daca nu este asa? Daca final fericit nu vine si e total un haos, esec, dezamagire,etc? Ce se intampla in inimile noastre?
Privind in vechiul Testemant cat si noul, foarte putini au avut parte de finaluri fericite(din perspectiva pamanteasca vorbind). Pe parcursul vietii ei au avut de suferit pentru Numele Lui Dumnezeu, si nu numai sfarsitul a fost nefericit, ci au intampinat dezamagiri, dureri, suferinte, necazuri, ura, etc. Atunci cand au avut parte acesti oameni de finaluri fericite? Ori de cate ori biruiau ura, frica, nemultumirea, nelinistea, groaza, spaima...chiar daca cei mai multi aveau impresia ca au pierdut, ca aveau parte de lucruri nefericite, ei aveau parte de finaluri fericite, avand o deplina biruinta care le aducea adevarata fericire.
Domnul Isus a spus: Ferice va fi de voi cand din pricina Mea va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va si inveseliti-va pentru ca rasplata voastra este in ceruri. (Matei 5:11,12)
David a spus si el: Eu zic Domnului: Tu esti Domnul meu, Tu esti singura mea fericire! (Ps 16:2)
Iar Asaf: Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale (Ps 73:28)
De ce credem tot mai putin ca nu mai avem parte de finaluri fericite? Ne-am pierdut perspectiva sanatoasa:
- rasplata noastra nu este pe pamant
-Domnul Dumnezeu este singura noastra fericire
-fericirea se accentueaza cu cat ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu si ca doar El ne este locul nostru de adapost.
Intrebarea care se pune: astept sa am un final fericit ca sa fiu fericita? Sau fericirea ma insoteste zi de zi, clipa de clipa prin orice lucruri /situatii deoarece imi este indeajuns sa fiu fericita deoarece "Cristos traieste in mine" si aceasta ma face tot timpul fericit, implinit si multumit?
"Harul meu iti este indeajuns"...Ne este indeajuns ca sa fim fericiti totdeauna?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu